Barcelona cu ferestre

Podurile astea în timp mă fascinează. Mi-amintesc exact când l-am visat pe Gaudi, acum fo’ douăj’de ani. La ora aia habar n-aveam ce visez – şi bistoş nici el nu ştia, acolo-n Cer pe unde-i acum, că-i visez opera, dar mi-amintesc de noaptea dintr-unul din primii ani de emigraţie la Viena în care am visat o clădire cumva altfel şi un balcon hotărât altfel. Era un balcon nu prea adânc cu rotunjimi dodoloaţe bine în loc de colţuri, ar fi putut fi balcon de operă clasică, dar avea şi ceva ca un trunchi de copăcel crescut pe la mijlocul lui. Eu, cu sensibilitatea mea de fostă viitoare arhitectă, l-am vârât direct în cutiuţa cu vise de aur. La vremea „delta te” – nu ştiu, câteva săptămâni –, dau de un album foto despre unul, Gaudi. (AntOni! Gaudi, vorba lui Bond) Coperta nu avea de-a face cu visul, era numai interesantă. Dar niii!, înăuntru o fereastră ca balconul cu pricina, doar că aplatizat!

Cândva, copiii care l...

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!