Sziget Festival!
Nu prea ştiu de unde să încep povestea asta. În mod normal ar trebui sa încep cu drumul până acolo. Zece ore cu motorul, Bucureşti – Oradea, cu maxim o oră de pauză. Dar, drumul e acelaşi, aproape, cu cel facut până la Cluj, pe care vi l-a povestit Roxana aici. Ce-i drept, dupa Cluj, spre Oradea, e altă poveste – drumul frumos, curbe largi, peisaje faine si căpiţe de fân. Dar cum eu eram racheta supersonică… cine să se mai oprească să facă poze? Am încercat la drumul de întoarcere şi-a leşinat camera, că o storsesem de puteri în Budapesta.
Aşa că trecem peste drum şi frumuseţile lui, şi ajungem direct în Budapesta, după ce am lăsat motorul în Oradea şi-am luat trenul din primul sat unguresc de după graniţă.
Acum trebuie să vă spun că eu sunt cam pe la a cincea vizită în oraşul ăsta. Ştiu, am un fix. Dar despre oraş în altă poveste.
Primul lucru pe care trebuie să-l clarificăm despre festival: se pronunţă „si-ghet”. Nu Szeged, frate, ăla e un oraş, lăsaţi-mă în pace! Şi înseamnă „insulă”.
Cum m-am dat jos din tren, cu rucsacul/ cortul/ rânjetul după mine, mă îndrept hotărâtă către metrou. Mi-aduc aminte prima oară când am plecat singură la festival, am citit eu instrucţiunile de pe site: iei metroul până la Bathyany şi de-acolo trenul verde HEV până la Filatorigat, „and then you just follow the crowd.” Mă pregăteam să fac exact asta când mă opreşte un nenea în faţa gării (Keleti. Apropo, unele dintre cuvintele astea au accent pe diverse vocale. Vă supăraţi rău dacă nu le pun?!?). Nenea zice, eu îi spun că nu pricep. Engleză, ştie? Ştie şi îmi cere nişte bani. Io: „n-am!”. El: „fuck you!”. Eu, la fel de rânjită şi maxim de fericită, îi răspund: „fuck you!”. A crezut că nu ştiam ce înseamnă şi a repetat de câteva ori. Ba ştiam, dar eram zen.
Am ajuns într-un final pe insulă. Festivalul se ţine de vreo 18 ani pe insula Obudai (Obudai Sziget). Ca să intri acolo ai diverse variante de bilete (brăţări), săptămânale, cu campare inclusă sau fără, zilnice, etc. Eu am optat pentru varianta de zilnice, de 45 de euro bucata, pentru că era cea mai ieftină pentru cele 4 zile ale mele, şi două bilete pentru zile consecutive purtate la mână îţi dau dreptul să campezi acolo.
Am pus cortul, cam în aceeaşi zonă unde pusesem şi în anii anteriori. Aproape de duşuri, de locul de păstrat bagaje în siguranţă, de intrare, de tot. Ăştia la organizare sunt belea! Au armate de oameni care fac curat, verifică brăţările de care vă ziceam, se ocupă de pază, de informarea turiştilor nedumeriţi, au bancomate, farmacie, cort de internet, de supermarket, terase, mâncare, bere, gyros, kilometri de toalete ecologice, toalete în containere, cu chiuvete cu apă caldă…. cam tot ce vrei de fapt.
Şi pentru că nu mai fusesem de mult tare, am plecat la plimbare pe insulă, să văd ce s-a modificat din 2007 de când n-am mai ajuns pe acolo.
Scenele sunt mai multe, iar insula e suficient de mare încât nu se aude de la una la alta. Ah, şi în plus sunt şi corturile, în care la fel, se ţin concerte.
Prima poză pe care am făcut-o e cea cu merele… m-a amuzat teribil ideea, şi am plecat şi eu cu vreo două acasă.
Apoi, în plimbarea mea de-a valma pe acolo mi-a venit un sentiment foarte mişto…. sziget feels like home. Era insula mea, pe care oamenii sunt relaxaţi (n-am vazut niciodată o situaţie tensionată sau vreo scenă de… violenţă?). Se îmbracă fain, se costumează, se întind pe jos şi râd. Se ascultă muzică, e destulă, pentru toate gusturile. Se vând toate prostiile pământului, de la cercei făcuţi din discuri de vinil la slipi ca ai lui Borat. Şi da, l-am văzut pe unul îmbrăcat în ei. Mă rog, dezbrăcat în ei. Şi a doua impresie despre Sziget e că e…. de necuprins. În toţi cei patru ani în care am fost, dintre care două săptămâni întregi, nu cred că am reuşit să surprind festivalul în toate manifestările lui: mereu e un spectacol inedit, un colţ pe care nu-l ştiam, un cort nevizitat. Păi are de toate: loc de împletit codiţe africane, masaj thailandez, de fumat narghilea, de tolănit pe paie (da, d-alea care vin în baloţi!), de învaţat limba maghiară, de băgat în seama planeta – gen greenpeace şi H2O focus, care voia să atragă atenţia asupra inundaţiilor şi asupra importanţei apei în viaţa noastră….
Am zis de necuprins? Să mai zic: lecţii de dans la bară, purcei la frigare, heeectaaaare de mâncare, bucătarie internaţională, vrei-nu-vrei haleşti, că te ia mirosul de nas! Happy drink garden, turn cu panou de căţărare, pe care te sui după căţărare pe o scară de frânghie până sus în vârf, de unde-ţi dai drumul pe tiroliană. Bungee-jumping. Cort de modelat în lut. Cort de jocuri logice. Şi-o alee infinită, de unde poţi să cumperi pălării, prostii, brăţăricerceiinele, haine noi şi SH, genţi, ochelari, tricouri cu mesaje trăznite, etc…. Nu, sincer vă zic n-am nici o şansă să le povestesc pe toate. Nici măcar n-am pomenit de locul de donat sânge, de „câştigaţi-o-noapte în apartament”. Apartamentul fiind amenajat tot în nişte containere, că poate s-a săturat lumea de cort şi praf.
Deci, m-am plimbat. Vreo două ore pe insulă. Erau toate la locul lor, unele mutate de ici-colo, cum ţi-ar muta cineva mobila prin casă.
Apoi am mers la concert…. ah. Asta v-am zis?? De fapt lumea merge acolo să vadă concerte… toată nebunia aia frumoasă de mai sus e bonus. Am văzut Faithless pe scena principală şi Gorillaz în cortul wan-2.
Bine, dacă nu e genul vostru de muzică, aţi fi putut merge la world music stage – unde …mă rog, scrie în denumire, ce să explic mai mult de-atât? Sau la corturile party arena şi medusa unde în general e house. Sau la MTV Headbangers Ball Stage. Nici ăsta n-are nevoie de explicaţii suplimentare. Sau la muzică clasică si dansuri, ce, credeaţi că nu există??
Asta a fost prima zi. Îmi fusese tare dor.
A doua zi, de dimineaţă, micul dejun: cafea cu lapte şi cornuri… a! apropo!Mâncarea pe insulă e mişto, dar de aproximativ aceiaşi bani se poate mânca super bine şi în oraş. După, un popas pe nişte canapele moi de la bookline. Binecuvântare după o noapte în cort! (N-am apucat să aflu bookline ăia ce făceau acolo. Doar am abuzat de canapele, ca şi unii picaţi… pe ele sau pe lângă cam de o noapte înainte se pare), deci, după asta şi după ce m-am lămurit la H2O ce făceau (unde aveau o mare sculptură în nisip şi o reprezentare a Dunării, cu toate oraşele prin care trece, inclusiv ăla în care m-am născut eu!, şi vreo trei căzi înşirate pe-acolo) – am plecat de pe insulă la explorat prin oraş. Să nu uit! Înainte de asta: o pauză mică la „ambient tent”. Te descalţi, asculţi muzică ambientală, tragi un pui de somn sau, după caz, citeşti o carte. Relaxare, nişte pânze agăţate pe sus să te apere de soare şi perne mari pe jos.
Pe seară am vazut Mika, Gotan Project şi Thirty Seconds to Mars. Una dintre marile dureri la sziget este atunci când îţi programează ăştia două spectacole în acelaşi timp pe scene diferite, spectacole pe care vrei să le vezi tare….
A treia zi, am plecat de pe insulă cu barca. Se poate, e şi ăsta un mijloc de transport în comun, şi sigur muult mai ieftin decât să plăteşti o croazieră pe Dunăre. 600 de forinţi biletul, unde aprox. 250 HUF fac un euro. Că tot veni vorba de preţuri: berea 500 HUF. S-a scumpit rău de când n-am mai fost, că înainte era vreo 320. Gyros-ul (un fel de kebap, musai să îl luaţi picant!!) – 800. Cafeaua, în funcţie de variantă, cam cât o bere. Alte mâncaruri, la farfurie, peste 1000… Alte preţuri nu prea am reţinut. Decât dacă vreţi să vă mai zic de la cerceitricouriinele…. de-acolo mai ştiu!
Seara a treia, după vizitat Budapesta, am declarat-o seara rock, aşa că am văzut Iron Maiden, Kamelot, la care m-am chinuit să fac şi câteva poze, dar camera mea nu prea poate şi foarte puţin am intrat şi la Nina Hagen. Proastă idee cu Nina, că mai bine mă duceam la Infected Mushrooms…. Aşa, n-am mai reuşit să intru. Şi nu e un cort mic! Dar cred că toată populaţia de pe insulă se adunase în şi lângă cortul party arena unde cântau ciupercile astea.
Duminică şi ultima zi, toată lumea cu acelaşi chef de distracţie, nici un semn că luni dimineaţa trebuie să spargem gaşca. Am mai făcut câteva poze la barul suspendat, la intrarea pe insulă, unde îţi urează bine-ai venit în câteva limbi… că vorba aia, participanţi sunt de peste tot: olandezi, francezi, ruşi, români, englezi, unguri…. Habar n-am câte naţii. O chestie faină: pe aleea principală sunt puse steaguri ale tuturor naţiunilor care au avut vreodată sau un participant sau un artist la sziget. Dacă eşti acolo dintr-o ţară care nu are steagul pus sus, le spui şi ei remediază situaţia. Am verificat eu într-un an şi România avea steag!
N-am, zău, cum să vă povestesc toate minunile care sunt acolo, la fel cum n-am avut cum să le fotografiez pe toate. Ar mai trebui să vă zic măcar de baloanele cu reclame luminate care sunt suspendate peste insulă, şi care noaptea arată ca 3-4 luni agăţate pe-acolo. Despre satul unguresc unde au reprodus ei diverse tradiţii de-ale lor şi unde erau covrigi agăţaţi în copaci şi pe garduri. Foarte posibil că unii au încercat să-i guste.
Despre mările de corturi… care depaşesc cu mult aria de campare propusă de organizatori. Dar nu-i bai, că e loc la duşuri pentru toţi. Despre parcarea de biciclete pe care am zărit-o cu colţul ochiului înghesuită undeva şi care mi-a adus aminte de aia de lângă gara din Amsterdam, atât de multe erau. Despre maşinuţa care cânta rock n roll şi despre „Chuck Norris approved bar”. Cocktails and stuff.
Dar lasă, că poate mă duc şi la anul şi vă mai povestesc. Sau la anul celălalt, că o să împlinească sziget-ul 20 de ani.
Duminică seara au cântat Muse. Excepţional spectacol de lumină şi culori, pe lângă
concert. Au mai cântat şi alţii, dar cred că mă apucase melancolia că plec.
….Luni… ei…. luni am strâns. Şi am plecat. Mulţi întârziaţi care voiau să mai fure câteva ore pe insulă… O cârtiţă pe lângă locul de cort care în sfârşit încerca şi ea să scoată nasul după atâta agitaţie. Muncitorii care începuseră să demonteze scenele. Multă lume cu rucsaci în spate, cu perne, cu saci de dormit în sacoşe. Aşa pur şi simplu. Imediat la ieşirea de pe insulă, unii care făceau autostopul către NL, şi nu numai. Excelent concept, să pleci de la festival în modul ăsta. Eu am plecat cu trenul….
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!