Tot omul are o țară, nu? Și Habarnam, adică eu, care descopăr că nu cunosc Bucureștiul, nu cât ar trebui.
De exemplu, nu am fost de muuult timp în Gara de Nord.
În copilărie trenul era un adevărat miracol și o călătorie cu el era fascinantă: pe lângă ferestrele cămăruţelor acelea numite vagoane alergau copaci, case, gări și oameni. După care, cunoşteam sau revedeam verișori, unchi, mătuși, alte case, alte jucării, ooo, era o plăcere să mergi cu trenul! Treptat, ori lucrurile s-au deteriorat, ori eu am crescut și am început să observ mai bine ceea ce se întâmpla în jurul meu.
Nu am fost de muuult timp în Gara de Nord.
Dacă mă întrebi „de ce?” voi răspunde nu „de aia!” ci, pentru că, într-o adolescență și maturitate, socialiste, am călătorit în trenuri urâte foc, răpănoase, prea friguroase, foarte rar prea călduroase, aglomerate, mirosind urât, înalte de te cățărai în vagon ca o maimuță cu valize. Am rămas cu un gust amar privind gările și trenurile noastre. Între timp am avut mașină, am fugit din când în când în Europa, am cunoscut alte gări alte trenuri, alte șosele, ca să nu mai vorbim de arhitectură, artă și natură…
Ieri, la sugestia unui prieten, am revăzut Gara de Nord și am constatat că arată mai bine ca „pe vremuri”: curată, colorată, tot cu ghișee unde se vând bilete în timp ce acestea au fost de mult timp, în alte părți, înlocuite cu automate sau, și mai rău, cu sisteme de comandă digitale (Amsterdam de exemplu) și alte șmecherii de nu crezi până nu vezi…
Bun și-așa, până una alta.
În incinta gării, cu intrare dinspre stradă sau de la peronul 14, este ceva mai interesant decât gara: MUZEUL CĂILOR FERATE înființat în 1939*. Spațiul, nu prea generos, cuprinde documente fotografii, obiecte, miniaturi, privind construirea, evoluția, (nu și ruinarea din ultimii ani) acestor mijloace elegante, sigure, bune pentru a transporta persoane și mărfuri, în vreme de pace, soldați, arme, provizii, în vreme de război.
În vitrine sunt expuse chipiuri de la noi și din alte părți, instrumente folosite în manevrarea și întreținerea trenurilor, felinare cu gaz, piese originale de la locomotive cu aburi, machete de locomotive și vagoane, un tablou de comandă, telegrafe, un ceas uriaș, un birou de gară, multe lucruri vechi, fiecare spunând o poveste. Într-o vitrină este ilustrată cu miniaturi evoluția mijloacelor de transport de la romani începând.
O sală mare este dedicată unei spectaculoase și costisitoare diorame ce conține munți, dealuri, văi, pajiști verzi, brăduți, linii ferate, triaje, cu semnalizările adecvate, o gară, tuneluri, căsuțe, șosele, mașini. Toate, acționate electronic, sunt o încântare! Copiii care îl iubesc pe Thomas și prietenii lui cunoscuți fie din desenele animate, fie prin jucăriile existente pe piață, urmăresc atenți și bucuroși mișcarea miniaturilor.
Există și o sală de conferințe cu dotări moderne. În cinstea zilei naționale și deschiderii salonului regal avea loc un simpozion ce evoca momentele cele mai importante din istoria căilor ferate românești. Amintesc aici doar că în timpul regelui Carol I s-au construit în fiecare an 100 de km de cale ferată (era să scriu „autostradă”, hm!). Iar ansamblul de poduri de la Cernavodă a fost, la vremea lui, cel mai mare din Europa continentală, iar podul lui Anghel Saligny a avut cea mai mare deschidere în acele timpuri. Flăcăi trimiși la studii in străinătate s-au întors, au întemeiat școli și asociații cu oameni de știință, cultură, afaceri , unii și-au riscat averea și s-au zbătut să-i învețe pe tineri să fie competenți, să gândească, să lucreze astfel încât să concureze cu societățile străine. Când se făcea un proiect, dacă era valoros, regele Carol îl semna, era preluat de parlament și, în patru zile, era votat. După care, se trecea la treabă. (Hm! Hm! Hm! ș.a.m.d. până la o mie).
Niște domni în vârstă au povestit despre căi ferate, trenuri, poduri și gări, personalități uitate (se tot spune că nu avem modele) și participarea batalionului căilor ferate la cele două mari războaie mondiale. Tot acest patrimoniu construit cu dragoste de țară, inteligență, disciplină și bani, este acum pe moarte.
Deh! Asta în timp ce în toată lumea trenurile zbârnâie, din ce în ce mai repede, pe sub mare, prin aer, pe distanțe colosale.
Un cvartet alcătuit din trei doamne și un domn (din Asociația Inginerilor din România) a susținut un mini concert ca să ne alunge amărăciunea: Ciprian Porumbescu, Mozart, Valurile Dunării.
În gară a sosit trenul regal cu locomotivă vopsită în culorile naționale și stema regală. Principesa Margareta și soțul dumneaei, principele Nicolai și mama dumnealui, doamna ministru a transporturilor. Orchestră, lume, stegulețe cu și fără stemă regală, un timid și izolat „trăiască regele!”, covor roșu, deplasare a persoanelor regale la salonul tot regal inaugurat astăzi. Nu a intrat oricine.
Foto: Dumitru Vasile
Eram oricine așa că am rămas în mulțimea care se ținuse după oficialități. Totuși am aflat prin viu grai că este vorba de fosta sală de protocol rezidențială, îmbrăcată în marmură roșie, are un mic muzeu privind istoria trenului regal și sunt expuse, nu știu dacă permanent, cele patru busturi ale regilor României, opera distinsului domn Valentin Tănase.
Uite așa Habarnam, adică eu, a făcut un pas înainte în cunoașterea lumii de aproape și a fost mulțumit de duminica petrecută în Gara de Nord.
Informaţii utile:
*Muzeul este închis luni și marți, deschis în celelalte zile, de la 10 la 16, intrare copii 2 lei, adulți 4 lei, fotografii 14 lei.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
