Two blog or not to blog

Acest titlu se ţine după mine prin toate documentele, se pare că este o opțiune undeva în program pe care l-am setat ca ideile (nu toate) să devină titluri și să se ţină scai de mine până când capătă un text. E ceea ce se numește idee fixă, presupun, căpoasă, hotărâtă că undeva există un text pentru ea.

Şi nici măcar nu știu ce e un blog. Adică știu cât știu și alții, patru litere care devin mii când accesezi pagina în cauză. La început credeam că este un loc unde mai poți dialoga cu cineva, unde poți afla o poveste sau două sau trei. Adică, nu îți pot spune povestea pe mail și, de fapt, nici nu te cunosc prea bine, dar am găsit un loc unde ţi-o pot împărtăşi pe șleau, astfel încât în loc de fragmente să ai un început şi un sfârșit. Un loc în care se stabileşte încrederea reciprocă.

Nu că aş avea ceva împotriva fragmentelor. Cred că există un întreg în fragmentarit...

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!