9 zile la Lisabona (3) – cutremur şi vin

Am pregătit ziua asta cu atenţie. Am negociat-o şi am obţinut-o ca pe o mare favoare şi abatere de la programul nostru croit în special în jurul atracţiilor pentru copii. LumeaMică, în mărinimia ei, ne-a dat voie să ne programăm o întâlnire şi o degustare de vinuri! După cum ţi-am mai spus şi cu alte ocazii, noi stabilim destinaţiile şi programul vacanţelor împreună, aşa înţelegem sensul respectului reciproc. Şi, cu toate că uneori se poate arăta neînduplecată chiar şi când facem o plimbare de plăcere, de data aceasta LumeaMică ne-a respectat şi a înţeles dorinţa noastră. Dar până să ne facem noi de cap am mai găsit ceva interesant pentru toţi trei, hai să vedem ce.

Începem ziua coborând în Praça do Comércio sau Terreiro do Paço, cum este încă numită (în traducere Piaţa Comerţului sau Piaţa Palatului). Găsim destul de uşor sediul central al Biroului de Turism din Lisabona şi aşteptăm puţin până apare Filipa. Întâlnirea nu durează mult şi ne bucurăm că am ajuns acolo pentru că aşa aflăm şi unde se ţine Peixe em Lisboa, cel mai important eveniment culinar din Portugalia. Astăzi începe, nu ştim dacă vom ajunge dar sigur îi vom face o vizită în zilele următoare, nu se poate să ratăm aşa ceva. LumeaMică strâmbă din nas, dar eu ştiu că nu va regreta.

%%Lisboa

Story

Center|O vizită de aproximativ o oră, în urma căreia vei înţelege mai bine istoria oraşului. Deschis zilnic între 10:00 şi 20:00%%

În a treia zi la Lisabona ne oprim pentru a înţelege mai bine oraşul şi povestea lui, la Lisboa Story Center. Vinul e bonus!

Pentru că mai avem timp până la ora de plecare a autobuzului ce ne va duce la Bombarral, ne hotărâm, încurajaţi şi de Filipa, să vizităm Lisboa Story Center, un nou şi modern muzeu al Lisabonei, aflat în aceeaşi piaţă, lângă toaleta sexy pe care nu am ratat-o în prima zi .

La intrare primim căştile şi instrucţiunile, aflăm că nu trebuie să apăsăm pe nimic şi că informaţiile se vor derula în funcţie de sala în care ne aflăm, schimbându-se odată ce trecem dintr-o secţiune în alta. Petra nu are foarte multă răbdare să urmărească toate filmuleţele şi nici nu acceptă traducerea din engleză, pretinzând, cu o expresie matură pe faţă, că înţelege. Ceva, ceva se leagă totuşi în capul ei şi, prin combinaţie cu reconstruirea video a celor mai importante perioade din istoria oraşului, îşi face o idee despre adevărata poveste a Lisabonei.

Lisboa_Story_Center_03610

 Spre final intrăm în sala cutremurului, locul în care vedem cum s-a petrecut teribila tragedie din 1755, atunci când, de Ziua Sfinţilor, o mare parte din oraş s-a prăbuşit, fiind apoi cuprins de flăcări şi măturat de ape. Muzeul se află în piaţa în care s-au refugiat cei care scăpaseră din casele şi bisericile care se prăbuşeau, pentru a fi apoi omorâţi de un val uriaş. Un eveniment unic în istoria oraşului, un cutremur cu o magnitudine ce nu s-a mai repetat vreodată (între 8,5 şi 9 grade pe scara Richter). Filmul este atât de realist încât stau ca pe ghimpi şi trag cu ochiul frecvent la LumeaMică. Se ţine tare până la final, nici alţi copii nu se sperie în jur, dar mă gândesc că imaginile nu s-ar potrivi unui preşcolar. Oricum, în zilele următoare, la orice vibraţie a pământului sau podelelor aud întrebarea: „nu e cutremur mami, nu e aşa?”.

Lisabona zilelor noastre e reconstruită, iar părerile legate de planurile cu străzi bine aliniate ale Marchizului de Pomball nu sunt pozitive. Şi totuşi, aşa cum spune Saramago, „din punct de vedere urbanistic, ce anume s-a pierdut? Ce anume s-a câştigat? S-a pierdut un centru istoric, s-a câştigat altul care, prin forţa împrejurărilor, va deveni la rândul lui istoric. Lisabona este astăzi aşa cum a devenit în urma cutremurului şi reconstruirii, este ceea ce vedem şi iubim, chiar şi acolo unde străzile sunt parcă trase cu linia. În piaţă sunt turişti, pe malul râului se hrănesc pescăruşii, câţiva muzicanţi umplu aerul cu notele potrivite unei zile cu soare. Iar noi o pornim pe Rua Augusta, principala stradă pietonală plină de magazine, terase şi alte mici sau mari afaceri ce-şi pun momeala în undiţe, pentru călători. Ne oprim la o pasticeria şi ne aprovizionăm cu cele mai subţiri şi crocante limbi de pisică pe care am avut ocazia să le gust, iar mai încolo Petra se lipeşte de o păpuşă cu pielea ca de ciocolată şi mirosul la fel de dulce, păpuşă ce ne va împunge coastele prin pat, în nopţile următoare.

Mai facem o oprire în Piaţa Rossio, fotografiind fântânile, teatrul sau frumoasa gară, după care ne îndreptăm spre metrou.

La Bombarral nu e aşa de greu de ajuns. Mai întâi luăm metroul până la Campo Grande. Aici, după ce ne uităm pierduţi la marea de staţii şi de autobuze nu tocmai bine semnalizate, ne hotărâm să întrebăm un şofer unde se află plecarea pentru destinaţia noastră. Acesta ne face semn să urcăm, ne duce puţin mai încolo şi ne indică cu mâna un autobuz ce stă să plece. Nu ştia engleză dar înţelesese ce vrem, în ciuda faptului că pronunţia noastră era clar departe de sunetele hârşâite din acel dublu R din Bombarral, devenit în limba lor mai degrabă un H. Încă o dovadă că portughezii sunt foarte amabili şi îţi oferă ajutorul lor atunci când ai nevoie.

În scurt timp ieşim din Lisabona şi peisajul se schimbă încet, unduind verde şi molcom în faţa noastră. Bombarral e un oraş ce pare pustiu, dar găsim un restaurant la care să mâncăm ceva, ne plimbăm chiar puţin printr-un parc, înainte de întâlnirea cu Ana Reis, de la Quinta de Sanguinhal. Despre vinuri şi istoria casei de Sanguinhal s-a povestit deja în articolul Degustare în Bombarral.
Singurul regret pe care îl avem, la plecare, e că nu putem să dăm o fugă şi la Obidos, aflat în apropiere. Dar e cam târziu, riscăm să nu mai prindem niciun mijloc de transport pentru întoarcere. „Data viitoare” începe să devină un laitmotiv al vacanţei, iar lista cu locuri şi lucruri de făcut cu altă ocazie mă face să mă întreb, din ce în ce mai des: noi când ne întoarcem?

Episodul anterior

Episodul următor

Vizita la Lisabona a fost susţinută de TAP Portugal România şi Biroul de turism al Lisabonei şi face parte din proiectul Destinaţile copiilor.
Fotografiile au fost făcute cu un NEX-6 de la Sony Romania.
Ca de obicei, opiniile, „condeiul”, talentul foto şi copilul ne aparţin :).

 

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care călătoreşte cât de frecvent poate împreună, practicând un turism responsabil. Roxana și Alex sunt pasionați de fotografie, dar pe Alex nu-l întrece nimeni la gătit. Iar Petra este cea care testează destinaţiile din punctul de vedere al unui copil.