Aflu că s-a început promovarea pe plan intern a turismului românesc. Adică bani băgaţi în TV, radio şi alte canale, nu în drumuri. Vorbesc de parcă nu aş fi lucrat în publicitate şi nu aş şti că aşa se face „treaba”. Problema e că tot din publicitate am învăţat că mai întâi perfecţionezi produsul, te asiguri că e uşor de găsit pe raft şi după aceea bagi bani în promovare. România e un produs bun, frumos: ai unde să mergi, ai ce să vezi. Ce te faci însă când drumurile sunt aşa cum sunt? Ce te faci când ai două zile la dispoziţie şi îţi dai seama că trebuie să ţii cont de numărul de kilometri până la o anumită destinaţie, pentru că altfel te vei trezi petrecându-ţi sâmbăta şi duminica pe drum?

Pentru că suntem totuşi născuţi aici, vreau ca LumeaMică să îşi cunoască ţara. După ce am avut surpriza de a fi întrebată „Sibiu în ce ţară este?” am pus o hartă la ea în cameră şi am început, încet, să marcăm locurile în care am fost împreună. Şi vom face tot posibilul ca măcar o dată pe lună să petrecem un weekend în cu totul altă parte a ţării.

Vinerea trecută nu ne puteam hotărî, aşa că după ce am cerut mai multe păreri în dreapta şi în stânga, am scris pe trei bileţele trei direcţii diferite: Horezu, Dobrogea, Bicfalău. A ieşit Horezu.

Nu am să vă povestesc în detaliu cum ne-am petrecut cele două zile ci voi încerca să schiţez doar traseul şi bugetul necesar, pentru cei care vor dori să se ispire, urmând să abordez cele mai importante obiective în articole sau galerii foto separate.

Mânăstirea dintr-un lemn

Octavia m-a convins demult să vizitez Mânăstirea sau Bisericuţa dintr-un lemn. Aşa că primul stop a fost aici, în comuna Franceşti, venind din Băbeni. Petra a fost fascinată atât de icoana de lemn ascunsă în scoarţa unui stejar secular cât şi de trunchiul tăiat plin de bănuţi mai noi sau mai vechi sau de dimensiunile icoanei găsite în scorbura stejarului din care a fost construită biserica. Chiar e mare, nici eu nu mă aşteptam la asta, aproximativ 1.10 m / 1.50 m.

Mânăstirea Surpatele

De acolo am urmat şi semnul către Mânăstirea Surpatele, un loc şi mai retras. Nu era nimeni, o măicuţă se ruga în biserică, o fetiţă cu ochelari (alta decât a mea) ne dădea târcoale, aparent indiferentă, cercetând probabil şansa de a avea un partener de joacă.

Peştera Muierilor

Timpul a trecut şi am reuşit să ajungem la Peştera Muierilor abia la ora 15:30, ultima intrare fiind la 16:00. Am stat o vreme neştiind ce să credem, nu era nimeni, dar a meritat. Pe la 16:10 am intrat în burta muntelui şi ne-am bucurat de formele interesante, de bolţile uriaşe sau de galeriile joase, în care a trebuit să ne transformăm cu toţii în pitici. Şi cel mai senzaţional fapt: am găsit lilieci dormind atârnaţi, frumos împăturiţi în propriile aripi. Am fost atât de aproape de unii dintre ei încât am fi putut să îi mângâiem. Mi-am adus aminte de povestirea Inei de la Peştera Meziad şi vreau să îi transmit pe această cale că nouă ne-au plăcut liliecii. Când dorm, desigur, nu am avut plăcerea să îi vedem zburătăcind de colo colo, doar pe unul care avea insomnie probabil!

Am încercat să ne cazăm pe la Polovragi, cu gândul să vedem şi cealaltă peşteră a doua zi dar pensiunea care era foarte frumos aşezată, undeva în apropiere atât de peşteră cât şi de mânăstire, era ocupată. Aşa că am lăsat planul acesta pe altădată şi ne-am întors spre Horezu.

La olărit

A doua zi, chiar dacă era duminică şi toată lumea se odihnea, am avut noroc să găsim un atelier de olărit destul de primitor pentru ca Petra să poată să poată modela o farfuriuţă. Am stat la poveşti despre tradiţia olăritului cu Nicoleta şi Laurenţiu Pietraru şi am lăsat „opera” pe mâini bune. Sperăm să vină gata arsă la Bucureşti, numai bună de pictat. O vom recupera la Târgul de Florii ce se va ţine la Muzeul Ţăranului Român. Iar pentru cei interesaţi vă spun că la vară acest atelier va pune la dispoziţia copiilor mai multe roţi şi lut, merită să petreceţi un weekend acolo!

Culele de la Măldăreşti

După aceea am pornit spre Măldăreşti, pentru a vizita complexul muzeal ce cuprinde culele Greceanu şi Duca dar şi casa memorială a lui Ion Gheorghe Duca. Pe scurt, culele sunt un fel de turnuri semifortificate, întâlnite în mai multe ţări din zona balcanică (am înţeles că la noi sunt destul de puţine). Acestea au fost folosite şi ca punct de apărare dar şi ca locuinţă pentru boieri; de aceea poţi vedea găuri de tragere sau înfrumuseţări cu stucaturi şi mobilier sculptat (în cula Duca). Am aflat câteva date intersante de la muzeograful ce ne-a deschis uşile şi ne-a prezentat interioarele şi am simţit şi amărăciunea unor ani lungi şi grei, în care s-a străduit să recupereze obiectele originale ce recrează atmosfera altor secole, în camerele reci, puţin vizitate.

Mânăstirea Horezu

Pentru că tot eram în zonă, am dat o fugă şi până la Mânăstirea Horezu sau Hurezi, cum i se mai spune. Aici era mai multă lume, tocmai se termina slujba de duminică. Dar tot liniştea şi ciripitul păsărilor umpleau aerul. O măicuţă aflată şi ea în trecere pe acolo ne-a tras deoparte, ne-a dictat două rugăciuni şi ne-a spus să fim încrezători pentru că Dumnezeu are grijă de noi. Această mică întâmplare ne-a adus şi mai multă pace în suflet.

Muzeul Trovanţilor

Am plecat mai departe spre Râmnicu Vâlcea şi la aproximativ 16 kilometri de la Horezu, înainte de intrarea în satul Costeşti, într-un viraj, am găsit Muzeul Trovanţilor. Era cât pe ce să îl ratăm, nu este semnalizat decât pe o direcţie de mers, cealaltă! Aici am privit uimiţi formaţiunile ciudate în forme rotunjite, picate parcă din cer. În cariera de nisip de alături cei doi copii (unul mai mic şi unul mai mare, cu aparatul foto de gât) s-au jucat şi au căutat trovanţi mai mici, identificând diverse forme (găină, sirenă şamd!). Pe undeva pe sus, prin peretele nisipos, se vedeau alte aglomerări enorme şi rotunde, „pietre care cresc” din nisip şi se cimentează în ani, foarte mulţi ani (de ordinul milioanelor, să zicem!).

Aici a fost ultima oprire. Dacă am fi ales un ritm mai alert am fi putut vedea mai multe, însă am preferat să nu ne grăbim, să ne odihnim şi să rămânem cu ceva amintiri frumoase!

Dacă am ratat ceva important, vă lăsăm pe voi să completaţi cu impresii!

Bine de ştiut

Prin zonă ar mai merita văzut:

– Cheile Olteţului şi peştera Polovragi

– Mânăstirea Bistriţa şi Govora

– Noi am fi vrut să ajungem şi la Târgu Jiu, pentru Brâncuşi, dar am renunţat alegând să ajungem mai devreme înapoi acasă.

Pentru cazare recomandăm Pensiunea Criveanu, la care am stat, o cameră este 80 de lei (fără mic dejun) iar condiţiile sunt ok. Nimic senzaţional dar nou, curat şi cu tot ce ai nevoie (TV, o bucătărie echipată cu de toate). Tot la ei pe site veţi găsi mai multe detalii despre zonă.

Bugetul unui astfel de weekend / familie cu 1 copil:

– Benzină: 160 lei / 540 km în total

– Bilete intrări: 44 lei (3 lei Mânăstirea dintr-un lemn, 25 lei Peştera Muierilor, 6 intrare + 10 lei taxa foto la cule)

– Mâncare: 160 lei (o cină la restaurant + diverse cumpărături)

– Cazare: 80 lei

– Cadouri: 30 lei (o farfurie de Horezu costă între 8 şi 25 de lei)

TOTAL: 474 lei