Nisipul auriu din Porto Santo

Când am plecat în Madeira, m-au încercat două regrete: primul că nu am familia cu mine, al doilea că mi-am uitat costumul de baie acasă. Am tot stat pe gânduri dacă să îmi cumpăr unul pe fugă, dar până la urmă am renunţat. Şi am pornit spre Porto Santo alungând gândul că voi sălta precum o graţie plinuţă în valurile oceanului.

Am avut dreptate, ziua s-a anunţat vântoasă încă de la bordul feribotului. Cât am stat în port, am făcut poze, am plâns răsăritul care era mult mai spectaculos dincolo de port şi n-am avut nicio clipă emoţii că voi avea rău de mare. N-am avut niciodată rău de mare. Până atunci.

Am ieşit apoi în larg. Încet, legănat, pe valurile stârnite de vânt. Am privit aeroportul din depărtare, apoi am luat micul dejun la bordul luxos, am savurat un ceai, am stat la discuţii. Două fete deja palide s-au precipitat spre punte. În câteva momente, am simţit şi eu că ceva e în neregulă. „Curenţii sunt mai puternici când se iese în larg şi nu mai suntem lângă pământ, explica cineva în timp ce eu mă aşezam la aer, cu capul sprijinit în mână. Am rămas imobilă, spunându-mi într-una: „nu mi-e rău, nu mi-e rău”, fără şanse de succes. Un pahar de cola cu lămâie, care nu-mi aparţinea, era pe masă, lângă mine. Am lăsat deoparte orice reţinere şi am luat pe furiş câte o gură, reuşind astfel să îmi ţin în frâu greaţa (scuze Cezar, cred că era al tău). Cred că am stat ţeapănă cel puţin o oră din cele două de drum, iar când au început să apară din nou stânci cu forme şlefuite de vânt şi vopsite în culorile calde ale răsăritului, micul fotograf din mine a dat brânci răului şi s-a repezit să facă poze. Datorită apropierii de ţărm, valurile se mai potoliseră şi îmi era brusc mai bine.

Insula este foarte diferită de Madeira. Mai plată, aridă, cu foarte puţină verdeaţă şi cu un nisip auriu fenomenal. Ghidul nostru ne povesteşte cum acest nisip are proprietăţi terapeutice şi că, amestecat cu lămâie, se comportă precum calciul acela efervescent pe care-l luam când eram mici. Există un mare centru spa care se foloseşte de acest nisip. Scăpaţi pe plajă, ne bucurăm ca nişte copii, doar că în loc de lopăţele avem, din nou, obiectivele aparatelor de fotografiat prin intermediul cărora căutăm cel mai frumos cadru, cea mai frumoasă stâncă, cel mai nostalgic pas pe nisip.

Păcat că vântul se încăpăţânează să bată în probabil una dintre puţinele zile cu vreme nefavorabilă de pe insulă. „Noi aici nu avem ploaie cu anii. Norii se opresc deasupra Madeirei, nu mai ajung până la noi”. Cu toate că au fost aduşi şi plantaţi copaci rezistenţi, unii dintre ei s-au uscat.

Totuși, pentru că omul ştie să lupte cu natura şi, uneori, o poate domina, vizităm o grădină verde, creată 100% de un om ambiţios. O oază cu palmieri şi tot felul de plante exotice în mijocul uscăciunii. Ghidul ne povesteşte cu atâta pasiune despre insulă şi găseşte atât de multe de spus încât ne întrebăm dacă noi am fi în stare să avem un discurs la fel de consistent despre Bucureşti, un oraş care are cu siguranţă mult mai multe de oferit.

Iarna este o perioadă foarte grea pentru puţinii locuitori din Porto Santo, atât de puţini, încât se cunosc cu toţii din şcoală. Marea majoritate a hotelurilor se închid, feribotul are o lună de pauză pentru întreţinere, alimentele nu mai au cum să ajungă, proviziile şi banii nu sunt niciodată îndeajuns de bine planificate. Mulţi pleacă departe de insulă, pentru mai mult confort. Sofia, ghidul nostru, ne dă încă o lecţie, spunând că ea crede foarte mult în Porto Santo şi că este convinsă că potenţialul acestei insula va fi, într-o bună zi, suficient pentru a asigura un trai liniştit locuitorilor ei.

Pentru că este destul de răcoare nu putem face baie, așadar plecăm în căutarea casei lui Columb. Cristofor Columb a stat acolo 11 ani şi a fost căsătorit cu fiica lui Bartolomeu Perestrello, cel care a descoperit Porto Santo.

Casa este închisă, aşa că ne bucurăm doar de plimbarea pe străduţele cu piatră cubică, de câte un azulejos pe un perete, de o catedrală, de casele liniştite, de copacii care sunt şi simbolul insulei (în engleză se cheamă dragon tree, în română fiind cunoscuți sub numele de „dracena” sau „copacul dragon”) şi, într-un final, de un suc la o terasă. Chiar şi în acest colţ izolat de lume, de care spre ruşinea mea nici nu auzisem până la vizita în Madeira, suntem salutaţi în română şi aflăm că ar fi aproape 100 de români pe insulă.

Norii sunt din ce în ce mai denşi şi valurile nu par a se linişti, aşa că apropierea momentului urcării pe feribot ne face, pe mai mulţi dintre noi, să ne aliniem cuminţi la pastilele Mafaldei. Deşi sunt puţin sceptică şi nu cred că vor funcţiona într-atât de bine încât să pot lua cina la bord, constat cu surprindere că e bună şi farmacia la ceva, uneori. Facem întâi o tură de vas şi ne minunăm de sălile de joacă, de restaurante și de sala de cinema. Cina este de înaltă clasă, valurile se simt dar pot să le ignor cu succes, sosim în port pe întuneric, la fel ca şi la plecare, iar Madeira ne întâmpină sclipind ademenitor pe toate culmile ce înconjoară portul.

Când am părăsit Porto Santo nu mi-a mai părut rău că nu am avut costumul de baie la mine. Am regretat, însă, că nu am luat puţin din nisipul auriu și magic pentru colecţie. Dacă ajungi pe acolo, te rog, nu mă uita şi adu-mi şi mie puțin!

Câteva informaţii utile:

În Porto Santo se ajunge cu avionul sau cu feribotul. Plecarea pe mare are loc doar dimineaţa, iar întoarcerea seara şi nu ai decât o singură opţiune, Porto Santo Line. Un drum dus-întors te poate costa undeva în jur de 50 sau 70 de euro, în funcţie de clasă. Mai multe detalii sau alte oferte aici.

Hotelul, care aparţine aceluiaşi proprietar care are şi feribotul, se cheamă Hotel Torre Praia şi este deschis tot anul.

Iar între 10 şi 12 decembrie ai un preţ bun la biletul către Madeira via TAP Portugal. Vezi mai multe detalii aici.

Această călătorie a fost posibilă cu susţinerea TAP Portugal şi Top Atlantico Madeira. Aşa cum v-am obişnuit, impresiile, opiniile şi emoţiile îmi aparţin în totalitate!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.