Kaprun – O călătorie deasupra norilor

Kaprun – O călătorie deasupra norilor

Acumulările de consoane s-au asociat mereu în mintea mea cu ceva aspru; astfel, în Croaţia (Hrwatska), limba însăşi mi s-a părut a fi în concordanţă nu numai cu partea pietroasă, dinspre mare, sau cu insulele pustii cu un aer nepământean ci şi cu istoria extrem de zbuciumată a unei naţii care abia în aceşti ani renaşte şi se afirmă în deplină libertate.

În Austria, denumirea Kaprun mi-a dovedit şi ea că este în deplin acord cu ceea ce este acolo – o hidrocentrală, baraje şi bazine – lacuri; şosea şi tuneluri, la o înălţime respectabilă, la opt kilometri de cunoscuta, confortabilă şi eleganta staţiune situată nu departe de Zell am See; din 1938 până în 1951 s-a lucrat intens; “deasupra norilor” nu este o figură de stil, construcţiile enorme rezultate ale unei munci dure, tenace şi de durată depăşesc pătura de nori situată de obicei pe vârfurile munţilor (cel mai înalt bazin este la altitudinea de 2036 m).

Din centrul staţiunii (important centru sportiv pentru că pe gheţarii din preajmă se poate schia tot anul), de la informaţii, am aflat cum ajungem la baraje şi am mers, am mers, am întâlnit multe parcări, apoi un funicular ce se plimba peste lanţurile muntoase Grossclockner ale parcului natural Hohe Tauern.

Ne-am oprit aproape de o construcţie de beton, în mijlocul pădurii străvechi, care s-a dovedit a fi o parcare cu cinci etaje. De acolo se cumpără biletele (17 euro de persoană pentru autobuze şi elevator, dus-întors), se lăsă maşina în parcare şi, cu un autocar modern, se pleacă pe o şosea ce dă emoţii dacă şoferul e mai grăbit. La un popas alt autocar preia mulţimea de toate vârstele până la cel mai mare elevator deschis din lume.

Ne-am amintit de drumul din Sintra spre palatul Pena când în ciuda virajelor strânse, serpentinelor şi vitezei autocarelor, am ajuns cu bine la destinaţie; la Kaprun, am urcat cam repejor (dar am coborât lin), trecând prin tuneluri (cum ar fi putut lipsi?) şi admirând uimitoarele lacuri verzi alimentate de gheţarul Pasterze (la baza căruia fusesem pe Grossclockner, cu o zi înainte), munţii cu urme de zăpadă, civilizaţia prezentă şi aici prin semafoare, cabane şi tot felul de utilaje şi echipe ce întreţin sau construiesc încă; activitatea nu a murit odată cu definitivarea obiectivului devenit prin măreţia sa şi frumuseţea locurilor atracţie turistică, se găseşte mereu ceva de “periat”, inventat sau îmbunătăţit.

Elevatorul, o platformă cu grilaje automate şi o copertină ce se putea desfăşura în caz de ploaie, urcă pe sine, pe o pantă înverzită foarte înclinată. Tocmai şinelor le-am datorat starea stabilă şi calmă de siguranţă (adică, nu ne bălăngăneam în ceva prins de un cablu ) iar elevatorului, priveliştile în care munţii, apele şi norii păreau compoziţii ale unui mare maestru al peisajelor. De fapt, maestrul este ingineria austriacă iar prin amplasarea unei construcţii hidrotehnice într-un parc natural de mare frumuseţe s-a creat un ansamblu unic.

Sus de tot, deasupra lumii, se construieşte un hotel, se pot cumpăra vederi şi suveniruri, se poate plăti un ghid pentru o informare amplă, dar, cel mai bine este să priveşti şi să nu te mai saturi, să fotografiezi de mai multe ori şi să îţi dai seama că nicio fotografie nu poate fi decât o copie imperfectă a acelei măreţii.

Deşi sunt de cu totul altă factură şi într-un context şi epoca absolut diferite, Colosseum-ul, turnul Eiffel sau muzeul Guggenheim din Bilbao (Spania) m-au  făcut din nou să fiu mândră că aparţin, prin admiraţia mea neţărmurită, acelei părţi din rasa umană care şi-a folosit talentul, imaginaţia şi ştiinţa dobândită prin studii, pentru a construi, făcând astfel că trecerea ei pe pământ să contribuie cumva la îmbunătăţirea sau înfrumuseţarea lumii.

PS: Nu am menţionat că sus, în  zona barajului, există un punct de informare numit “Electricitate şi Gheaţă”, în care găsim detalii despre gheţar şi despre construirea hidrocentralei. Iar mai jos, în staţiune, există un castel şi o biserică din secolul al XII-lea, un muzeu al automobilului sau un muzeul al oraşului.

Articole similare:

Grossglockner, natura îmblânzită

Liechtensteinklamm, puterea apei

Un pas înainte, spre Hallstatt

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.