Am descoperit familia Kaponay în timpul documentării pentru cartea mea dedicată călătoriilor cu copii. Căutam exemple de familii care pleacă împreună la drum, pe termen nedefinit și, dintr-o listă enormă de posibilități (n-ai să crezi câte astfel de familii există!), ceva m-a făcut să zăbovesc asupra lor, nu știu nici până acum ce. Așa cum mi-a răspuns Réka, fata lor de 15 ani, „e foarte interesant cum valurile vieților noastre ne poartă către noi oameni”. De ce i-am scris ei și de ce m-am hotărât să îi iau un interviu, vei afla mai jos.
Familia Kaponay a plecat la drum în iunie 2012. Copiii au primit educaţia necesară pe drum, iar din ce se vede de la distanță, au o evoluție deosebit de interesantă. Réka are blog de travel din 2011 – Dreamtime Traveler, iar anul trecut a lansat prima ei carte, Dawn of The Guardian. Nu-i de mirare că mi-am dorit mult să aflu punctul ei de vedere, să văd cum se simte viața de nomad și scriitor, la 15 ani. Până să o întreb mai multe, prima surpriză pe care am avut-o a fost aceea a originii părinților ei. Tatăl este australian și au locuit în Australia până să pornească în jurul lumii, dar mama ei s-a născut și a trăit până la 12 ani în Miercurea Ciuc, România. N-a fost așadar o întâmplare că i-am ales tocmai pe ei. „Părinții mei s-au căsătorit în 1993 și au petrecut mult timp călătorind prin lume. De când ne-am născut eu și fratele meu geamăn, mama nu a mai trebuit să meargă la serviciu. Ea este inspirația și lumina care ne călăuzește în călătoria noastră. Ea este, de asemenea, cea care muncește neobosit pentru ca blogul meu să arate așa cum arată”, mi-a mai împărtășit Réka, înainte să-mi răspundă la întrebările pe care i le trimisesem.
Roxana: Acum 5 ani familia ta s-a hotărât să călătorească prin lume alături de tine și de fratele tău. Îți amintești ce ai simțit atunci, când s-a luat această decizie? Mergeați la școală sau primeați deja educația necesară acasă?
Réka: Am părăsit țara în iunie 2012, după ce explorasem Australia timp de un an. Corect e să spun că suntem deja în al șaselea an de călătorie.
Pentru mine a călători a fost dintotdeauna palpitant, ceva ce anunță oportunități de a afla lucruri noi și a descoperi, șansa de a găsi răspunsuri la curiozitatea mea nelimitată pentru lume. Așa că atunci când am decis că vom călători în jurul lumii, am simțit că acesta este începutul firesc al unei noi aventuri. Învățam deja de acasă de doi ani și jumătate, atât eu cât și fratele meu, Lalika, și eram extraordinar de încântată că voi ajunge să văd locurile despre care doar citisem sau văzusem reportaje la TV: castele vechi, ruine de fortărețe, muzee pe care pofta mea pentru istorie mă îmboldea să le vizitez. Urma să avem șansa să învățăm în prezent, din experiențele reale și evenimentele care aveau loc în jurul nostru. Când mă uit acum înapoi, îmi dau seama că această decizie ne-a dat atât mie, cât și fratelui meu, încrederea în a ne găsi propria cale în călătoria învățării. A fost ceva ce ne-a influențat și ne va influența modul de a vedea lumea și rolul pe care îl jucăm noi în ea.
Roxana: Nu aveați prieteni de care știați că vă va fi dor?
Réka: Am ținut legătura cu toți prietenii noștri, pe email și pe Skype. A fost o experiență foarte profundă pentru că așa ne-am dat seama care erau adevărații prieteni, cine făcea efortul de a ține legătura cu noi în ciuda tuturor obstacolelor și cine nu.
Roxana: Care a fost itinerariul vostru, cât timp ați petrecut în țările în care ați ajuns?
Réka: Până să înceapă turul de promovare pentru cartea mea, nu am avut niciodată un itinerariu bătut în cuie. Multe dintre destinațiile noastre au fost alese prin intuiție și decizii spontane. După ce am părăsit Australia, primul pas a fost să călătorim în Statele Unite cu un proiect pe care l-am conceput împreună, numit EnergeticXChange. Am cumpărat o autorulotă și am pornit într-un circuit, timp de șase luni. Apoi am petrecut șase luni mergând cu rucsacul prin America de Sud, traversând Colombia, Ecuador, Peru, Chile, Argentina, Brazilia și Paraguay, până când ne-am întors și am continuat circuitul cu autorulota, prin Statele Unite, pentru alte șase luni.
Chiar dacă a fost antrenant și am învățat foarte multe lucruri, acele prime optsprezece luni au fost obositoare. Ne-am hotărât ca următoarea destinație să fie Europa și de aici am început să călătorim lent, ceea ce numim slow travel. Ne stabilim baza într-o țară, în mod normal pentru șase luni sau mai mult, un loc în care putem lucra și trăi. De acolo putem să ne lansăm în noi aventuri de călătorie. Am locuit în Ungaria pentru un an, de unde am descoperit Austria, România, Turcia, Italia și Grecia, apoi ne-am mutat baza în sudul Spaniei, unde plănuisem să stăm șase luni, dar ne-a plăcut atât de mult încât am rămas acolo pentru doi ani, timp în care am tot plecat de jur împrejur, în călătorii prelungite prin Spania, Franța, părți din Italia, Elveția. Am făcut și vizite în Transilvania, Rusia, India și Malaezia, înainte de a ne întoarce în Australia pentru lansarea cărții mele, la patru ani de la plecare.
Roxana: Cum s-a schimbat rutina vieții voastre?
Réka: Călătoriile te scot întotdeauna din rutină. Fără să dovedesc lipsă de respect, călătoriile mi-au demonstrat că poate viața nu înseamnă să ai o rutină, că o rutină poate fi mai degrabă contra intuitivă, opusă învățării constante și dezvoltării. Chiar dacă orice formă de viață are meritele ei, călătoria, sau mai degrabă călătoria pe termen lung, m-a învățat să fiu recunoscătoare pentru toate lucrurile care mă înconjoară, pentru toate oportunitățile de a studia. M-a învățat să fiu recunoscătoare pentru fiecare clipă și să nu iau tot ceea ce primesc ca garantat.
Roxana: Care au fost locurile tale preferate până acum?
Réka: Asta e întotdeauna o întrebare dificilă pentru că fiecare loc pe care îl vizităm are energia lui. Pot spune, foarte cinstit, după ce am călătorit până acum în 35 de țări, că nu există vreun loc pe care să-l fi vizitat și să nu-mi fi plăcut. Au fost totuși câteva locuri pentru care am simțit o conexiune personală imediată și pe baza aceasta voi încerca să aleg câteva exemple.
Nu știu de ce, dar în momentul în care am pășit în Scoția am simțit o apartenență și o conexiune cu peisajele uluitoare și natura care mă înconjura. Am simțit că acela era locul în care îmi doream să petrec mai mult timp.
Având o legătură de familie cu Transilvania, acest loc s-a atașat mult de inima mea. Mi-a plăcut să fac drumeții prin păduri și pe munți, să beau ape minerale izvorâte din pământ sau să mă bucur de apele tămăduitoare de la băi. E ceva aparte acolo.
Pentru că îmi place istoria Europei și sunt interesată, în particular, de moștenirea regală a epocii medievale, există părți din Anglia care mă atrag foarte puternic. Atunci când vizităm castele, simt că fac un pas în timp și mă surprinde cât de bine pot simți cum trăiau oamenii atunci.
Nu în ultimul rând, mă simt foarte apropiată de oamenii din triburi, mă refer mai ales la două experiențe pe care le-am avut, una în Australia, cu aborigenii, și alta în Peru, cu descendenții culturii incașe. M-a atras de asemenea bogăția culturii indiene și, în particular, felul în care m-am simțit în Rajasthan, cu toate locurile, aromele, poveștile și gusturile sale. Nu pot să nu menționez și momentul în care eram în Darjeeling, privind munții Himalaia și totodată mormântul exploratorului Körösi Csoma Sándor, primul european care a studiat cultura tibetană și a făcut prima traducere cuprinzătoare a acestei limbi.
Roxana: Cum ți s-a părut România, îți mai aduci aminte care au fost primele tale impresii?
Réka: Prima dată am ajuns în Transilvania când aveam 7 ani. Îmi va rămâne mereu în suflet, nu doar pentru că aici s-a născut mama și e, într-un fel, parte din mine, ci pentru căldura și generozitatea oamenilor, mereu dornici să te facă părtaș la poveștile lor extraordinare.
România este o țară spectaculoasă. Păcat că e ținută secretă și mulți oameni nici nu știu că există așa ceva în Europa. Aș încuraja pe toată lumea să vină în România. Numai poveștile ei și merită călătoria.
Roxana: Care a fost cea mai mare provocare pe care ai avut-o de când călătorești?
Réka: Asta este iarăși o întrebare la care îmi e greu să răspund. Una dintre cele mai grele provocări pe care a trebuit să le înfrunt a fost să decid cum public o carte pe care o scrisesem la 12 ani. Am descoperit multe obstacole, printre care și acela de a nu fi luată în serios.
Roxana: Dacă nu ai putea călători, ce ai face în schimb?
Réka: Mi-e greu să-mi imaginez, odată ce călătoria face atât de mult parte din viața noastră. Acum mă concentrez foarte mult pe scris și pe dezvoltarea mea ca scriitor. Lucrez la asta în fiecare zi și cred că e important. Îmi imaginez că asta e ceva ce aș putea face oriunde, oricum, dar călătoria mă inspiră foarte mult și nu-mi pot imagina, în acest moment, cum m-aș putea lipsi de asta.
Roxana: Ce te-a determinat să ai un blog de călătorie și când ai început?
Réka: Am început să fac asta când aveam 11 ani. Ne aflam într-un mic sat din Ecuador, Vilcabamba (în Valley of Longevity) și aveam patru mail-uri lungi de trimis, către bunici și prieteni, când i-am întrebat pe ai mei: „N-aș putea mai bine să am un blog?”. Ei au considerat că e o idee foarte bună și, de aceea, la început a fost doar un loc destinat prietenilor care puteau să ne urmărească și să ne citească impresiile de pe drum.
În aproximativ un an, mi-am dat seama că-mi plăcea atât de mult să scriu, că am început să îmi fac planuri și obiective. Citeam deja mulți bloggeri de călătorie și aveam deja idei despre ce fel de povestiri aș putea împărtăși. Nu-mi doream ca blogul meu să fie alcătuit doar din observații din locurile pe care le vizitam, sau să fie o platformă de publicitate pentru excursii plătite. Îmi doream cu adevărat să devină un loc în care cei pasionați de călătorie să se identifice cu experiența locurilor, culturilor și oamenilor pe care îi vizitam.
Am reușit să strâng o comunitate de oameni din peste 130 de țări și avem peste 40.000 de vizitatori pe blog în fiecare lună. Următorul pas e să îmbunătățesc aspectul vizual, cu fotografii de o calitate mai bună. Lucrez la asta.
Roxana: Pe blogul tău spui cu tu și fratele tău nu sunteți definiţia clasică pentru homeschoolers, poți să îmi explici mai multe?
Réka: Noi toți învățăm în maniere diferite. Pentru mine și fratele meu e valabilă metoda experimentală. Asta înseamnă că găsim un subiect care ne interesează, care are relevanță și însemnătate pentru viețile noastre, apoi ne cufundăm în studiu, aflând tot ce putem despre asta. Uneori e nevoie să călătorim într-un anumit loc, să luăm contact cu localnicii sau cu experții în subiectul respectiv, apoi ne angajăm într-un proiect care produce un rezultat pentru toți cei implicați și, dacă este posibil, face o schimbare vizibilă în lume.
Părinții mei sunt promotorii convingerii că a învăța este o năzuință care trebuie să-ți ghideze întreaga viață, că trebuie să fii implicat într-un fel care are însemnătate, care poate fi împărtășit și adoptat în așa fel încât să schimbe ceva în bine. În ultimii ani am avut un proiect educativ care a inclus și publicarea, lansarea și marketingul cărții mele, într-un fel în care să poată inspira tinerii să-și urmeze pasiunea pentru scris. Am numit metoda dezvoltată de noi „Labour of Love”: o modalitate prin care familiile sau grupurile de oameni pot descoperi ceea ce vor să învețe și apoi să vadă cum pot contribui în așa fel încât să creeze o aventură a cunoașterii din care vor avea cu toții de câștigat. Legat de cartea mea, ne ocupăm singuri de promovare și marketing, ceea ce înseamnă vizitarea multor țări și comunități de tineri din UK și America de Nord. În aceste întâlniri, nu vorbesc doar despre calea pe care am urmat-o pentru a publica singură această carte, dar fac și ateliere introductive gratuite. Toate acestea pentru a-i inspira pe cei care iubesc scrisul și a demonstra că singurele piedici în realizarea viselor lor țin de imaginație și de felul în care aceasta este folosită.
Roxana: Ți-e dor de casă?
Réka: Asta este o întrebare care crează de multe ori confuzie. Mulți oameni identifică căminul cu o casă, totuși, pentru mine „acasă” e mai mult un sentiment pe care îl împărtășesc cu familia mea. Este locul în care ne adunăm, formăm un întreg, ne îmbrățișăm și declarăm că oriunde ne-am afla, acolo este casa noastră.
Roxana: Ce planuri de viitor ai?
Réka: Asta e una dintre întrebările pe care călătoria m-a învățat să nu le dau prea multă însemnătate. Momentan mă bucur cu adevărat de scris și de turul de promovare al cărții, sunt încântată de oamenii pe care îi cunosc și de locurile pe care le vizităm. Abia aștept participarea la 2nd Project WorldSchoolers Family Summit, în Merida, Mexico și mă bucur de compania prietenilor pe care mi i-am făcut în această comunitate. Nu înseamnă că nu mă interesează drumurile pe care călătoria mi le poate deschide, dar prefer să nu mă gândesc prea mult la ce voi fi și unde voi fi în câțiva ani și să-mi limitez posibilitățile.
Notă: Réka mi-a povestit mult mai multe în răspunsurile pe care mi le-a oferit, în engleză, atât despre călătorii, cât și despre munca din spatele cărții. Am ales să scurtez informația și să păstrez informațiile care mi s-au părut cele mai importante pentru ca tu, ca cititor, să înțelegi, să te simți inspirat și, cine știe, să prinzi poate mai mult curaj pentru vacanțele sau călătoriile viitoare alături de copii. Iar dacă ai nevoie de mai multe sfaturi și idei, te invit să citești Mami, tati, uite cămilele!, cartea scrisă de mine despre călătoriile cu copii.
Mulțumim, Réka!
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
