Sintra, Portugalia (1)

Sintra, Portugalia (1)

Nu se poate, privind fie şi o singură imagine din Sintra, să nu îţi aminteşti de cărţile cu poveşti. Nu se poate ca în preajma sărbătorilor de iarnă să nu fii puţin copil. Poţi să primeşti cadouri dar poţi să ţi le faci şi singur aşa că îmi face o mare plăcere să-mi aşez sub bradul amintirilor din acest an  incursiunea în Sintra, situată între Atlantic şi Lisabona, un loc special în care natura şi arhitectura m-au încântat în egală măsură.

Artera principală a capitalei portugheze, Avenida da Liberdade, trece prin Piaţa Restauradores şi Piaţa Dom Joao da Camara unde se află moderna gară Rossio, punct ideal de plecare spre Sintra (cardul Lisabonei permite transport gratuit). Odată ajuns acolo, din gară un autobuz te duce în centru de unde un altul urcă pe serpentine abrupte şi înguste, (felicitări şoferilor portughezi pentru îndemânarea cu care ne-au condus în viteză, fără a ne prăvăli într-o vale ) printre coline bogat împădurite spre Parcul Pena.

DSC1398

Un autocar castelan te duce apoi până la porţile Palatului Naţional de la Pena. (Cardul Lisabonei oferă reduceri la toate intrările în muzee, cu condiţia să nu uiţi la hotel cărticica ce îl însoţeşte, ceea ce vai, mi s-a întâmplat!). Înălţat într-un loc iniţial greu accesibil, la 500 de metri altitudine, acest pui de Neuchwanstein, este o capodoperă a arhitecturii romantice portugheze, îmbinând diferite stiluri – neogotic, neorenascentist şi oriental, pe fondul puternicei influenţe germane.

DSC1399 DSC1403 DSC1404 DSC1405

Pe miticul munte Serra de Sintra a înflorit credinţa creştină în urma apariţiei miraculoase a Fecioarei într-o mică peşteră lângă care s-a construit în secolul al XII-lea o capelă. În secolele XIV şi XV funcţiona aici o mănăstire care treptat s-a degradat, în urma cutremurului din 1755. În secolul al XIX-lea prinţul Fernando de Saxa – Coburgo – Gotha (viitorul rege Fernado II) a decis să-şi construiască un castel romantic. Germanul baron von Eschwege, arhitect amator, s-a inspirat din arhitectura palatelor Stolzenfelds şi Babelsberg. Sensibil la orientalismul exotic foarte în vogă pe la 1840 şi fascinat de arta arabă, el a combinat elemente din culturi diferite obţinând un ansamblu de dimensiuni moderate, spectaculos.

Am intrat spre castel printr-un fel de tunel cu bolţi. Castelul în sine s-a arătat fermecător,  pe mai multe nivele. Ca şi la Guimares stâncile făceau parte din ziduri sau, ieşeau puternice din ele. Turnuri de mărimi şi forme diferite, minarete, capela, tuneluri, scări, terase cu arcade sau creneluri de unde se văd privelişti minunate, portaluri ornamentate, ziduri împodobite cu  motive inspirate din lumea vegetală, animală, minerală, cupole, figuri monstruoase cum ar fi tritonul de deasupra portalului alegoric al facerii lumii, figuri geometrice, azulejos, arcade gotice şi arcade maure, sunt puse mai bine în valoare şi printr-o cromatică bogată; galben,  roşu cărămiziu, violet, albastru, roz, gri, în nuanţe diferite, excelent armonizate, dau o notă particulară şi un plus de originalitate acestui palat.

În interior se succedau sufrageria cu bucătăria alături, curtea interioară mărginită de coloane, singurul segment păstrat din vechea mănăstire din secolul al XV-lea, îmbrăcată în azulejos hispano-arabe, camere private, nu foarte mari, minuţios decorate, camere de primire, camera arabă, terasa reginei, camera indiană, salonul nobililor, camera cerbilor. Toate se prezentau intacte, foarte bine păstrate, pline de mobilier, covoare, statui, tablouri, bibelouri, obiecte de decor care au aparţinut regilor Portugaliei, obiecte utile, fotografii înrămate, draperii, sfeşnice, candelabre. O sală de baie, centrala telefonică şi fotografiile, te aduceau în epoca modernă. Foarte atent supravegheaţi vizitatorii păreau nişte musafiri care au venit în vizită când gazdele au ieşit puţin. Paturile micuţe acoperite de cuverturi calde, scaunele din lemn preţios, sculptate în asemenea mod încât păreau făcute dintr-o dantelă cu fire groase, încrustate apoi cu sidef, alături de masa lor, păsările flamingo, tot din lemn, executate cu mare fineţe te îmbiau să te aşezi, să le mângâi, să pui mâna, să te uiţi mai de aproape. De aceea paza era straşnică şi fotografierea interzisă. Atmosfera nu era de fast în ciuda bogăţiilor existente. De pe mici terase se vedea, pe o stâncă ţâşnind dintre coamele frunzişurilor, războinicul în armură, cu suliţa şi scutul alături, paznicul etern al ţinutului. Am umblat încântaţi, ca printr-o carte de poveşti, împreună cu un grup de preşcolari foarte cuminţi, ghidaţi de educatoarea lor. Pe o terasă, sub Tritonul grotesc, mulţi dintre ei i-au aruncat acestuia nişte priviri îngrijorate.

DSC1406 DSC1407 DSC1410 DSC1411 DSC1412 DSC1416 DSC1419 DSC1417

Palatul este înconjurat de un uriaş parc (200 de hectare ) conceput cu deosebită rigoare pe un teren accidentat, prin plantări succesive de arbori rari şi amenajări de grădini. În deplin acord cu romantismul edificiului, parcul răspunde şi el cerinţelor acestui curent care opta pentru a crea impresia unei naturi sălbatice în deplină expansiune. De fapt, inspirat din arhitectura peisagistică engleză, Eschwege a gândit şi pus în scenă un contrast benefic între stânci, ferigi atât de bătrâne încât au dobândit trunchiuri înalte, vegetaţie luxuriantă cu un aer preistoric şi construcţii surprinzătoare pentru asemenea decor. Există un templu clasic cu rol de capelă dedicată Sfântului Anton (portughez născut la Lisabona), o Fântână a Păsărelelor, pavilion în stil islamic cu înscrieri în arabă şi azulejos, Valea Lacurilor (din cele 5, două au în mijloc câte un chioşc de piatră, în jurul căruia plutesc lebede albe şi negre, (una m-a uimit prin felul în care, înainte de a-şi înălţa gâtul lung, şi-l aşternea întâi puţin pe spate ). Pe cel mai înalt punct al muntelui priveşte spre văi o cruce sculptată în piatră. De pe o stâncă războinicul din bronz, văzut din castel, îşi arată măreţia. O masă şi un tron de piatră amintesc de locurile preferate ale reginei Amelia. Ne-a ajutat o hartă în plimbarea noastră iar inscripţiile ne-au informat asupra esenţelor rare de arbori din Orient (China, Japonia), America de Nord şi America de Sud, Australia, Noua Zeelandă, Maroc.

DSC1423 DSC1439 DSC1441 DSC1442 DSC1445 DSC1448

Ca întotdeauna în asemenea locuri răcoroase şi îndepărtate de aglomeraţiile urbane, aerul era pur, apele limpezi, liniştea desăvârşită şi o foame ne rodea, cam cât un Sequoia. Numai că, într-o singură căbănuţă, se găseau nişte dulciuri scumpe şi puţine aşa că am coborât spre Sintra, oprindu-ne la Castelul Maurilor

Citeşte şi continuarea.

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.