Maşina saltă pe drumul de nisip. În dreapta şi stânga avem stufăriş iar păsări colorate străbat în viteză aerul, prea repede pentru a fi prinse în cadru. În faţă apar caii. CAII! Caii sălbatici pe care îmi doream atât de mult să îi văd. Nu-mi vine să cred şi mă apucă emoţia. Sunt în Deltă!
Drumul spre Tulcea a trecut mai repede decât credeam. Am ajuns la timp, am luat barca rapidă şi am suportat cu greu căldura din ea o oră jumătate, până la Sulina. Geamurile mici şi nu tocmai curate nu te lăsau să vezi prea mult afară. La Sulina am traversat pe cealaltă parte a canalului, urcând şi coborând bagajele într-o bărcuţă mică. Iar de acolo am fost preluaţi de o maşină de teren, pentru a merge mai departe, timp de oră, până la Periprava şi Hotelul Ultima Frontieră. O ultimă frontieră într-adevăr, înainte de Ucraina.
M-am simţit ruptă de lume, o stare care trebuie să admit că îmi face mare plăcere. Mintea mea se relaxează atunci când mă trezesc în locuri în care natura domină supra omului, sau asupra prezenţei sale distructive. În locuri în care turismul nu este şi nu trebuie să devină un fenomen de masă. În locuri în care când întrebi: „dar nu ar fi mai bine să fie mai uşor de ajuns?” ţi se răspunde că dacă ar fi mai mulţi turişti ar fi mai rău pentru natură. Just, ştiind cât de grijulii sunt românii cu natura şi cu ceea ce lasă în urmă. Citeam de curând că în Insula Paştelui turiştii sunt obligaţi să îşi ia cu ei, înapoi pe continent, deşeurile, pentru că nu mai au ce face cu ele şi devin cu adevărat o problemă. Sper ca acest lucru să nu se întâmple, vreodată, în Delta Dunării.
Când ajungi pentru prima dată undeva mintea ta e plină de idei preconcepute. De aceea, când am văzut caii în mijlocul drumului, nu mi-a venit să cred pentru că mă aşteptam să îi găsesc cu greu, în pădurea Letea. Îmi imaginam că tot păsăretul acela de poveste, pelicani, cormorani şi alte minunăţii sunt mai degrabă în poze şi că nu poţi ajunge la ei prea uşor. Ei bine, erau peste tot. Iar Dumbrăvencele sau Prigoriile, micile păsări colorate, o minunăţie de care Dumnezeu trebuie să fie tare, tare mândru, erau peste tot, numai în pozele lui Alex nu, în ciuda eforturilor lui constante de a le surprinde! Credeam că seara voi fi ciuruită de ţânţari, cu toate cremele şi loţiunile menite să îi ţină oripilaţi, la distanţă. Dar n-a fost chiar aşa, s-a întâmplat să nimerim o perioadă în care, nu ştiu prin ce minune, numărul acestora nu a fost chiar copleşitor.
Şi ca să vedem şi faţa cealaltă a monedei, mă aşteptam să mănânc doar peşte şi… da, am mâncat mult peşte! Mă aşteptam să mă simt minunat şi să mă relaxez şi da, am plecat de acolo cu bateriile pe verde.
Eu sunt genul de om care poate sta şi contempla în linişte. Am nevoie de o carte, ca să nu mă plictisesc contemplând toată ziua, dar în rest pot sta destul de imobilă pentru o săptămână şi nu mă plâng. În Deltă ai voie să stai degeaba, nu ştiu cum dar atmosfera şi ritmul firesc din jur nu te fac să te simţi vinovat de propria lene. Lenea e ceva bun, se încadrează în context. Pescarii nu se grăbesc, ar trebui să îmi placă pescuitul, mi-am zis. Aşa că am încercat, dar e drept că nu m-am omorât după asta şi mi s-a părut inutil să chinui bietele fiinţe, în situaţia în care ştiam sigur că nu voi muri de foame şi că oricum aveam de gând să îi eliberez. M-am bucurat însă să particip şi să zac pe o pătură privind bucuria copiilor care mai ridicau în undiţă câte un peşte mai mare sau mai mic şi inhalând parfumul plantelor din jur.
Numai barca s-a grăbit în goana ei pe canale mai mari şi mai mici, amintindu-ne puţin mie şi Inei de o plimbare pe motor. A fost drăguţ să vorbim apoi cu cel care o conducea şi care s-a dovedit a fi motociclist, ba chiar unul priceput şi curajos dacă avea curaj să îşi plimbe un CBR de 1000 pe drumurile pe care abia ne descurcam noi cu maşinuţele electrice, împotmolindu-ne adesea în nisip. LumeaMică a fost însă foarte încântată să le conducă şi a profitat de orice ocazie pentru a o face, chiar şi după ce a eşuat într-un tufiş, cu ajutorul neinspirat al lui Alex. Eu m-am schimbat la culoare, LumeaMică şi-a beştelit mai întâi tatăl şi apoi a plâns, iar Alex a trebuit să încaseze miştourile în zilele ce au urmat.
Dar toate sunt bune când se termină cu bine, mai ales când binele de la final are gust de peşte şi un pahar de vin rece în faţă.
După cum se vede în Periprava ai o grămadă de lucruri de făcut, atunci când nu vrei să-ţi fie lene, pur şi simplu. Poţi pescui, poţi să observi păsările şi să te plimbi pe canale, poţi vizita satul, pentru a înţelege că există oameni care trăiesc departe de lumea dezlănţuită şi nu sunt neapărat fericiţi cu asta.
Nu ştiu dacă aş vrea să trăiesc acolo. Însă sigur aş reveni des şi poate că v-aş lua şi pe voi cu mine, ce ziceţi? De ce la Periprava şi ce am vrut să spun veţi afla mai multe mâine. Tot mâine veţi afla şi cât poate să coste o plimbare în Deltă, ca să ştiţi cum să vă organizaţi.
Mare parte din fotografii au fost realizate cu ajutorului nepreţuit al unui Sony NEX – 7 luat la testat (responsabil fiind Simion Buia de la Academia de fotografie) şi a unui obiectiv Nikon 70-300 de care Nicu s-a despărţit cu greu pentru cele 4 zile.
Până atunci puteţi să îmi puneţi întebări şi să vă bucuraţi de peisaje, de răsărit şi apus, de apele, plantele parfumate şi păsările Deltei!
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
