Pe unde ne duc paşii la început de vacanţă

Pe unde ne duc paşii la început de vacanţă

Nici nu se închid bine porţile şcolilor că o şi tăiem. Plecăm imediat la drum, de data aceasta prin Europa cea frumoasă, în care mai avem încă atât de multe de făcut şi de descoperit. Dar nici măcar descoperirea nu e scopul nostru, ci petrecerea a trei săptămâni frumoase în familie, săptămâni în care vom pune accent pe activităţi pentru copii şi natură. Ştim încotro ne îndreptăm, ce facem pe drum şi la destinaţie, ceea ce nu ştim şi vrem să lăsăm la voia întâmplării este traseul de întoarcere. Ce farmec ar avea dacă am bate de acum totul în cuie şi n-am lăsa deloc spaţiu pentru decizii spontane?

După o vizită prea scurtă în Sibiu, la Liliana şi Andrei, vom zăbovi în trei locuri din Ungaria. Ne vom bălăci la Szeged, la Budapesta şi la Visegrad. Băile termale din Ungaria sunt o mare atracţie, pentru orice vârstă (vezi ce am scris deja până acum despre Eger, Kecskemét, Gyula, Szeged, Miskolctapolca sau Mako), dar nu ne vom limita doar la atât. Dacă ne vei urmări pe facebook, vei afla în direct ce am mai pus la cale.

După Ungaria va urma Italia, cu o destinaţie previzibilă, pentru cine ne cunoaşte şi ştie cât am oftat de dor: Dolomiţii. Nu vom rămâne însă în staţiunile luxoase sau pe şoselele ondulate de munte, ci vom parcurge câteva trasee, incluzând şi via ferrata, dacă ne vor ţine puterile şi curajul. A, şi dacă va ţine şi vremea cu noi, bineînţeles. Ştim din experienţele anterioare că ploaia în Dolomiţi nu e chiar o veste bună.

După munte ne mai oprim puţin pe malul Lacului Garda, iar asta e ultima destinaţie planificată şi rezervată. De acolo mai departe nu ştim. Poate că vom lua drumul Istriei. Croaţia ne-a plăcut mult, dar nu am văzut decât coasta dalmată, aşa că ar merita să trecem şi pe aici. Dacă ai fost şi ai idei de locuri, activităţi, peisaje spectaculoase, restaurante şi orice ţine de un turism responsabil în familie, lasă-ne un comentariu şi îţi rămânem recunoscători.

Între timp nu uita să te abonezi şi să laşi un comentariu la articolul „Fotografii din LumeaMare, cadou pentru abonaţi„, în care sigur vom adăuga ceva imagini frumoase din acest traseu, iar una dintre ele ar putea ajunge la tine pe perete.

Tu unde pleci în vacanţă în vara aceasta?

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Fondatoare a blogului LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. Ulterior a studiat fotografia și a devenit licențiată în Grafică, la Universitatea Națională de Arte. Interesată de ecoturism, natură și conservare, Roxana scrie și desenează, inspirată de propriile călătorii, de natură, dar și de istoria artei.