Dragă LumeMare,

Când se apropie aniversările ne apucăm inevitabil de răsfoit amintiri din paginile memoriei, ne uităm în urmă şi ne dăm seama cum se scurge vremea. Trecerea timpului îşi lasă amprenta în noi prin schimbări. Şi tu te-ai schimbat în anul care s-a dus, dar tot interesantă ai rămas. Anul trecut eram foarte curioasă să aflu câte ceva despre mecanismele tale interioare, dar mai ales despre oamenii care te aduseseră pe lume şi se îngrijeau zilnic de tine. Anul acesta, chiar dacă nu împlineşti o cifră rotundă, m-am gândit să îţi scriu de ziua ta pentru că nu ţi-am spus niciodată ce însemni pentru mine. Recitind zilele astea interviul cu fetele, mi-am dat seama că mă regăsesc în răspunsurile pe care mi le-au dat atunci.

Te-am găsit într-un moment în care căutam. Nu ştiam prea bine ce anume şi nici cum trebuia să fie concret rezultatul căutărilor mele. Am dat peste tine întâmplător, dar se zice că întâmplarea nu există. Mi-au plăcut impresiile de călătorie adunate din felurite colţuri şi colţişoare ale lumii, diversitatea punctelor de vedere, şi, de ce nu, subiectivitatea fiecărei poveşti. Am apreciat că nu dădeai liste, că nu aveai pretenţia că sfaturile tale ar conţine adevărul suprem şi unic în materie de călătorii, şi nici nu ofereai reţete de călătorit universal valabile.

Am început să te citesc constant şi mi-am făcut o obişnuinţă din a te urmări. După câteva luni bune de plimbări, incursiuni, rătăciri de voie pe drumurile tale mi-a trecut prin minte că aş putea încerca să mă apropii de tine. Să intru şi altfel în universul tău. Nu mai cumpăni atâta, cum faci de obicei, mi-am spus, fă un pas afară din carapace, oare ce ar putea să ţi se întâmple? M-am îmboldit de una singură o vreme, apoi într-o bună zi mi-am luat curajul şi inima în dinţi şi-am bătut la poarta ta. Mi-a deschis Roxana şi m-a poftit cu afabilitate înăuntru. Asta se întâmpla într-un septembrie (2013). În luna februarie a anului următor m-am organizat să ajung în Bucureşti la o ediţie a Poveştilor din dorinţa de a-i cunoaşte în carne şi oase pe oamenii care te creaseră şi care munceau constant pentru ca tu să exişti. Evenimentul m-a surprins. Deloc formal, mi s-a părut mai degrabă o întâlnire între prieteni care împărtăşesc aceeiaşi pasiune şi care s-au adunat la o şuetă să-şi relateze poveştile de călătorie.

Cu ocazia aniversării fac şi eu uz de privirea retrospectivă şi îmi dau seama că datorită ţie am reuşit să fac câţiva paşi încărcaţi de şovăieli pe o cale neexplorată, aceea a scrisului. Relaţia noastră a evoluat firesc, cu paşi mici. În primăvara asta te-ai organizat tu de ai venit pe la mine: am ajuns să punem la cale a doua ediţie a Poveştilor la Cluj. Pentru mine s-a dovedit a fi un moment important în care am mai făcut un pas. M-am oferit să împărtăşesc despre experienţa mea iraniană, cea care mi-a deschis cel mai bine ochii asupra prejudecăţilor pe care le purtăm în noi. Îmi doream să arăt lucrurile dintr-o perspectivă care să treacă dincolo de sloganurile propagandistice care ne induc zilnic un mod de a gândi prefabricat. Călătoriile, cred eu, ar trebui să fie în primul rând despre asta. Ar trebui să observăm, să punem întrebări, să filtrăm ceea ce ni se spune dintotdeauna despre unii sau despre alţii, să ne punem întrebări şi mintea la contribuţie, iar la întoarcere să fim mai puţin superficiali şi mai greu de manipulat. Îmi place să cred că cei din sală s-au întors acasă cu o prejudecată în minus.

Am aflat multe lucruri noi despre Lume de la tine. Mi-ai prilejuit întâlniri cu oameni faini. Pe unii i-am cunoscut, pe alţii îi citesc cu regularitate. În repetate rânduri m-ai inspirat prin impresiile relatate în paginile tale. De multe ori am râs, uneori m-am emoţionat, câteodată am visat că aş putea ajunge prin locurile descrise de variaţii tăi autori. Alteori ţi-am urmat sugestiile sau recomandările şi m-am ales de fiecare dată cu câte ceva util.

Îţi mulţumesc pentru paşii pe care i-am făcut în ultimii doi ani alături de tine. Fără să ştii, ai antrenat un mecanism misterios care m-a făcut să mă mişc şi să înaintez. Aş îndrăzni să spun că datorită ţie am evoluat pe ici pe colo: m-am lepădat de nişte frici. Şi am câştigat mult pe plan personal.

La mulţi ani, la cât mai mulţi cititori, la multe călătorii minunate!

Ami (în primul rând o cititoare )

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!