“Egiptul este o ţară inepuizabilă.” Aşa am început prezentarea la cea de a cincisprezecea ediţie de Poveşti din LumeaMare, inspirată de un comentariu primit pe site. Şi aşa şi este – după două vizite în Egipt şi două ediţii de poveşti care au adunat ceva impresii de acolo, încă simt că mai sunt multe de spus, nemaivorbind că ne-au mai rămas încă multe locuri de explorat, revăzut, descoperit.
Civilizaţia egipteană ne-a fascinat dintotdeauna. Poate că avem impresia că îi înţelegem misterele, poate că nu am înţeles nimic şi am preluat doar gânduri şi teorii lansate de alţii. Am încercat în prezentarea mea să cuprind atât o parte mică din istoria Egiptului cât şi impresiile noastre de călători şi sper că nu v-am plictisit prea mult. Am încercat să vă arătăm cât mai multe imagini însoţite de muzică şi gusturi care să vă ajute să călătoriţi alături de noi, măcar cu gândul, în Cairo, la piramide, la Marea Roşie sau în deşertul Sinai. Sper că am reuşit, într-o măsură oricât de mică. Am apreciat de asemenea completările Veronicăi şi acum ştim foarte clar care sunt următoarele locuri pe care vrem să le vedem în Egipt: deşertul alb, deşertul negru, Dahab, Nuweiba, muntele Sinai sau minunatele canioane.
Am avut o degustare gătită de Alex şi ne-am bucurat cu toţii de câte un cadou deosebit din partea ETA sau de plăcuta atmosferă de la Ceainăria GreenTea (unde grădina miroase minunat acum, de la trandafiri, iasomie şi tei, nu rataţi perioada asta!). Ne-am bucurat de compania voastră şi am fost încântaţi să vedem că, după finalizarea poveştilor, aţi mai rămas alături de noi, pentru a afla mai multe detalii şi a pune la cale viitoare excursii în Egipt. Ne-am bucurat să vedem că nu am fost singurii care iubim Egiptul şi că am avut invitaţi care au deja bilete de avion spre Cairo :-). Sunteţi cu toţii nişte prieteni şi călători minutaţi!
Este posibil ca pe timpul verii să punem o pauză la Poveşti şi să revenim cu o nouă ediţie în Septembrie. Cred că vom profita de vară ca să călătorim mai mult şi să adunăm impresii şi amintiri pentru zilele ploioase de toamnă. Până una alta ne vedem în Iulie, la Poveşti din LumeaMare în deplasare, un proiect pilot care mobilizează întreaga echipă din LumeaMare şi câţiva musafiri, proiect pe care poate că îl vom repeta dacă ne iese bine! 🙂
Vă mulţumim încă o dată pentru participare şi implicare şi vă dorim să aveţi o vară de poveste!
Mai jos avem câteva poze de la eveniment, dar vom posta în timp şi diaporamele sau filmările pe care aţi avut ocazia să le vedeţi.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!