Dacă statul nu face, hai să facem noi!

Dacă statul nu face, hai să facem noi!

Slow Italy – Castelul din Serralunga d’Alba

După ce l-am admirat câteva zile de la exterior, de la depărtare, din apropiere, în fiecare dimineaţă, în fiecare seară sau în timpul petrecerilor organizate în jurul lui, s-a făcut într-un final weekend şi am reuşit să intrăm în Castelul din Serralunga d’Alba.

Cum vă spuneam deja în articolul anterior, castelul datează din secolul 14 şi e încă în picioare, fără să aibă „carii” vizibile sau alte părţi lipsă. În vechime sistemul antiseismic se traducea prin ziduri groase alcătuite din piatră la interior şi cărămidă la exterior, combinaţie care se pare că funcţionează. Castelul a aparţinut bogatei familii Falletti iar în 1949 a fost cumpărat de stat. Primul preşedinte al Italiei a fost cel care a hotărât că acest castel trebuie păstrat şi protejat şi a lăsat, prin testament, dorinţa sa ca el să rămână pentru totdeauna accesibil publicului. Aşa a şi rămas până în vremurile noastre, când statul italian a hotărât că nu ies bani de aici aşa că, după cum s-a exprimat Lucia, ghidul de acolo: „no money, no castle”.

Oamenii întreprinzători din Serralunga şi împrejurimi aveau însă de pierdut în urma acestei decizii, pentru că locul chiar poate fi o atracţie turistică binevenită în completarea ofertei abundente de restaurante şi degustări de vinuri din zonă. Aşa că Associazione Amici di Serralunga împreună cu alte instituţii locale, au obţinut şi cumpărat autorizaţia de a deschide castelul pentru public. Această autorizaţie se eliberează la fiecare trei luni şi toată lumea speră că până la urmă va fi definitivă.

În duminica în care am fost noi nu lipseau vizitatorii. Iar castelul nu este o reşedinţă de vară mobilată luxos, ci un spaţiu simplu şi spartan, ingenios creat pentru a funcţiona atât ca un loc de apărare cât şi de supraveghere a activităţilor din zonă, o mostră de arhitectură medievală cu influenţe franţuzeşti, cu elemente interesante precum şeminee, puţuri de apă, o toaletă interioară sau o terasă de la care se pot admira (a se citi „controla”) împrejurimile. De observat că toalete interioare nu au avut casele din zonă decât de aproximativ 100 ani încoace, pe când castelul avea deja această dotare acum 700 de ani!

Familia Falletti nu a fost de origine nobilă, dar a fost suficient de bogată încât să împrumute cu bani figurile princiare şi să obţină dreptul de a-şi ridica castele, când cei cu titluri mai înalte nu mai puteau să îşi plătească datoriile. Populaţia din oraş beneficia de protecţia dintre zidurile castelului doar dacă îşi achita contribuţia în produse, contribuţie ce era riguros păstrată în registre.

Locul unde s-au găsit registrele
Locul unde s-au găsit registrele

Am contribuit şi noi cu câţiva euro la ieşire, deşi în clipa de faţă intrarea este gratuită, iar cutia cu bani este doar pentru donaţii. Asta pentru că ne-am dorit ca locul să rămână deschis şi public şi să mai putem reveni cândva.

Mai multe detalii aici sau aici. Castelul este deschis doar sâmbăta şi duminica.


View Larger Map

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Fondatoare a blogului LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. Ulterior a studiat fotografia și a devenit licențiată în Grafică, la Universitatea Națională de Arte. Interesată de ecoturism, natură și conservare, Roxana scrie și desenează, inspirată de propriile călătorii, de natură, dar și de istoria artei.