Secretele Barcelonei (4) – Park Güell, cântăreţul şi dansatorul

Secretele Barcelonei (4) – Park Güell, cântăreţul şi dansatorul

Evadare din forfota oraşului, a treia propunere: Park Güell

Din staţia în care ne-a lăsat autobuzul turistic mai mergem puţin şi apoi o luăm la dreapta, pe o stradă abruptă ce urcă spre Parcul Güell. Mă simt pusă la încercare, ca şi cum ar trebui să fac un sacrificiu, să depun măcar puţin efort înainte de a merita să intru pe porţile celui mai celebru parc din Barcelona. Am emoţii, sunt nerăbdătoare, dar mă şi tem să nu fie prea aglomerat, să nu fie pomul lăudat – am făcut greşeala să îmi creez o imagine dinainte şi nu sunt deloc pregătită să suport vreo dezamăgire.

Nu vedem nimic deocamdată, strada în pantă e lungă şi nu dezvăluie niciun detaliu al intrării în parc. Simţim doar că ne apropiem atunci când încep să apară magazinele cu suveniruri şi mici restaurante turistice ce afişează fotografii mari pe meniuri. Unul poartă chiar numele parcului, ceea ce mă amuză, trebuie să aibă o părere foarte bună despre ceea ce oferă. La capătul străzii începe să se vadă zidul, apoi răsar frumoasele pavilioane care marchează intrarea. Şi imediat în faţă se vede scara păzită straşnic de dragonul-salamandrăcrocodil, cel mult fotografiat şi filmat. Fiecare interpretare e posibilă, neştiindu-se exact ce legendă sau figură mitologică l-a inspirat pe Gaudi.

Barcelona - Park Guell_09498

Barcelona - Park Guell_09487

Căsuţele turn ce par rupte din povestea lui Hansel şi Gretel, de la intrare, mi se par mult mai interesante decât şopârla vedetă, dar scările ne atrag spre pădurea de coloane ce creşte deasupra lor, pădure ce susţine, la rândul ei, terasa ondulată pe care toată lumea a văzut-o măcar o dată în fotografii. Nu ne grăbim, nici cu paşii, nici cu impresiile. E lume multă, e greu să prinzi un cadru fără pozaci. Înaintăm încet, studiind detaliile şi turiştii care, rând pe rând, se imortalizează singuri sau în cupluri, lângă dragon, lângă fântâni sau pe băncuţa din capătul scărilor. Rătăcind printre coloane constatăm că nu sunt chiar toate înclinate în alt unghi, aşa cum scrie prin anumite prezentări. Uşoara înclinare a coloanelor era o practică obişnuită în arhitectura antică greacă, Gaudi nu a făcut decât să preia ideea şi să o amplifice.

Barcelona - Park Guell_09515

Barcelona - Park Guell_09508

Barcelona - Park Guell_09504

În dreapta ieşim printr-o grădină cât se poate de convenţională şi mult mai liniştită. De aici se vede bine casa în care a locuit mult timp Gaudi, dar ca să ajungem la ea mai avem de făcut un ocol.

Barcelona - Park Guell_09519

Gaudi nu şi-a imaginat parcul Güell ca pe o grădină publică, dimpotrivă. Aşa cum spune Michael Eaude în cartea sa*, Park Güell trebuia să fie „un refugiu al celor bogaţi şi nu un loc care să îmbogăţească viaţa celor săraci”. Gândit şi construit cu scopul de a deveni o arie rezidenţială, inspirat de un model de grădină englezesc, proiectul a fost din păcate înaintea timpului său, neavând succes. Era perioada în care toată nobilimea îşi construise palate în Eixample şi se simţea ameninţată de anarhişti. O casă departe de centru, pe o colină verde, nu făcea parte decât din visul lui Gaudi şi cel mult al finanţatorului său, Eusebio Güell. Urmaşii lui Güell au vândut proprietatea statului, o vreme parcul a fost abandonat, s-a cochetat cu ideea ridicării unui mare hotel şi, în cele din urmă, Park Güell a devenit locul în care atât turiştii, cât şi localnicii aleg să vină să se bucure de aer şi de creaţiile fantastice care îmbină atât de armonios arhitectura cu natura.

Barcelona - Park Guell_09578

Deasupra coloanelor se deschide o mare piaţă scăldată de soare (iată şi agora din antichitatea greacă!), cu privelişti generoase asupra Barcelonei. Pe băncile în formă de valuri de pe margini lumea stă întinsă, face o pauză pentru o gustare sau pur şi simplu pozează în postura de om relaxat, nemişcat, cu ochelari negri pe ochi. Băncile, ca şi alte detalii în arhitectura lui Gaudi, sunt îmbrăcate în bucăţele colorate de faianţă spartă. Procedeul se numeşte trencadis şi este o modalitate de-a dreptul ecologică de a refolosi şi îmbina în mod creativ resturi de materiale. Ne uităm pe partea cealaltă a băncilor şi descoperim că nu lipsesc nici garguiele, pentru scurgerea apei. Interesant, piaţă cu garguie!

Barcelona - Park Guell_09575

Barcelona - Park Guell_09530

Barcelona - Park Guell_09532

Barcelona - Park Guell_09543

Dar nu avem prea multă răbdare să stăm şi să ne relaxăm pentru că vrem să ajungem şi la viaductul cu coloanele sale sub forma de trunchiuri de copaci. Ceea ce scrie Colm Toibin în cea de a doua carte pe care o port cu mine şi din care citesc în timp ce Alex îşi face de lucru cu fotografiile, e mai mult decât suficient pentru a explica imaginea pe care o întâlnesc:

“În timp ce păşeşti printre coloane, acestea se înclină şi se răsucesc luând forma dealului, ca într-o sală cu oglinzi. Iar când te uiţi în urmă, ai senzaţia că vegetaţia şi copacii din parc au început să semene cu construcţii făcute de om, în timp ce lucrarea în piatră creată de Gaudi face parte din natură, ceva ce a fost acolo dintotdeauna.”

Barcelona - Park Guell_09551

Barcelona - Park Guell_09554

Gaudi, aşa cum explică şi Michael Eaude*, nu este un grădinar obişnuit care încearcă să impună ordine luptând împotriva naturii. Când treci pe lângă operele lui eşti tentat să pui mâna şi să verifici dacă nu cumva piatra e lemn sau invers. Gaudi imită natura, încearcă să se confunde cu aceasta, dar nu îşi doreşte să o domine.

Barcelona - Park Guell_09545

Papagalii fac şi aici gălăgie, dar zarva lor este acoperită de ţipetele copiilor din şcoala de alături. Nu e nicidecum liniştea aceea pe care te-ai aştepta să o găseşti în natură. Dar toate zgomotele astea fac parte din viaţă, aşa cum trebuie să facă parte şi natura.

Ne întoarcem şi mergem spre casa în care a locuit Gaudi. Interiorul este folosit mai mult ca expoziţie dedicată vieţii arhitectului, două camere fiind totuşi mobilate în stilul simplu şi auster pe care îl prefera acesta. Bogăţia de materiale şi idei pe care le poţi găsi în arhitectura creată de Gaudi nu se regăseşte şi nu s-a regăsit în niciun fel în viaţa sa pioasă, dedicată până la moarte templului Sagrada Familia.

Barcelona - Park Guell_09602

Impresionaţi de acest contrast ieşim prin grădină, trecând pe sub bolta verde ce ne aminteşte iar de elementele arhitecturale favorite ale modernismului şi ajungem la un alt viaduct, un loc în care muzica umple aerul.

Barcelona - Park Guell_09612

Ne aşezăm şi ascultăm melodiile frumoase cântate de un chitarist, iar aerul plăcut de primăvară vibrează într-o frecvenţă magică. Abia aici simţim că ne relaxăm. La un moment dat mai apare un bărbat, îl observăm cum se dezbracă de jachetă, îşi scoate tacticos pantofii, apoi şoşetele şi păşeşte desculţ şi graţios în faţa chitaristului, cerând şi primind din ochi aprobarea să danseze. Dansul său vine de undeva din suflet, lăsând în urmă orice inhibiţie, orice limitare pe care ar fi putut să i-o impună corpul său matur. Pasiunea sa clocoteşte la interior, lăsând vederii doar gesturi care îşi exprimă elegant şi lent intensitatea. Suntem tentaţi să credem că la sfârşit va cere bani pentru actul său artistic, dar observăm cu tot atâta uimire că se retrage discret, în aplauzele puţinilor care au zăbovit să-l vadă. Se şterge de praf, se încalţă, îi mulţumeşte cântăreţului şi se pierde pe o alee verde. Cântecul la chitară continuă, nestingherit, lăsând pe unii turişti indiferenţi, pe alţii oprindu-i pentru câteva minute din grabă, pentru un moment ce poate fi o parte importantă din relaţia frumoasă pe care o construieşti cu Barcelona.

Şi dacă vrei să te numeri şi tu printre cei care vor avea o amintire de neuitat din Barcelona, citeşte toată povestea în Secretele Barcelonei.

Text: Roxana Farca

Foto: Alexandru Farca

Informaţii utile:

Pont: e mult mai bine să cumperi biletele online, înainte de a merge acolo. Numărul vizitatorilor este restrâns la 400 la fiecare jumătate de oră dar dacă ai deja bilet nu vei avea probleme. În plus tarifele sunt mai mici online (7 euro în loc de 8, pentru un adult. Copii plătesc doar de la 7 ani în sus, 4,9/5,6 euro). Mai multe detalii găseşti aici.

Cum ajungi la Parcul Güell – folosind autobuzele turistice (linia albastră sau verde, staţia cu acelaşi nume), cu metroul (linia 3, staţiile Vallcarca or Lesseps) sau cu autobuzele H6, 32, 24 şi 92. Mai multe detalii aici.

NOU!

Planifici o vacanţă la Barcelona? Întreaga călătorie şi toate impresiile din Barcelona, în varianta completă, plus multe sfaturi, ponturi şi idei, se află în Ebook-ul Secretele Barcelonei. Dă click pe imaginea de mai jos, pentru mai multe detalii.

Coperta

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care călătoreşte cât de frecvent poate împreună, practicând un turism responsabil. Roxana și Alex sunt pasionați de fotografie, dar pe Alex nu-l întrece nimeni la gătit. Iar Petra este cea care testează destinaţiile din punctul de vedere al unui copil.