Craterul Ngorongoro, cel mai mare crater din lume, înscris în patrimoniul mondial UNESCO, oferă poate că una dintre cele mai mari concentraţii de animale sălbatice din Africa. Se spune că aici sunt şansele cele mai mari să îi descoperi pe cei 5 (The Big Five: leul, elefantul, bivolul, leopardul şi rinocerul) dar, ca în orice safari, nimeni nu-ţi poate garanta asta 100%. A fost singurul loc în care am văzut un rinocer, leopardul rămânând însă restant, pentru altă călătorie. Ştiam pe de altă parte, din mai multe descrieri, că Ngorongoro că este deseori învăluit în ceţuri şi că, fiind la o altitudine mai mare, temperaturile scad. Sperasem însă, cumva, ca noi să avem noroc de vreme mai bună.
Începutul de zi nu ne confirma aşteptarea iar intrarea în parc am făcut-o pe o vreme ceţoasă şi de-a dreptul umedă. Masai zgribuliţi apăreau din când în când din câte un val de ceaţă, sprijinindu-se ca ciobanii noştri, într-un băţ, înfăşuraţi până la nas în şalurile lor roşii, uitându-se la noi cu priviri fixe şi inexpresive, încercând parcă, în imobilitatea lor, să îşi conserve energia.
Am început ziua cu o vizită cam lipsită de sens şi profunzime la un sat comercial de masai, despre care am povestit într-un articol separat. Apoi ne-am continuat safariul, coborând adânc în crater, gata de o nouă întâlnire cu animalele sălbatice.
O turmă mare de antilope gnu ne-a deschis festiv ziua. Alergau ridicând un nor de praf în jurul lor, săreau aşa cum numai ele pot să o facă, pe toate patru picioarele odată, curbându-şi spatele (asta tocmai pentru că picioarele din faţă nu au aceeaşi lungime ca cele din spate), aruncau haotic din copite într-o joacă sprinţară şi naivă, într-un cuvânt îmi atrăgeau pentru prima dată cu adevărat atenţia asupra caracterului lor sălbatic, ce le-a şi dat numele de wildebeest în engleză. După ce le considerasem întotdeauna nişte animale destul de urâţele, prin corpul lor ciudat alcătuit şi faţa lată, acum descopeream frumuseţea lor.
Dincolo de aspectul lor aparent dubios, poate că cel mai interesant detaliu din viaţa antilopelor gnu este naşterea. Există teorii care vorbesc despre sincronizarea naşterii la mai multe femele odată, aşa cum există presupuneri că data naşterii poate fi amânată până la un moment oportun. Cert este că femelele dau naştere puilor în aceeaşi perioadă şi în mijlocul cirezii, nu izolat, aşa cum fac alte antilope. Puii sunt capabili să se ridice pe picioare şi să-şi urmărească îndeaproape mama în câteva minute de la naştere. Mamele se asociază şi au grijă împreună de pui. Iar în câteva zile vor putea să alerge copită la copită cu toată turma, salvându-se astfel mai mulţi pui din faţa prădătorilor.
Platforma plată a craterului îmi părea uriaşă, greu de parcurs chiar şi cu maşina, într-o singură zi. Într-un safari în Tanzania, ghizii sunt obligaţi să rămână pe traseele şi potecile stabilite, nu au voie să se abată de la ele nici măcar puţin. Iar când ajungi în Craterul Ngorongoro îţi dai seama că, în ciuda reputaţiei sale de căldare în care sunt cumva adunate foarte multe specii, nu va fi chiar atât de uşor să le găseşti. Undeva în depărtare se vedeau păsările simbol al Ugandei, decorative şi frumoase. Şi tot undeva foarte departe Godson ne-a indicat un punct negru, pe care doar el cu ochii săi antrenaţi ar fi putut să-l observe. Doar cu binoclul puteam desluşi cornul şi intui că e vorba de un rinocer. A fost unul dintre nenumăratele momente în care ne-am felicitat că am investit în binocluri bune (vezi aici mai multe sfaturi legate de cum ar trebui să te pregăteşti de un safari). Nu am avut noroc să-l vedem mai mult şi nici de aproape. Deşi vremea se mai îmbunase vântul bătea suficient de tare încât să deranjeze urechile sensibile ale masivului animal cu aspect preistoric, aşa că preferase să se aşeze în iarbă.
Rinocerul e şi el în topul celor mai periculoase animale din Africa dar, spre deosebite de bivolul african, alt animal foarte periculos, odată de aleargă spre tine nu-şi poate modifica traiectoria şi poate, foarte bine, să uite până la capăt de ce alerga. Un simplu pas în lateral te poate salva, sau cel puţin aşa am citit*.
Tot în depărtare se vedeau şi struţii iar prin iarba înaltă se ascundea un facocer. De pe o culme a craterului am urmărit cum cobora un bivol singuratic şi rănit la un ochi, în cine ştie ce scenă de vânătoare în care prădătorii rămăseseră flămânzi.
Afară era în continuare destul de rece şi o pâclă subţire se agăţa încă, cu ultimele eforturi, de peisaj. Ne-a mai încălzit puţin întâlnirea cu o familie de lei. Doi pui curioşi şi hotărâţi să ne înveţe ei minte pentru că le-am călcat teritoriul, s-au apropiat periculos de mult de maşină şi ne-au mieunat ameninţător. Eram toţi topiţi, ca la vederea oricărui pui drăgălaş din lumea asta fascinantă. Adulţii ne aruncau doar o privire piezişă, nederanjându-se să se ridice din iarba care, ca de obicei, îi camufla foarte bine. O femelă a ridicat doar o dată capul, a inspectat poziţia puilor, apoi s-a relaxat din nou, considerând că nu reprezentăm un pericol, deşi eram cel puţin 10 maşini înghesuite pe drum, pentru a admira minunea.
Puţin mai încolo se plimba masa leilor, o mare de bivoli şi zebre. După atitudinea lor liniştită, ori ştiau că nu e ora mesei pentru prădători, ori nu aveau habar ce îi aşteaptă, la doar doi paşi. Pe spatele lat al unui bivol observam două păsărele iar una dintre ele îşi făcea nestingherită toaleta. Godson ne explica cum păsările şi animalele acestea mari convieţuiesc foarte bine împreună, acestea fiindu-le de folos pentru că sunt primele care zboară, atrăgând atenţia, atunci când apare un pericol. Iar când turma aleargă, din pământul călcat în picioare sar seminţe şi alte bunătăţi, hrană numai bună pentru zburătoare.
În Nogrongoro am văzut şi foarte mulţi hipopotami leneşi, tolăniţi pe lângă bălţi sau scufundaţi în lacuri, fără prea mari intenţii de a se arăta în acţiune. Câte unul îşi mai ridica fundul la suprafaţă, din motive pe care mai bine nu le cunoaştem, altul mai căsca arătându-şi dinţii cariaţi şi o cavitate bucală cu care n-am vrea să avem a face, vreodată.
Deşi nu par a fi în stare, hipopotamii pot alerga cu o viteză de aproape 30 de kilometri la oră. Nu au păr şi nici glande prin care să transpire, de aceea au nevoie să stea în apă pentru a se răcori. Se spune că sunt înrudiţi cu balenele şi delfinii.**
Tot aici am văzut prima dată şi hienele. Ca şi antilopele gnu, aceste animale urâte pot fi admirate, după ce citeşti mai mult despre ele. Ca să nu mai spun că rolul lor în sălbăticie este foarte important, ele fiind cele care fac cea mai bună curăţenie, consumând tot ceea ce găsesc, de la piele până la os. Am avut noroc, dacă se poate spune noroc, să surprindem hienele la vânătoare. A fost fascinant să le urmărim strategia, să le vedem cum dau târcoale mai întâi, aparent dezinteresat, unei cirezi de bivoli, cum au pus ochii pe un pui şi cum l-au doborât, într-un timp record, punând pe fugă zeci de adulţi speriaţi. Doar ele, câteva hiene, împotriva unor animale mult mai mari, dotate cu copite şi coarne. Un bivol mai mare, probabil o femelă sau chiar mama puiului, a insistat să se lupte şi am observat totuşi cât de stângaci era, în comparaţie cu urâtele şi agilele hiene. În cele din urmă a trebuit să abandoneze şi să fugă, salvându-se printr-un ochi de apă, pentru a nu sfârşi şi el pe post de fel principal. Am plecat mai departe şi pe drum am întâlnit o altă hienă care zorea, grăbită nevoie mare, către ospăţ. Venea probabil de departe, hienele au un miros extraordinar şi sunt capabile să depisteze prada de la distanţe impresionante.
Prin tot parcul am întâlnit şi păsări frumoase, de la o domnişoară cu şapcă păşind ţanţoş pe picioruşele ei roşii până la raţe colorate sau un fel de vrabie cu burta portocalie.
Spre ieşire am mai aruncat o privire, de undeva de sus, asupra craterului, ne-am fotografiat zgribuliţi după o zi rece şi am încheiat încă o zi de safari în Tanzania, penultima. Mai aveam doar o noapte şi o zi. Dincolo de porţi, o gaşcă de babuini pusese stăpânire pe o maşină.
Babuinii trăiesc în societăţi de aproape o sută de indivizi, foarte bine structurate din punct de vedere ierarhic. Femela moşteneşte statutul şi poziţia în ierarhie de la mamă. Masculii tineri sunt acceptaţi în grup până la 4 ani, după care trebuie să-şi câştige un loc în altă parte. Pentru că nu sunt capabili încă să se pună cu masculul dominant, aceştia se dau bine pe lângă femele, ajutându-le la despuricit, aducându-le hrană, ba uneori chiar având grijă de copii**.
Am zâmbit şi am trecut mai departe, începând să simţim cât de dor ne va fi de Africa, chiar înainte ca vacanţa noastră acolo se se termine.
Text: Roxana Farca
Foto: Alex Farca
Alte episoade:
Safari în Tanzania (1) – pe jos prin Arusha National Park
Safari în Tanzania (2) – printre baobabii din Tarangire National Park
Safari în Tanzania (4) – căutând leii căţărători din Lake Manyara National Park
*The Three where man was born, Peter Matthiessen
**On safari in Africa, Patrick Brakspear
O colecţie frumoasă cu toată viaţa sălbatică descoperită în aceste parcuri se va strânge treptat şi cu grijă, în board-ul nostru dedicat de pe Pinterest – Wildlife, pe care te invităm să-l urmăreşti.
Fotografiile de mai sus au fost realizate cu un Nikon D90 şi un mirorless Sony Alpha A6000, pentru care mulţumesc Sony Romania.
Mulţumim 1001 adventures pentru experienţa deosebită pe care am trăit-o şi pentru şansa de a vă aduce azi spre citire aceste rânduri.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!