De la balconul pensiunii privesc cum copacii îşi trăiesc adolescenţa ca şi cum ar fi pentru prima dată. Prin fiecare nuanţă stridentă de verde îmi atrag atenţia şi îşi afirmă primăvara ce le foşneşte prin frunze. Aud sunet de tălăngi şi, printre trunchiurile încă firave, ghicesc mişcarea molcomă a oilor care au ieşit să înghită, în felul lor blazat, aceeaşi primăvară. Întorc capul spre culmea unui deal şi văd în vârful lui silueta ca de fortăreaţă a bisericii fortificate din Cisnădioara.
Când merg la pas, prin sate precum Sibiel, Cisnădioara, Hosman sau Alţâna, casele îşi arată vârsta, jenate de ceea ce au devenit. Din mândre, îngrijite şi durabile construcţii, aşa cum stăpânii lor saşi le-au creat să fie, s-au transformat în bătrâne scorojite şi gârbovite, pe alocuri pictate în culori ce nu fac decât să le transforme în clovni obosiţi. Un 1884 frumos scris pe un perete îmi dă un indiciu asupra timpului care a trecut peste ele, iar poveşti triste stau tăcute în spatele unor porţi mari, încercate de timp. Trebuie să fie destul de greu să fii o casă părăsită, după ce între pereţii tăi au muncit gospodine, au râs copii, s-au strâns familii de sărbători. Speranţa pentru o viaţă mai bună şi un dor de o altfel de casă le-au lăsat goale sau, în cel mai bun caz, ocupate de familii care acum nu le mai respectă aşa cum ar trebui.
„I-o poartă veche în satul meu acolo-i casa noastră” scrie pe o poartă în Sibiel, amintindu-mi că nicio altă ţară nu e mai frumoasă ca aceea în care ai aflat tainele lumii, ai spus primele vorbe şi ai iubit primii oameni. Şi nu e totul atât de trist, în cele din urmă. Există case frumos renovate sau construite păstrând ceva din sufletul zonei. Majoritatea aparţin străinilor şi nu pare a fi vorba doar de germanii reveniţi în ţară. Aici stă un elveţian, acolo un englez, dincolo un olandez şi iată şi un neamţ care a făcut un restaurant şi o pensiune frumoasă. În rest nu vorbim doar de case de vacanţă, majoritatea au ales să-şi trăiască viaţa de zi cu zi aici. O viaţă pentru care încep să-i invidiez.
Sunt puţini oameni pe străzile acestor sate aflate într-un timp al lor, disputat aprig între trecut şi viitor. Un ţigan mândru supraveghează cu o privire concentrată microbuzul din care am coborât, aproape de casa lui. Câţiva copii se joacă nestingheriţi în praf, lângă un pod. O bătrână în capot, dar cu o pălărie frumoasă de paie pe cap, traversează o uliţă pietruită. O fetiţă a adunat toată supărarea lumii pe frunte şi stă îmbufnată pe scândura unui gard. Şi în toată liniştea şi aparenta părăsire, o şcoală modernă de muzică deschide porţile educaţiei tuturor copiilor talentaţi, în Hosman. Intrăm să află mai multe şi trebuie să vorbim în engleză, cei care se ocupă de această iniţiativă nefiind români. Alţi oameni cu suflet mare au salvat animale prost îngrijite şi le-au adunat într-o fermă la Cornăţel, fermă ce a devenit loc de joacă şi educaţie pentru copiii din oraşe şi şcoli.
Pentru copiii cu suflet veşnic tânăr, între Cornăţel şi Agnita o motodrezină alunecă pe şine înguste, în timp ce câinii de la stână aleargă şi latră fioros la intruşi, crezând până în ultima clipă că îi vor prinde şi le vor arăta cine sunt stăpânii acestor meleaguri. O căprioară face sport extrem, cu salturi lungi, inclusiv peste şine. Oamenii din drezină râd, fac poze şi salută cu mâna pe cei din maşinile moderne care merg pe şoseaua învecinată. Motodrezina scoate fum din motorul de Trabant care o pune în mişcare iar la orizont, în contrast cu verdele primăverii şi cărămiziul acoperişurilor, se văd crestele cărunte ale munţilor Făgăraş. Acolo primăvara vine mai greu şi stă mai puţin.
În Munţii Cindrel, pe o păşune înaltă şi printre cireşi sălbatici înfloriţi, o stână îşi primeşte oaspeţii cu brânză proaspătă, bulz copt în jar şi un câine flocos care latră puţin, preventiv. Oile sunt departe, s-au înşirat probabil pe şoldul rotund al unui deal cu iarbă încă proaspătă. Pe diagonala abruptă a altei culmi coboară un şir de motociclete enduro, poluând în toate formele atmosfera. Alţi viteji trec, pe poteci forestiere, bălăcindu-se cu bucurie în noroaie pe care roţile lor le perpetuează. Deşi îmi plac motocicliştii şi motocicletele, simt prezenţa lor aici ca pe o invadare a unui spaţiu personal, un spaţiu în care aş prefera ca ceilalţi să pătrundă încet, fără zgomot.
La întoarcere, de sus de pe dealuri se vede clar cum fiecare sat şi-a revendicat o vale. Câte o turlă de biserică marchează centrul şi, pentru că e ceas de seară, fuioare de fum încep să se ridice spre înalt, pe hornuri. Dacă în văi umbrele încep să se alungească, la înălţime cerul e de un albastru curat şi nori albi se iau la întrecere care să fie mai pufos şi mai spectaculos. Picioarele drumeţilor dor, de atâta mers, urcat şi coborât.
O ţuică sau un lichior de nuci merg perfect după o zi de cutreierat, ca şi o porţie sănătoasă de râs alături de prieteni. Iar plăcile şi pietrele funerare de pe dealul de alături impun liniştea şi amintesc că tot ceea ce am admirat sau am judecat nu e decât o fărâmă. O fărâmă din existenţa noastră, un moment trecător, dar şi o fărâmă din România. Fărâma asta poartă nume precum Valea Hârtibaciului sau Mărginimea Sibiului, meleaguri pe care le-am descoperit de curând şi a căror poveste vrem să o spunem mai departe.
Va urma
Text: Roxana Farca
Foto: Roxana Farca şi Alexandru Farca
Acest articol a fost inspirat de infoturul “#RomâniaAutentică: Mărginimea Sibiului şi Valea Hârtibaciului” organizat de TurismMarket.com şi Transylvania Guide Sibiu, în parteneriat cu Pensiunea Casa Soarelui, agenţia de turism TrampTravel.ro, TravelWithaSmile.net şi cu sprijinul Pensiunea Apfelhaus, Pensiunea Bunica Eugenia, Ferma Școală Cornățel, Sibiu – Agnita Railway, Sibiu-Turism.ro.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
