Rezoluţii în urma unei călătorii

Rezoluţii în urma unei călătorii

Când încep să îţi povestesc despre lecţiile pe care învăţ în călătorii, şi ştiu că am făcut-o de câteva ori, am senzaţia că mă transform într-o profesoară uşor antipatică, din aceea care priveşte pe deasupra ochelarilor sprijiniţi pe vârful nasului. Mă întreb dacă nu ar trebui să ţin lecţiile astea doar pentru mine şi nu să dau impresia că vreau să schimb felul tău de a privi sau de a te bucura de un drum. Fiecare învaţă ceva din experienţele pe care le are într-o vacanţă, iar uneori chiar şi simplul fapt de a admira ceea ce vezi e o lecţie de viaţă, dacă accepţi să fie aşa. Vrem nu vrem, toţi devenim măcar puţin autodidacţi atunci când călătorim, toţi purtăm ochelarii aceia pe vârful nasului şi privim cu ei mai puţin către exterior şi mai mult către noi. „Şi după aceea ce se întâmplă?” m-ai putea întreba. Iar eu ţi-aş răspunde prin altă întrebare: „nu e aşa că ţi s-a întâmplat, măcar odată în viaţă, să vii dintr-o călătorie cu o listă de idei şi dorinţe noi, cu o listă de rezoluţii mai ceva ca aia de anul nou?”. Apropo, ştii că rezoluţie, în limba română, înseamnă hotărâre luată de un colectiv în urma unei dezbateri? Aşadar, te anunţ că eu împreună cu mine şi cu gândurile mele, ceea ce să zicem că se constituie într-un colectiv, păţesc des asta. Vin de la drum cu nişte hotărâri bine înfipte în minte… păcat că de unele uit extrem de repede.

Şi ca să nu uit, ca să îmi fie ruşine dacă uit, de data aceasta nu îţi voi da ţie lecţii ci îţi voi împărtăşi rezoluţiile şi concluziile în urma călătoriei mai lungi pe care am făcut-o în vara aceasta. Te voi lăsa pe tine să completezi cu propriile decizii, dacă eşti deschis să o faci, şi îţi voi da voie să mă întrebi, din când în când, dacă am reuşit să mă ţin de cuvânt.

1. Dacă vreau să mă bucur cu adevărat de meseria pe care mi-am ales-o, cea de travel writer, trebuie să călătoresc pe îndelete, slow. Şi trebuie, bineînţeles, să scriu…

Am citit multe articole ale unor bloggeri mai mari şi mai cunoscuţi ca mine şi am rezonat uneori cu îngrijorarea exprimată de ei, am simţit ameninţarea de a-ţi pierde plăcerea numai pentru că ajungi să o profesionalizezi, pentru că TREBUIE să scrii, să faci poze, să fii mereu atent, când ai vrea să fii doar în vacanţă. Nu e uşor să îţi permiţi o călătorie slow dar dacă nu eşti sub presiunea de a ajunge dintr-un loc în altul, dacă nu eşti mereu pe drum, scrisul rămâne o plăcere şi munca se combină în mod firesc cu vacanţa. Cât timp am stat la Serralunga, printre vii, m-am trezit de bunăvoie dimineaţa, înaintea copilului, pentru a savura în linişte aerul proaspăt, ceaiul fierbinte şi ţăcănitul tastelor. A fost cea mai plăcută experienţă de scris pe care am avut-o în ultimul timp. Iar de subiecte nu m-am plâns, cred că orice zonă din lume are o ofertă mult mai mare de atracţii decât apucăm să acoperim într-un concediu, aşa că mai bine stau într-un loc şi văd cât mai mult, fără grabă, decât să aleg puţin de aici, puţin de colo, iar amintirile mele să se amestece. La modul personal am păstrat, dincolo de texte, senzaţii, privelişti şi amintri pe care nu le voi uita niciodată, asta pentru că am avut suficient timp să le înregistrez, să le savurez.

În plus, am mai învăţat de la copilul meu că e absolut ok, chiar şi atunci când eşti departe de casă, să nu te duci nicăieri. Când suntem în concediu avem senzaţia să trebuie să folosim fiecare zi cu spor, ca şi cum am munci la fabrică şi ne-ar face cineva pontajul. Ne folosim fiecare minuţel, fiecare muşchiuleţ, ca să vedem toate obiectivele, că “tot suntem acolo şi nu se ştie când mai ajungem în zonă”. Nu e chiar aşa, nu e nimic în neregulă ca o zi să o petreci făcând doar ceea ce-ţi place, poate citind o carte, poate jucându-te, poate gătind sau… lenevind pur şi simplu.

2. Vreau să fac sport şi ar fi bine să nu mai amân

Am văzut cât mănâncă italienii şi ce bine mănâncă. Mi-am petrecut cel mai mult timp în Piemont, mai exact în Langhe, poate că una dintre cele mai savuroase regiuni din punct de vedere culinar. Totuşi, în ciuda celor 13 feluri pe care pot să le înghită la o masă, italienii nu sunt graşi. I-am văzut şi atunci când am fost la Roma, şi acum, alergând sau făcând sport. Nu ştiu dacă asta e reţeta dar ştiu că am flămânzit de multe ori fără să reuşesc să slăbesc. Şi mai ştiu că vreau să pot călători şi când oi fi bătrână (moment ce mi se pare îngrijorător de aproape) aşa că de când m-am întors mi-am propus să nu încep nicio zi fără puţină mişcare! Nu-mi permit un abonament la sală sau timpul să mă duc şi să mă întorc de la piscină? Nu-mi permit să fac călărie în fiecare zi, aşa cum mi-aş dori? Nu-i bai, hai să îţi zic ceva, alergatul în jurul casei e gratuit şi îmi consumă momentan maxim juma de oră cu tot cu pregătiri şi duş. Sper numai ca, în timp, să pot mai mult de atât!

3. De câte haine am nevoie într-o călătorie, de tot atâtea am nevoie şi acasă

Pentru că am fost plecate mai mult pe drum şi pentru că aveam de pus destul de multe în maşină, de la echipamentele pentru tabăra de călărie până la vasele, cărţile sau alte acareturi tehnice de care nu mă puteam lipsi, a rămas loc pentru o sigură geantă cu haine la un adult şi un copil. A rămas loc şi pentru un săpun de rufe, zău că nu ocupă mult! Deşi nu mă pot lăuda cu foarte multe haine acasă, ştiu că se poate şi mai rău de atât, am de gând să fac un exerciţiu. O să iau cea mai mare valiză pe care o am şi o să o umplu cu ceea ce cred eu că îmi trebuie pe sezon. Ceea ce nu intră pleacă…

O astfel de razie va fi efectuată şi asupra altor obiecte şi obiecţele care ne înconjoară, pe principiul că dacă n-am avut nevoie de ele în ultimele luni, nu le voi simţi lipsa nici de acum înainte.

4. Vreau înapoi în Dolomiţi

Poate că aveam alte planuri pentru finalul anului acesta sau începutul anului viitor. Dar după cum ştiţi, munţii ăştia au început să mă obsedeze şi, după tura scurtă din primăvara sau vara aceasta, după ce am aflat cât de fain poate fi, mai ales pentru familii, mi-am propus să fac tot posibilul să revin. Iarna pentru zăpadă, vara pentru drumeţii, încă un motiv pentru decizia de la punctul 2 :-). Voi reveni în curând cu detalii, ca să înţelegeţi şi voi de ce…

Nu mă lungesc mai mult şi te invit şi pe tine să îmi spui ce hotărâri ai luat în urma unei călătorii şi cum ai reuşit să te şi ţii de ele?

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Fondatoare a blogului LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. Ulterior a studiat fotografia și a devenit licențiată în Grafică, la Universitatea Națională de Arte. Interesată de ecoturism, natură și conservare, Roxana scrie și desenează, inspirată de propriile călătorii, de natură, dar și de istoria artei.