La un ceai în Azore

Îmi fac un ceai adus din Azore. Nu ştiam până să ajung în aceste insule că acolo s-a cultivat şi încă se cultivă ceai, aveam senzaţia că trebuie să înghit mult mai multe ore de zbor ca să văd cu ochii mei cum arată o plantaţie. Îmi pregătesc de fiecare dată o cană cu ceai fierbinte atunci când mă apuc de scris. Şi cum nu mă învăţ niciodată minte, las şi de data aceasta apa la fiert, îmi amintesc doar atunci când s-a evaporat jumătate de ibric. Deschid cutia şi adulmec, odată cu aroma ceaiului, amintirile unei zile înnorate, senzaţia de rece şi părăsit din încăperile de la fabrica tradiţională ce hiberna la vremea când am ajuns noi în vizită. Mă întorc la realitate şi las ceaiul la infuzat exact atât cât să îşi activeze aroma, dar nu şi amarul, apoi mă aşez la computer ca să îţi scriu despre Azore. Ştiu că aştepţi asta de ceva timp şi am emoţii, aş vrea să scriu ceva frumos, pe măsura acestor insule abia descoperite de mine. Mai iau o gură de ceai. Oftez. Facebook îmi semnalează sonor câteva mesaje, aşa că mă grăbesc să răspund, sperând că între timp vine şi inspiraţia.

Termin de scris mesajele apoi închid Facebook. Ştiu că trebuie să fac asta pentru a nu fi întreruptă fix când se eliberează cuvintele, precum aroma ceaiului în apa fierbinte, încărcând pagina cu impresiile  şi senzaţiile acelor zile. Articolul acesta trebuie să îmi iasă numai bun, nici prea slab, lipsit de emoţie, nici prea amar, prea concentrat în detalii. Nu vreau să îţi povestesc deocamdată despre ce poţi vedea sau ce poţi face în arhipelagul celor 9 insule împrăştiate în mijloc de ocean, insulele Azore. Voi face şi asta cu alte ocazii. Acum vreau să te port cu mine prin intermediul altor simţuri, să îţi stârnesc curiozitatea, să te fac să visezi, să îţi imaginezi că eşti acolo.

Mai întâi am văzut pajiştile verzi, împărţite ordonat în parcele străjuite de ziduri joase din pietre vulcanice. A fost prima impresie, prima imagine pe care am zărit-o din avion, atunci când albastrul s-a transformat în verde, iar mie, precum navigatorilor de demult, mi-a venit să strig „Pământ!”. Pământ roşu, pământ verde, piatră neagră. Autocarul mergea prea repede, aş fi vrut să pot surprinde mai bine această combinaţie. Un album cu fotografii superbe, primit în Azore, îmi zâmbeşte ironic de pe colţul mesei, în timp ce mă uit suspinând la fotografiile mele furate din mersul maşinii.  Mai târziu am reuşit să regăsesc o imagine de ansamblu, de undeva de sus, dintr-un punct de belvedere bătut de un vânt rece şi nesuferit. Dar tot nu e ca în album.

IMG_4638

De la pământ ochii mi s-au ridicat înapoi spre cer. Era imposibil să nu fac asta. Nu ştiu dacă e doar o iluzie, dar eu cred că insulele atrag desupra lor cei mai straşnici nori pe care îi poţi vedea. Uneori sunt nori albi curaţi, răsfiraţi sau aglomeraţi în pămătufuri pufoase, parcă mai aproape de pământ ca niciodată. Alteori sunt plafoane de nori negri de care se loveşte, la vreme de furtună, zgomotul oceanului furios. Am prins o noapte în care oceanul gemea şi vuia, apa şi vântul pătrundeau dincolo de pereţii de sticlă ai hotelului, iar gaşca noastră se pitise veselă într-o cameră, ciocnind vin alb de Azore. Câţiva curajoşi ieşeau pe balcon la fumat, întorcându-se, după o luptă corp la corp cu draperiile care se opuneau acestei iniţiative, cu apa şiroind încă pe faţă. Ceva mai târziu ne-am încumetat chiar să ieşim din hotel, cu poftă de dans împrumutată probabil din manifestările energice ale naturii. Temperatura aerului se schimbase brusc. Îmi pregătisem o postură zgribulită, dar ploaia se oprise şi un vânt cald m-a înconjurat tandru, luându-mă prin surprindere. Iar undeva în port lumea abia se aduna în cluburi, gata de o noapte fierbinte şi lungă.

IMG_4646

Cu orele date peste cap, timpul în Azore s-a împărţit altfel. La o diferenţă de 3 ore faţă de România, ni s-a întâmplat des să adormim atunci când România se pregătea deja de o nouă zi. Abia aţipeam că şi primeam mesaj de la LumeaMică, pe telefon: „Ce mai faci mami?”. Ce să fac şi eu, dormeam, sau încercam să dorm…

În Azore am stat la soare în tricou sau m-am încălzit la aburul cald al pământului, atunci când primăvara însorită s-a transformat, în aceeaşi zi, într-o toamnă rece. Am mâncat carne şi legume pregătite în pântecul fierbinte al pământului, iar aceasta nu este o metaforă. Vase mari stăteau pitite sub moviliţe de pământ aşteptând să fie eliberate de acolo, sub ochii turiştilor flămânzi, iar prin tălpile pantofilor puteam simţi pământul cald. Mă simţeam precum micul prinţ care îşi încălzea micul dejun la focul vulcanilor de pe mica sa planetă. Am evitat cu grijă gropile fierbinţi în care un pas greşit ar fi fost fatal şi am simţit şi văzut cum insula fierbe şi scoate fum, am ascultat legende despre cum zonele respective au fost considerate o poartă spre iad, până ce primii oficiali au decis să îşi construiască nişte case de vacanţă acolo şi să se bucure de beneficiile sulfului din apele termale.

„Erupţiile vulcanice sunt precum focurile din cămin. Evident, pe pământ noi suntem mult prea mici pentru a curăţa coşurile vulcanilor. De aceea ne pricinuiesc atâtea necazuri.” (Micul Prinţ, Antoine de Saint-Expery)

IMG_4715

Senzaţiile au precedat uneori informaţiile, aşa am văzut la un moment dat un grup de pelerini cântând, înainte să aflu despre obiceiul acestora de a străbate insula Sao Miguel pe jos, pentru a o venera pe fecioara Maria şi a se opri în toate capelele colorate (Impérios) care nu sunt biserici, dar sunt, pentru ei, la fel de sacre.

Paşii ne-au purtat şi pe noi, cei mai puţin pioşi, pe celebrele trotuare şi pavaje portugheze, fiecare inventându-şi jocul său de alb cu negru. Asortate cu acestea, monumente în aceeaşi combinaţie de alb-negru se proiectau, ca într-o sesiune foto din rai, pe cerul albastru.

IMG_4657

În partea opusă raiului se încadrează copacii negri contorsionaţi precum ghearele unei cotoroanţe sau relieful frământat ce păstrează încă urmele scurgerii de lavă.

IMG_4665

Iar undeva la mijloc, punct de echilibru şi culoare, apar acoperişurile portocalii sau ferestrele şi balcoanele în nuanţe vii sau pastelate.

IMG_4535

Toată combinaţia asta de culori, arhitectură şi natură te molipseşte, fără şansa de a te opune, cu o stare de bine, de relaxare, de „nu mă grăbesc nicăieri”. În starea asta eram când m-a abandonat pe mine ghidul la hotel, atunci când m-am decis să mă opun grabei şi am uitat brusc de punctualitatea mea de-a dreptul obsedantă.

IMG_4633

Astăzi e soare şi în România. Ceva din aerul de afară mi-a adus aminte de Azore, după ce am reuşit,  cu multă imaginaţie, să dau la o parte poluarea. Vizita mea în Azore a fost ca o invitaţie la ceai. Prea scurtă pentru a construi o relaţie, dar numai bună pentru a începe o conversaţie.  Dar îmi mai fac în curând un ceai şi-ţi mai povestesc. Vrei şi tu unul?

IMG_4806

Mulţumesc TAP Portugal România pentru şansa de a ajunge în Azore şi a putea scrie aceste rânduri!

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Fondatoare a blogului LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. Ulterior a studiat fotografia și a devenit licențiată în Grafică, la Universitatea Națională de Arte. Interesată de ecoturism, natură și conservare, Roxana scrie și desenează, inspirată de propriile călătorii, de natură, dar și de istoria artei.