După ” our night in Viena ” a doua zi dimineaţa, când am tras draperiile, am admirat împreună grandioasa biserica Maria vom Siege. Am realizat astfel încă o dată cât de norocoşi eram.
Însă, deşi eram în centrul Vienei şi aveam atât de multe de văzut, parcă nu mai aveam stare. Voiam să plecăm mai departe, Viena se făcuse deja mică, aşa că la micul dejun, studiind hărţile şi pliantele, am avut de ales între Salzburg şi Praga! Ne-am gândit la Praga ca la o destinaţie pentru aniversările de căsătorie – aşa am şi făcut ulterior. Prin urmare ne-am îmbarcat în maşina şi am plecat spre Salzburg – Viena-Salzburg 315 km. Am ajuns la destinaţie înainte de prânz, ascultand în maşină diverse opere celebre alte compozitorilor austrieci. Am parcat în centru şi am plecat la plimbare în Salzburg. Despre punctele şi atracţiile turistice nu am să vorbesc foarte mult, pentru ca în afară de centru per-pedes, casa unde a trăit Mozart şi puncte de belvedere nu am vizitat altceva. Mi-a plăcut oraşul foarte mult, dar nu eram în dispoziţia necesară să iau aparatul de fotografiat şi pliantul în mâna şi să tai de pe listă diverse atracţii turistice. La prânz am intrat într-un restaurant în centru, unde am savurat o mâncare de-a dreptul delicioasă.
Să fac o paranteză: dacă pe parcursul povestirilor mele auziţi deseori “cel mai delicios prânz pe care l-am mâncat vreodată ” sau “cea mai delicioasă cină” să nu uitaţi că eram în luna de miere şi totul era dulce, şi să luaţi în considerare faptul că eram însărcinată. Fiind gurmandă, luna de miere fost presărată de mâncăruri care mai de care mai interesante – sper doar să mi le amintesc pe toate. Aşadar am mâncat la prânz aici, la Stern Brauen.
Ne-am propus să revenim – acum o lună de zile exact acolo mâncam din nou prânzul – dar când am ieşit din restaurant oraşul devenise trist. M-am întristat şi eu şi am vrut să plecăm. Lipsea ceva din Austria mea. Nu ştiam ce, dar pe măsură ce mergeam spre maşina mi-am dat seama. Milka lipsea. Nu, nu văcuţa albastră simpatică, ci peisajul austriac cu păşunile verzi, gasthaus-urile şi oameni liniştiţi şi primitori. Soluţia pe care am găsit-o cu harta în faţă: “Hai spre Innsbruck şi vedem noi pe drum ce mai decidem “. Dar nu am mers ca tot omul pe autostradă, că doar ştim bine că nu ne grăbea nimeni, ci pe drumurile naţionale. Decizia a fost perfectă: Salzburg-Innsbruck -160 km – pe autostradă culmea, sunt 189 km. Aşadar am avut parte de peisaje pline de verdeaţă, pereţi de stâncă şi cele mai frumoase faţete ale Austriei. Ne-am oprit foarte des pe drum doar ca să stăm şi să ne uităm în jur, să înţelegem natura, să tragem adânc în piept aer proaspăt şi curat de munte. Aşa am ajuns la Wattens, despre care nu prea ştiam multe, dar am zărit un indicator spre Swarovski Kristallwelten şi ne-am dus curioşi într-acolo.
Contactul meu cu bijuteriile Swarovski avusese loc în urmă cu câţiva ani, prin vara lui 2002, când am descoperit în Piazza Flavio Goia din Amalfi un cochet magazin de cristale şi bijuterii Swarovski. De atunci am început să îmi fac o mică colecţie de bijuterii, iar faptul că am ajuns în ţinutul lor lor m-a bucurat nespus de mult. Am vizitat muzeul cu fascinantele opere de artă, oglinzile şi alte minunaţii care ne-au luat ochii. Nu va mai spun cât de chic şi interesante erau până şi toaletele de acolo.
Spre ieşire am primit în dar de la soţul meu un medalion superb, iar apoi ne-am plimbat prin grădini. Deja se făcea seară, iar noi n-aveam idee unde să ne cazăm sau ce să mai facem. Ne-am urcat în maşină, am studiat din nou harta care timp de o lună a fost “biblia” noastră şi am hotărât să mergem spre Verona – Italia – Wattens – Verona 290 km.
Aşadar am trecut de Innsbruck (i-am promis cochetului orăşel ca o să revenim, dar cu skiurile după noi), ne-am “urcat” pe autostradă şi aproape de lăsarea serii am intrat în Italia. La Verona am ajuns târziu, pe la 11 seara. Am început să căutăm un hotel decent (nu ne interesa locaţia căci oricum eram cu maşina şi ne puteam plimba de colo-colo foarte uşor), dar culmea multe erau ocupate. Norocul a fost că, ştiind italiană, îi rugam să sune la alte hoteluri pe care le ştiau ei aproape şi aşa, cu ajutorul unui recepţioner am găsit pe la 12 noaptea ceva liber. Avea un aer de hotel bântuit, dar eram eram obosiţi şi am adormit imediat. Dacă sunteţi curioşi ce am făcut dis-de-dimineaţă prin Verona şi unde am plecat după aceea – stay tuned!
Articol scris de Maria T.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
