#MyDanube pe două roţi fără motor, plimbare prin Wachau

Dacă îţi aminteşti, te-am lăsat în aşteptare, la sosirea în Krems. A trebuit să luăm o pauză, să întrerupem firul cronologic pentru a face loc vizitei la Linz şi pentru a dedica un întreg articol vinurilor din Wachau. Ne întoarcem acum la Krems, dar nu pentru a vizita oraşul ci pentru a porni pe apă şi pe biciclete, pe una dintre cele mai frumoase porţiuni de pe tot cursul Dunării: valea Wachau.

Dimineaţa ne-a întâmpinat cu un cer senin sticlos, din acela care îţi prezintă o insolaţie şi te convinge că e cel mai bun lucru ce ţi se poate întâmpla, urmând ca tu să o cumperi mulţumit. Fusese frig peste noapte la hotelul în care am stat iar oasele noastre, când au dat de soare, au zis că mai vor. Abia când era prea târziu şi nu ne mai puteam abate din drum, a realizat Ina că maieul nu era, poate, cea mai bună ţinută pentru o zi întreagă în soare.

Planul era să luăm vaporaşul până la Spitz cu vasul Brander şi de acolo să culegem două biciclete, pe care să ne întoarcem la Krems. Iar când am ajuns la debarcader credeam că avem timp suficient dar, stai să vezi: austriacul stă de vorbă la ghişeu, pune 10 întrebări şi primeşte 100 de răspunsuri, livrate cu mult calm şi zâmbet fix, protocolar, nici mai larg, nici mai stâns. Noi două, românce neabătute, dansam o bătută nervoasă în timp ce aşteptam la coadă, privind vasul care trebuia să se despindă de la ţărm în doar câteva minute. Am încercat chiar şi tehnica săririi rândului, întrebând cuplul din faţă dacă e la fel de grăbit ca noi dar n-a mers, şi ei sperau să prindă acelaşi vas. Ne-a venit în cele din urmă rândul, a urmat verificarea listei de jurnalişti pe care eram trecute, într-o scenă care mi se părea filmată cu încetinitorul, după care, dovedindu-se că totul era ok, am smuls biletele şi am pornit în fugă spre pasarelă. Eram ultimele. Nu-mi aduc prea bine aminte dacă cei de pe punte râdeau de noi sau râdeau de noi.

Şi am pornit. Era a doua oară când pluteam pe Dunăre, după episodul ud din canionul de la Kelheim, în Germania. Doar că de data aceasta Ina nu a mai purtat echipamentul moto complet pe barcă, am stat afară la soare, am făcut multe fotografii şi am înlocuit ciocolata caldă cu o bere. Mai întâi una mică, pe care a luat-o Ina. Cum aveam să beau bere la ora 11:00 AM? Apoi una mare, pe care am luat-o eu. Ei, era aproape prânz. M-a costat imprudenţa, 50 de cenţi mai exact, atunci când am coborât de pe vas şi am căutat, în plină panică, o toaletă. Probabil că era una şi pe vaporaş dar nu am putut să îmi desprind ochii de la Dunăre sau de la viile şi localităţile minunate care se înşirau pe malul ei.

06 Wachau_5925

Am coborât aşadar la Spitz unde, dintr-o magazie de lângă gară, ne-am ales bicicletele ce aveau să ne ducă înapoi către Krems. Am fost tare mulţumită că aveam minime cunoştinţe, din puţina mea experienţă de acasă. Ina s-a descurcat şi ea foarte bine din prima, chiar dacă nu părea foarte încrezătoare în propriile ei abilităţi. Trebuie să îţi spun că, atunci când merg pe bicicletă, am aşa o senzaţie dulce-vinovată, ceva asemănător muşcăturii din fructul oprit. Obişnuită să port harnaşamentul greoi de pe motocicletă, pe bicicletă mă simt deodată atât de liberă, echipată doar cu casca aerisită, încât îmi ia ceva timp până când mă împac cu mine însămi şi nu mă mai simt ca şi cum aş fi ieşit în pielea goală pe stradă.

Dar mai aveam puţin până să plecăm la drum, doream mai întâi să aflăm mai multe despre turismul din zonă şi să stăm de vorbă cu gazdele noastre. Am luat loc la masă la Haus Prankl, un restaurant de unde puteam avea şi Dunărea şi castelul în vedere şi unde ne-am răsfăţat încă o dată cu o supă de sparanghel şi o vită fragedă iar, ca să ne hidratăm, am dat berea pe un nectar local de caise diluat cu apă rece. Printre îmbucături şi exclamaţii începând cu “mmm” şi terminând cu “mniam”, am aflat că Wachau*, dincolo de frumuseţea care se vede cu ochiul liber, este una dintre cele mai vechi regiuni locuite din Austria, că este un loc de întâlnire a gurmanzilor sau pasionaţilor de vinuri din întreaga lume, că pista de biciclete pe care urma să o parcurgem şi noi este una dintre cele mai cunoscute şi bătute din lume, fără să fie vreodată supra-aglomerată, că oferă  foarte multe trasee ce pot fi parcurse cu piciorul şi multe alte argumente care, cel puţin pe mine, m-au convins şi mai mult că trebuie să am o căsuţă mică-mică în Austria, nu se ştie când, cum şi unde, dar TREBUIE. Mi-am amintit de cei doi bătrânei pe care îi văzusem la micul dejun, care îşi lăsau bagajele în grija hotelului şi, cu un rucsac mic în spate şi beţele de trecking în mâini, plecau vioi la drum. Mi-am amintit de familiile de biciclişti pe care le-am întâlnit acum ceva ani în Krems, într-o excursie anterioară despre care am scris aici. Mi-am amintit că nu fac mişcare suficientă şi mi-am făcut iarăşi ceva promisiuni în minte, pe care poate că într-o bună zi nu le voi mai uita.

09 Wachau_5956

Cu promisiunile în suflet şi cu zâmbetul până la urechi, am mai aruncat un ochi la castel şi am purces la pedalat într-una dintre cele mai frumoase zile pe care aveam să le petrec pe Dunăre. Am trecut prin sate frumoase, pustii, pe lângă case colorate sau acoperite cu iederă, pe lângă biserici vechi, am pedalat printre vii sau pe lângă şosea, am privit Dunărea de sus, însoţindu-ne cuminte. Am râs, ne-am prăjit pe mâini ca tractoriştii, ne-am întrecut cu alţi biciclişti (mă rog, ei au trecut pe lângă noi făcându-ne să ne simţim ca două babe anchilozate) după care ne-am pozat simţindu-ne ca nişte eroine. Şi, da, am făcut o pauză mai mare în Durnstein, mai noua mea descoperire de suflet (s-a aşezat binişor alături de Hallstatt).

28 Wachau_3112

Ne-am alimentat cu mici amintiri şi cadouri pentru acasă, dar şi cu o sticluţă cu şnaps de caise, că doar eram în patria lor şi… ni se terminase palinka neaoşă de prim ajutor. Când am dat de un supermarket am intrat pentru a lua apă iar eu am ţinut musai să îmi iau o bere, nu ca să o beau (chiar n-am băut-o, în curând mă suiam din nou pe motor) ci doar aşa, pentru că puteam. Iar dacă vrei să afli mai multe detalii despre traseu, închirieri biciclete şi aşa mai departe, poţi să citeşti ce am scris aici.

Drumul a părut mai scurt decât ne aşteptam deşi l-am parcurs în mult mai mult timp decât ar fi fost normal, cu atâtea opriri, fotografii şi momente de extaz.

Am ajuns în Krems la timp ca să prindem poarta Steiner în lumina soarelui ce se îndrepta către apus. Am intrat prin ea către strada pietonală pe care am lins nişte vitrine, abţinându-ne totuşi de la a risipi banii pe care nu-i mai aveam. Era destul de târziu ca să ne propunem să vizităm oraşul, undeva înainte de a se întuneca speram să ajungem şi la Viena, aşa că am preferat să facem cale întoarsă spre pensiunea nostră de pe strada cu tei.

32 Wachau_6008

În calea noastră: un parc cu iarbă deasă, nu pe casă (cum povestea Ina aici), ci pur şi simplu pe jos. Nu ne-a luat mult să vedem lumea de la firul ierbii, într-un moment din acela în care nu a mai contat ora, Viena, programul, sau alte motive care ne-ar fi împiedicat să facem, iarăşi, o pauză.

33 Wachau_3134

Am ajuns şi la Viena, încet şi sigur, cum ştim noi, dar despre asta în episodul următor.

 

Mai multe detalii şi idei despre ce poţi să faci în Wachau găseşti pe website-ul oficial

*Pentru cine nu ştie, Wachau este valea săpată de Dunăre prin Austria de Jos, ce ţine de la Melk până la Krems. Wachau face parte din lista UNESCO World Heritage, din 2000, pentru istoria, arhitectura şi agricultura sa.

Vizualizare hartă mărită
Acest proiect este susţinut şi inspirat de:

Tripsta.roUngaria.info.roAustria.info/roThe Danube NiederösterreichLinztousismus.atMunicipalitatea VieneiCompress RomâniaIngolstadt TourismusGermany.travelDanube Competence CenterSerbia.travel

Dunare Tripsta Dunare Ungaria

Dunare Linz Dunare Krems Dunare Serbia Dunare Germania Dunare Ingolstadt

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.