Cărțile și teatrele lunii martie

Mi-e greu de data aceasta să fac o listă ordonată și cu descrieri ample pentru fiecare recomandare în parte, așa cum am procedat pentru februarie sau ianuarie. Martie a fost o lună mai plină sau mai… plecată de acasă; sunt sigură că aș întârzia prea mult cu acest articol dacă aș încerca aceeași abordare. Aleg o variantă succintă, o povestioară care să lege toate impresiile și să dezlege idei, sperând ca ceea ce voi menționa eu să te inspire, fie că e vorba de cărți sau spectacole de teatru. Luna aceasta n-am filme – ori am uitat, ori n-a fost ceva care să mă impresioneze cu adevărat.

Că m-am apucat de desen, știi deja. Pe lângă exercițiile zilnice, sau aproape zilnice (oameni suntem, mai păcătuim), încerc să deschid din când un album de artă, să îmi educ văzul privind la artiștii consacrați sau să citesc despre creativitate și artă. O carte care mi-a plăcut și care nu e doar pentru artiștii amatori e „Gândește ca un artist”, de Will Gompertz. Ușor de parcurs și plină de detalii interesante legate de nume cunoscute sau mai puțin cunoscute din domenii creative diverse, cartea aceasta poate fi un instrument excelent pentru oricine înțelege că nu doar arta cere ingeniozitate și inspirație. „TOATE ȘCOLILE AR TREBUI SĂ FIE ȘCOLI DE ARTĂ” este titlul unui capitol și am simțit nevoia să scriu asta cu litere mari, ca să se audă până în fundul sălii.

După cum observa odată Leonadro da Vinci: „Am descoperit de multă vreme că oamenii realizați rareori au stat și au lăsat să li se întâmple lucruri. Au ieșit și li s-au întâmplat lucrurilor”. Asta fac artiștii. Li se întâmplă lucrurilor. Transformă nimicul în ceva.

Gândește ca un artist ”, de. Will Gompertz

Editura Polirom

În martie m-am repezit iar la prea multe cărți deodată, nu le-am putut rezista. Sunt o pradă ușoară, știu. Principiul meu e să nu spun nimic despre volumele neterminate, așa că îmi țin gura și mai pomenesc doar alte două. Una are legătură cu incursiunea noastră in Insulele Feroe și e scrisă de un artist local, scriitor, pictor și muzician: William Heinessen. Cum nu cred că se găsește decât în engleză, pun titlul ei original: „The Lost Musicians”. Romanul acesta e despre muzică, dar mai ales despre viața unei comunități pe o insulă mică, cu felul în care destinele de împletesc între ele. Nu cred că puteam găsi ceva mai bun și mai emoționant pentru a mă pregăti cu adevărat de întâlnirea cu Feroe. E o poezie în proză, punctată cu suficient umor și sarcasm cât să nu se îndepărteze de realitatea destul de dură. Pentru că insulele acestea țin încă de Danemarca, un salt până la „Hamlet” a fost binevenit. E adevărat, saltul l-am făcut după ce am văzut teatrul cu același nume, nu neapărat cu gândul la călătorii. Și dacă tot a venit vorba de teatru…

(când vine trupa de teatru la palat)

POLONIUS: Alteță, am să-i cinstesc după merit.

HAMLET: Doamne ferește, omule, cinstește-i cu mult mai bine: dacă l-ai cinsti pe fiecare după merit, care-ar mai scăpa nebiciuit? Cinstește-i după omenia și rangul dumitale – cu cât mai mărunt e meritul lor, cu-atât mai meritorie îți e dărnicia.

Hamlet, de Shakaespeare, Ediția in-folio (1623)

Editura Tracus Arte

În articolul anterior mă revoltam în fața spectatorilor care întârzie și, eventual, sunt lăsați să intre în sală după ce spectacolul a început, iar deranjul e garantat. Asta e nimic comparativ cu folosirea tot mai frecventă a telefoanelor. Nu doar pentru poze sau filmări care oricum sunt interzise (și totuși se mai întâmplă), ci pentru a răspunde la mesaje sau a verifica un cont de social media, nu dau nume aici. Îmi aduc aminte că eram la un concert la Viena și un turist a îndrăznit să scoată telefonul. În secunda următoare un angajat a pus un spot de lumină mic și ascuțit pe el și i-a atras atenția, cu un deget care a pendulat ferm în aer că nu, nu e voie și nu e frumos deloc că te-ai făcut că ai uitat, stimate domn. Mi-aș dori ca ai noștri să fie mai vigilenți. La noi sunt doar luminițele care te bat în ochi dinspre adolescenți și adulți, toți se fac vinovați. Mi-aș mai dori ca astfel de spectatori să stea acasă sau să se ducă la cinema 3D, 4D sau câte D-uri vor ei, numai să nu confunde filmul cu teatrul, locul acela magic în care actorul aproape că-ți respiră în față și orice replică a lui merită primită cu respect și atenție. Interpretând vorba lui Hamlet, unii spectatori ar trebui tratați după merit și biciuiți. Aș putea să continui, dar mai bine trec mai departe, acum că m-am răcorit cât de cât.

Am văzut cinci spectacole de teatru în luna martie. Dintre toate, „Efectul Razelor Gama asupra Crăițelor Lunatice”, de la Metropolis, ocupă un prim loc. Nu fac cu adevărat un top pentru că, după acesta, nici n-aș îndrăzni să mai așez altceva pe locurile doi și trei. Mi-e greu să descriu piesa aceasta în cuvinte, poate doar într-un șuvoi de lacrimi care mi-au umplut ochii la final și o mare de aplauze pentru Oana Pelea, Florina Gleznea, Cristina Casian și Alexandrina Halic. Tot la Metropolis am văzut și „Hamlet”, pus foarte bine în scenă de Victor Ioan Frunză. E greu de comparat cu „Coriolanus” de la Bulanda, ca efecte și scamatorii, descopăr doar că-mi place mai mult de Shakespeare când nu se merge până la extrem cu „modernizarea”. Ca să nu las afirmația ambiguă, mi-a plăcut mai mult de Hamlet, da. Și pentru că tot l-am pomenit pe Coriolanus, acum bine asociat în mintea mea cu chipul și interpretarea minunată a lui Șerban Pavlu, l-am descoperit pe același actor într-un rol aflat la polul opus, al servitorului tăntălău din „Căsătoria”, de Gogol, piesă jucată tot la Bulandra. O astfel de transformare e ceea ce mă poate face să scriu un articol întreg spre elogierea actorilor și blamarea spectatorilor de telefoane, cred că înțelegi ce spun. Cât despre „Căsătoria”, e vorba de o piesă clasică, într-o interpretare amuzantă asigurată de nume mari (Mariana Mihuț, Victor Rebenciuc șamd), cu glumițe copilăroase și o poftă de râs numai bună pentru o seară liniștită de weekend. Nu pleci transformat de la ea, dar ieși cu un zâmbet pe buze și câteva replici care te găsesc și te mai luminează în momentele grele din timpul săptămânii. Tot zâmbind pleci și de la „Un bărbat și mai multe femei”, jucată la Teatrul de Artă. Paula Chirilă şi George Constantinescu sunt senzaționali, ca să nu mai spun că Paula Chirilă interpretează superb, într-o oră și jumătate, cel puțin șapte roluri de femei, Las la urmă o piesă jucată la Teatrul Excelsior, pentru copii și adolescenți: Turandot. În mod normal operă, Turandot este inspirată de un basm persan care se întâmplă în China. M-am bucurat să aflu că există teatre care se adresează adolescenților, iar tematica și punerea în scenă e foarte potrivită. Și de aici am plecat râzând și cu scene pe care le mai repetăm prin casă, pentru amuzament. Însă cu riscul de a fi enervantă, poate că acesta ar fi cel mai bun loc în care tânăra generație să învețe conduita la teatru, nu mai spun de ce, am făcut-o suficient mai devreme.

Am mințit, până la urmă tot m-am lungit, chiar dacă am fost mai zgârcită în detalii. Sper că nu te-am plictisit și chiar te rog să îmi spui dacă preferi această abordare față de cele anterioare (vezi aici ianuarie și februarie). Și te mai rog, ca de obicei, să împărtășești cu mine cărțile, teatrele și filmele citite și văzute de tine recent. Mulțumesc!

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.