Slovacia, un puzzle incomplet (2) – Castelele

Slovacia este o țară mică. Dacă zbori cu avionul, faci cei 429 de km, pe orizontală, într-o jumătate de oră. Iar din nord spre sud, țara are lățimea de la 80 până la 200 de km. Pe suprafața de 49 038 km2 sunt aproximativ o sută de castele construite în diferite epoci și de două ori mai multe reședințe feudale. Unele din piatră, amplasate în locuri greu accesibile, au fost adevărate fortărețe în calea invaziilor tătare. Altele, au servit la apărarea orașelor. Unele au ars sau, abandonate, au devenit ruine și apar, fantomatice, în vârfurile colinelor sau pe stânci, altele arată bine în exterior, dar nu sunt deschise publicului ca la Bytka, altele au fost reconstruite sau reamenajate, transformate în prezent, în muzee. Reședințele au devenit și ele muzee, ateliere ale artiștilor, azile, etc. Ruine sau reconstituiri, castelele şi-au păstrat legendele, ca peste tot în lume.

%%Contesa sângeroasă|Nu numai România se poate „lăuda” cu o poveste sinistră cunoscută pretutindeni, aceea a lui Vlad Țepeș, ci și Slovacia: despre Alzbeta Bathory se spune că ar fi torturat și ucis mai mult de șase sute de tinere ca să se scalde în sângele lor și să-și păstreze astfel frumusețea și tinerețea.%%

Astfel am descoperit că nu numai România se poate „lăuda” cu o poveste sinistră cunoscută pretutindeni, aceea a lui Vlad Țepeș, domnitorul cu renume de vampir, din Carpați, ci și Slovacia: deasupra satului Cachtice există ruinele un castel care a fost locuit în secolul al XVII-lea de Alzbeta Bathory. Numită „contesa sângeroasă” aceasta ar fi torturat și ucis mai mult de șase sute de tinere ca să se scalde în sângele lor și să-și păstreze astfel frumusețea și tinerețea. De la legende la poveștile pentru copii, iubirea de sine dusă până la paroxism a generat acțiuni oribile; și copiii știu de ce a fost în stare maștera din Albă ca Zăpada pentru a fi „cea mai frumoasă din țară”!

Cathice 4286

Începând cu Homer literatura ne-a arătat că frumusețea poate înnoda și deznoda destine. Dacă Elena din Sparta devenită Elena din Troia sau Cleopatra ar fi fost urâte, cine știe cum s-ar fi scris istoria?

Și împărăteasa Austriei, Sisi, era frumoasă, delicată și narcisistă dar, în timpul ei începuse să fie cunoscută importanța mișcării și a alimentației în păstrarea siluetei, așa că acționa asupra ei însăși. Diana de Poitier, amanta regelui Henric al II-lea al Franței, renumită prin înfățișarea și inteligența ei, înota dimineața, înainte de orice altă activitate, în orice anotimp. Sunt și cazuri în care pierderea tinereții și a frumuseții au devenit de nesuportat: cântăreața franceză Dalida s-a sinucis când le-a pierdut pe amândouă. Adevăr sau poveste, problema în sine traversează  secolele și rămâne de actualitate. Spa-urile, o vastă industrie a cosmeticelor, centrele de fitness, nutriţioniştii, chirurgii, duc bătălii grele pentru dobândirea și întreținerea aspectului exterior. Băile de tot felul, în ape sărate, sulfuroase, minerale, lapte, infuzii de plante, zer, nămol, etc. contribuie fiecare la ameliorări și revitalizare. Iar despre frumusețe se va vorbi cât neamul omenesc va trăi.

Revenind la „contesa sângeroasă”, povestea ei nu m-a atras spre ruinele castelului. Cum cerul era închis, am ales să vedem altceva, preferabil cu acoperiș. Stara Lubovna, oraș liniștit și modest, cu străduțe în pantă, biserică în centru, închisă eventualilor vizitatori, părculeț și statui, avea în preajmă un castel ce se ținea bine pe zidurile lui.

Dacă până atunci soarele ne făcuse drumul confortabil, aici ploaia s-a trezit devreme, odată cu noi și nu ne-a mai părăsit. Pe asemenea vreme și la nouă dimineața era foarte bine să intrăm la a adăpost.

S-a deschis biroul de informații la ora anunțată, deși ziua înnorată nu anunța un mare aflux de turiști prin acele locuri. Ni s-a explicat cum ajungem la castel și l-am găsit bine prezentat. Masiv, construit la înălțime, cu ziduri groase, porți grele, tipice, curți interioare, scări, camere, culoare subterane, cazemate, tunuri, capelă, castelul avea o istorie veche: construit între anii 1301-1308 de regele ungur Andrei, el proteja drumurile comerciale ce duceau spre Polonia. Până in secolul al XVIII-lea a aparținut regilor și nobililor polonezi. A trecut printr-un incendiu și o sută de ani de degradare. După 1883 a fost renovat de familia Zamoysky. În 1945 a fost încredințat Cehoslovaciei. Odată cu câștigarea independenței el a revenit Slovaciei.

Gotic, renaștere, baroc, s-au întâlnit la diferite nivele.  Muzică medievală, text în limbă străină după preferințe şi supraveghetori tineri îmbrăcați în costume medievale contribuiau la crearea unei atmosfere  speciale. În saloane și camere de dimensiuni medii erau trofee, mobilier, sobe splendide, tablouri, fotografii, bibelouri, sănii. O încăpere era destinată monarhiei poloneze; „arbore genealogic, copii după bijuteriile coroanei” am citit în mapa-ghid și am găsit, pe un perete, doar arborele. Am cerut lămuriri de la o domnișoară care a venit și a dezvelit o vitrină din mijlocul camerei.

– De ce le ascundeți?

– De copii. Câteodată ajung aici mai repede decât însoțitorii lor. Sunt fascinați de ele, se îmbulzesc, pot să spargă vitrina și să se taie! „Lasă și lăbuțe!” aș fi completat eu. Într-adevăr, sub lumina puternică bijuteriile și coroana străluceau festiv, îți venea să atingi măcar sticla ca să simți că ceea ce vezi este real.

Pe lângă interioarele elegante, în această reședință nobiliară era prezentată și lumea celor mărunți.

Un castel semăna cu un oraș; avea nevoie de tâmplari, cizmari, croitori, fierari etc. Nu am întâlnit în alte asemenea reședințe atelierele meșterilor, reconstituite în detaliu. Nici încăperea destinată producerii de băuturi, prezentă mai ales în mânăstiri, cu alambicuri, prese, butoaie și tot felul de recipiente.

Castelul avea și capelă unde doi soldați în armuri sau doi sfinți soldați păzeau altarul. In drum spre biserică păsări de noapte și păsări răpitoare, priponite și adăpostite parțial de o semi-cușcă priveau mohorâte în gol. Strigătul uneia, amar, suna jalnic sub cerul vânăt.

La poalele castelului se afla în aer liber Lubovnianski skazen, Muzeul satului slovac, materializarea dorinței de a face cunoscute modul de viață rural, tradițiile și obiceiurile ce nu mai sunt de actualitate. Ploaia se opri puțin ca să-și tragă sufletul și ne invită să intrăm.

Fac și eu o pauză acum şi ne reîntâlnim în articolele următoare, în care îţi povestesc despre satul slovac sau despre o peşteră de gheaţă.

Poţi citi şi episodul anterior despre oraşele Slovaciei.

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.