Fecioara, regele şi rugul (III)

Fecioara, regele şi rugul (III)

A meritat?

Într-o perioadă de foc, sânge şi molime, Franţa divizată îşi împărţea o parte din provincii cu englezii şi era la un pas de integrare în Anglia prin acceptarea unui rege de peste mare, Henric al VI-lea, în timp ce moştenitorul de drept al lui Carol al VI-lea, Delfinul, nu era băgat în seamă. La 13 ani, Ioana d’Arc devine comandant de armată şi îl încoronează pe rege la Reims. Se găsesc duşmani care se coalizează şi este arsă pe rug, la 19 ani (citeşte mai mult în episodul II).

După 580 de ani ne întrebăm dacă a meritat, răspunsul este afirmativ. Domnia lui Carol al VII-lea a fost hotărâtoare pentru Franţa. După încheierea războiului de 100 de ani (1461) ţara era slăbită (cu excepţia Burgundiei): sate depopulate şi pustiite, oraşe vlăguite, toate clasele ruinate. Regele uns la Reims a revenit în Paris, şi-a creat o armată permanentă a cărei artilerie devine prima din Europa, i-a alungat pe englezi de pe aproape tot teritoriul Franţei, a răscumpărat de la burgunzi teritorii importante, a scăpat tara de “jupuitori”, bande de soldaţi înarmaţi care prădau satele (i-a “fixat” în Alsacia).

În plan politic, Carol al VII-lea a înfiinţat primele parlamente regionale, a stabilit impozite permanente, a slăbit autoritatea bisericii şi a nobililor, ceea ce i-a favorizat pe ţărani, a opus marilor familii care se considerau piramida pe care monarhia trebuia să se sprijine cu “oamenii regelui”, înnobilaţi şi depinzând direct de el. Prin toate aceste măsuri se pune temelia unui stat unitar, Franţa căpăta prestigiu şi putere.

Da! A meritat!

Numai că, atunci când mă gândesc la ce a simţit Ioana în timpul procesului, părăsită de toţi cei care au susţinut-o şi apoi pe rug, până când a murit, învăluită de flăcări lumea îmi apare insuportabil de crudă… Ioana ar fi putut să rămână în viaţă, dar a avut tăria să-şi susţină nevinovăţia şi ca martirii deveniţi sfinţi, a sfârşit în mari chinuri. Spânzurătoarea şi rugul în Evul Mediu erau cele mai răspândite mijloace punitive, pe lângă sofisticate şi diabolice mijloace de tortură. Inchiziţia suprima aproape tot ce ieşea din comun (Giordano Bruno este un exemplu grăitor) şi nu permitea abaterea de la dogmă.

Spânzurătoarea şi ghilotina lucrau scurt. Rugul însă era tot atât de chinuitor ca şi fierberea în ulei încins.

Dintre toate eroinele întâlnite în literatură şi istorie numai Mica Sirenă a preferat să  moară decât să-l înjunghie pe prinţ. Dacă Ioana d’Arc ar fi recunoscut acuzaţiile aduse de biserică ar fi însemnat că şi încoronarea ar fi fost ilegitima, deci Delfinul era “înjunghiat”, iar Franţa devenea colonie engleză. Numai că Mica Sirenă este un personaj fictiv, în timp ce Ioana Fecioara a fost “de-adevăratelea” şi a cunoscut ceea ce astăzi numim o situaţie-limită, ilustrată în multe tragedii greceşti antice (“Antigona”  de exemplu) din care nu se poate ieşi decât prin sacrificiul suprem.

Poze: la Alise Saint-Reine 27.05  şi Laon 24. 06.

După aproape şase secole

Dacă Ioana d’Arc ar fi avut un mormânt acesta ar fi devenit loc de pelerinaj. Numai că din ea a rămas o moviliţă de cenuşă, aruncată în Sena. Am mers atunci pe urmele ei, prin locurile pe unde a trecut. În satul natal, Domremy – la Pucelle, casa natală a devenit muzeu. De aici a plecat pentru a nu se mai întoarce niciodată. Mai întâi la Vaucouleurs, este primită de seniorul de Baudricourt. Apoi, trece prin Auxerre în drum spre Chinon (1429), pentru a-l întâlni pe Delfin şi a-i spune că el este adevăratul rege al Franţei. La cererea ei, Ioana primeşte comanda unei armate şi pleacă din Blois spre Orleans şi îl eliberează, urmează încoronarea de la Reims, victorii, înfrângeri, cade prizoniera la Compiegne, trece printr-un proces odios şi este arsă pe rug la Rouen (1431).

Despre Domremy am scris.

În Auxerre, oraş liniştit traversat de răul Yonne, Ioana a intrat în Catedrala Saint-Etienne şi s-a închinat. Statuia ei din frumoasa catedrala este dedicată acestui moment.

Chinon

Istoria este scrisă nu numai în cărţi, ci şi în piatra castelelor şi catedralelor, martori ai evenimentelor, au trecut prin ruină, incendii, bombardamente dar nu au fost lăsate să moară, au fost renovate, reclădite, curăţate de patina vremii şi poluării, pentru a da viaţa amintirilor.

Punct strategic ocupat din Antichitate, Castelul fortăreaţă de la Chinon (construit de Henric al II-lea Plantagenetul în 1154) se înălţă pe stâncă, dominând oraşul şi răul Vienne. În 1308 aici a fost întemniţat Jacques de Molay şi alţi înalţi demnitari templieri înainte de a fi judecaţi şi arşi pe rug la Paris. În 1427, Delfinul (viitorul Carol al VII-lea) s-a instalat aici şi a primit-o pe Ioana D’Arc.

Castelul a cunoscut o lungă perioadă de declin. L-am văzut în 1984, mai mult scări şi ziduri ruinate. În ultimii cinci ani a fost renovat şi se pot vedea în prezent (7 euro intrarea) sala în care a avut loc întâlnirea dintre rege şi Ioana, două săli dedicate reprezentărilor eroinei din secolul al XV-lea până în prezent, colecţii arheologice şi iconografice, locuinţele regale, turnul orologiului. De pe metereze, o splendidă privelişte panoramică.

Blois

Din Blois Ioana a plecat să elibereze Orleans-ul. În Blois, oraş de artă şi istorie în prezent, caleşti îi plimbă pe vizitatori prin oraşul elegant, la palatul episcopal, Muzeul de Istorie Naturală şi Casa Magiei (8 euro intrarea). Reşedinţa a şapte regi şi zece regine, castelul care domina oraşul (9,50 euro intrarea) este cunoscut pentru stilurile sale (gotic, renascentist, clasic) prezente în cele patru corpuri unite în jurul unei curţi, scara în spirală a lui Francisc I, săli prestigioase magnific decorate şi mobilate, colecţii de obiecte preţioase, şemineuri luxoase cu însemnele regilor, muzeul de piatră. Aur, mătase, lemn pictat, lemn sculptat, marmură, faianţă, porţelan, sticlă, metal, forjerii, mărturisesc despre rafinamentul şi bogăţia unor timpuri apuse. Am petrecut câteva ore minunate în oraş şi în castel, vizitat a doua oară. În 1984 l-am fotografiat pe Michel sub poarta de la intrare. Am repetat gestul. Poarta era neschimbată, ba chiar mai frumoasă. Dorinţa lui Michel de a călători era aceeaşi, ba chiar mai mare!

Citeşte şi episodul Iepisodul IIepisodul IVepisodul V, episodul VIepisodul VII, episodul VIIIepisodul IX

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.