Troyes – Oraşul vitraliilor
Vă spuneam în episodul anterior că Ioana d’Arc l-a convins pe Carol al VII-lea că el este singurul rege de care Franţa are nevoie. În drum spre Reims Delfinul Carol, fiul regelui Carol al VI-lea, Jeanne d’Arc, armata, curtenii, alaiul încoronării au fost primiţi de Troyes (li s-au deschis porţile şi oraşul a beneficiat ulterior de protecţie regală).
Oraşul de pe malurile Senei era cunoscut în Evul Mediu pentru târgurile sale de vară (în iulie) şi de toamnă (în noiembrie), care durau aproximativ două luni. Negustori din multe ţări europene veneau aici cu mărfurile lor, iar oraşul avea de câştigat de pe urma oaspeţilor.
La curtea Mariei de France a trăit şi a creat poetul medieval Chretien de Troyes.
Arta construirii şi împodobirii catedralei şi a celor nouă biserici, mărimea, mulţimea şi frumuseţea vitraliilor din Troyes i-au adus denumirea de „oraşul sfânt al vitraliilor”.
Fondat de romani, invadat de franci, burgunzi şi vandali, prădat de normanzi, devastat de incendii, ciumă şi foamete, Troyes a continuat să existe şi, în perioadele de linişte, să prospere. Până astăzi el este cunoscut pentru fabricarea şi comerţul cu tricotaje. Cum nu a fost bombardat în timpul războaielor oraşul şi-a păstrat centrul vechi numai că era mult mai bine ascuns ca în alte oraşe franţuzeşti. Odată intraţi în suburbii, deoarece indicatoarele de centru lipseau, am început a întreba şi am primit nişte explicaţii atât de încâlcite şi contradictorii încât eram în pericol de a pierde mai mult timp căutându-l decât prevăzusem. Mai fusesem în situaţii grele: când detaliile despre hotelul unde trebuia să dormim erau insuficiente şi nu îl găseam, în zilele de sărbătoare cu străzi goale, goale şi nu aveam pe cine întreba, când un indicator ne păcălea şi o luam pe calea cea mai lungă spre o destinaţie. Aşa am traversat parcul natural Gerarmer de două ori pe două artere diferite şi de fiecare dată s-a ivit un ajutor care ne-a scos din impas (eu îl numeam “mâna lui Dumnezeu”). De data aceasta a fost un înger travestit într-un tânăr pe o motoretă hârbuită şi pârâitoare. Ne-a spus să îl urmăm şi ne-a condus prin nişte şerpuiri de străduţe până la primărie, (lângă ea era parcare subterană) în faţa căreia în grădină, un frumos nud din marmură albă m-a făcut să-mi chinui mintea pentru a înţelege ce rol joacă sau, ce vrea să spună.
Am făcut apoi cunoştinţă cu centrul vechi atât de bătrân încât o parte din numeroasele construcţii din lemn (colombaje) de pe marginea unei largi pieţe erau şleampăte (înclinate total sau numai câte o porţiune). Obişnuitul contrast dintre bârnele la vedere, maro închis şi umplutură de zidărie zugrăvită în alb sau culori calde ce face farmecul acestui tip de construcţii aici era prezent în mică măsură iar lipsa lui genera un aer vetust şi obosit (a se citi trist şi ponosit). Una era evul mediu al satelor (Rochefort – en terre, Rocamadour, Sarlat) castelelor şi cetăţilor (Carcassonne) construite din piatră, altul cel al colombajelor de aici, unele în stare de ebrietate. Atmosfera altor timpuri ne-a învăluit totuşi treptat iar când soarele apunea ne-a plăcut plimbarea pe străduţele înguste şi umbrite ce dădeau în piaţa centrală.
.
Acolo se aduna lumea. Era sâmbătă. Un grup cobora din maşini elegante. Bărbaţi în costume, doamne voluminoase în mătăsuri viu colorate şi papuci aurii sau argintii tălăzuiau în jurul unei maşini pe care era expusă (aşezată pe capotă) o tânără şi subţire negresă, în rochie verzuie, sclipitoare. Logodna sau nuntă, oricum, o gălăgioasă, cântătoare şi veselă mulţime ilustra pe deplin dictonul “Liberte, egalite, fraternite”. Am părăsit centrul şi îndrumaţi de vesele familii franceze în vârstă îmbrăcate elegant în vedea unor petreceri, am ieşit mult mai repede decât am intrat şi am mers spre Reims.
Citeşte şi episodul I, episodul II, episodul III, episodul IV, episodul VI, episodul VII, episodul VIII, episodul IX
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
