Sunt pentru prima dată singură pe bicicletă, pe şosea. Am ieşit de pe drumul liniştit care vine dinspre Alma Vii şi am pornit către Moşna*. Nu e foarte circulat, bicicleta merge singură la vale, iar asfaltul e decent, am timp să mă uit în jur, la dealurile terasate pe care creşteau cândva vii. În Podişul Târnavelor s-a practicat cultivarea viţei de vie chiar şi înainte de sosirea saşilor. Aceştia au venit însă cu „posibilităţi tehnice şi teoretice superioare, iar prin scutirea de dijme, vămi şi alte facilităţi, au reuşit să obţină rezultate importante în viticultură.”* Pe cea mai veche hartă a Transilvaniei, realizată de Johannes Honterus, zona Mediaşului este numită Weinland, Ţara Vinului. „Cât ai vin, ai şi prieteni, dacă nu, poţi muri liniştit” ar scrie pe o casă veche din Moşna*. Pedalez întrebându-mă ce s-a întâmplat cu această tradiţie şi reputaţie, de ţară a vinului, cum de au dispărut viile de tot.

Mosna-0624

Mosna-0623

Până în Moşna nu am decât 8, cel mult 9 km, după care aş putea merge mai departe, către Nemşa, pe urmele lui St. L. Roth. I-am văzut chipul pe câteva indicatoare din Alma Vii şi am descoperit că s-au creat trasee turistice pe urmele acestui sas cu o gândire revoluţionară , cel pe care l-am auzit citat în biblioteca din Cincşor şi care a promovat idei mai greu de digerat la acea vreme, atât în şcoală cât şi în societate. Roth a susţinut multiculturalitatea şi limba română ca limbă a ţării, în perioada în care maghiarii nu erau chiar de acord cu asta, iar saşii aveau mult mai multe privilegii decât românii. Ideile lui inovatoare l-au făcut să-şi piardă mai întâi funcţia de dascăl la Mediaş şi, în cele din urmă, viaţa. Poţi să-i studiezi şi tu destinul sau traseul prin Alma Vii, Moşna şi Nemşa aici.

Înainte să vin la Alma Vii, nu ştiam foarte multe despre această zonă, aşa că l-am rugat pe Peter Suciu, de la Wanderlust Tour, să mă ajute cu idei de trasee şi să-mi spună ce ar merita cu adevărat să văd în împrejurimi. În Moşna mergi să vorbeşti cu doamna care are grijă de biserica evanghelică, cu directorul şcolii şi cu Willy Schuster, de la gospodăria bio, mi-a scris Peter. Zis şi făcut.

Mosna-0617

Mosna-0612

Biserica fortificată nu aveam cum să o ratez, e mare şi vizibilă. Urmez semnele către intrare şi, când mă văd în poartă, întreb de doamna Marianne Rempler. Eu sunt, răspunde chiar cea întrebată şi vrea să ştie dacă suntem mai mulţi sau doar o persoană. Una singură, eu şi cu mine, mărturisesc. Mă repede scurt, de la distanţă, anunţându-mă pe tonul cu care alungi câinii de la masă că nu face ghidaj doar pentru o persoană. În prima clipă îmi vine să îmi bag coada între picioare şi să plec schelălăind, dar e prea frumos afară ca să mă supăr, aşa că o rog să îmi acorde un minut şi scot la înaintare numele tuturor cunoştinţelor care m-au trimis să vorbesc cu ea. Oftează şi se înmoaie, cât să mă ducă până la intrarea în cetate. Îi spun că aş fi vrut, poate mai târziu, să vorbesc şi cu directorul şcolii de alături.

Pornim pe loc spre poarta care dă spre şcoală şi în câteva minute mă aflu în biroul domnului Ionel Şotropa, directorul şcolii gimnaziale ce poartă numele aceluiaşi St. L. Roth. Domnul Şotropa este preocupat de olimpiada naţională de geografie care se ţine anul acesta în Moşna (cred că a fost deja, pe 21 aprilie), vrea să pregătească şcoala şi programul participanţilor în aşa fel încât această experienţă să fie una memorabilă. Profesor de istorie şi autorul unei cărţi pe care mi-o înmânează cu generozitate (Comuna Moşna şi Stephan Ludwig Roth), îmi răspunde cu răbdare la întrebările mele legate de şcoală, de educaţie, de istoria comunei şi de obiceiurile uitate sau lăsate în urmă de saşi. Vorbim despre dascăli şi îmi spune că o meserie se poate face cu pasiune oriunde. Nu trebuie să îl cunosc mai mult de o oră pentru a înţelege că, în cazul lui cel puţin, aşa este. A introdus în şcoală, de zece ani, un curs opţional de istorie locală, prin care caută să familiarizeze elevii cu povestea comunei în care trăiesc. Nu e momentul aici şi acum, pe un blog de călătorie, să îţi spun care a fost rolul Moşnei în istorie, dar am citit acasă şi am înţeles cât de important e să-ţi cunoşti originile, asta pentru a fi mândru şi a nu considera că soarta te-a lăsat într-un loc lipsit de semnificaţie. Cunoaşterea te ajută întotdeauna să înţelegi mai bine cine eşti şi să lupţi pentru identitatea ta şi a comunităţii de care aparţii. Şi e bine să ne amintim, în acest context, că peste tot pe unde au locuit saşii nu au existat decât foarte puţini copii care să nu frecventeze nicio şcoală.

Deplângem dispariţia tradiţiilor, diluarea legăturilor dintre generaţii şi pierderea unui anumit tip de cultură, cel care vine din forţa locului, aşa cum spune domnul Şotropa. Îmi mai povesteşte, cu mândrie, despre vizita prinţului Charles la Moşna, făcută chiar înainte ca acesta să ajungă la Viscri. Apoi îmi împărtăşeşte visul lui, anume ca în următorii patru ani ceea ce se întâmplă cu turismul în Bucovina să se regăsească şi în traseele care includ bisericile fortificate din Transilvania. Imaginea unor autocare vărsându-se în sate mici precum Alma Vii îmi dă fiori reci, dar îmi dau seama că este nevoie şi de aşa ceva, pentru ca aceste meleaguri să supravieţuiască, să înţeleagă necesitatea conservării şi să-şi regăsească mândria sau rostul de fi.

Aş mai sta la poveşti, dar vreau să reuşesc să vizitez şi cetatea, cât e soarele sus pe cer. Domnul Şotropa nu pare foarte lămurit de scopul vizitei mele acolo, e adevărat că nici eu n-am o idee foarte clară în cap, dar îmi mai dă nişte materiale scrise şi trage singur concluzia că am venit cu gând bun, lucru care mă bucură. Înainte de a pleca îmi face un tur de şcoală şi sunt cu adevărat impresionată. E curată şi mai modernă decât alte şcoli pe care am avut ocazia să le văd, chiar şi în Bucureşti. Copiii pun umărul la diverse proiecte şi treburi gospodăreşti, câţiva lucrează chiar într-un un atelier de pirogravură, pregătindu-se de un concurs pe care l-au mai câştigat şi în alţi ani. Plec mai departe convinsă că domnul director a avut dreptate,meseria de dascăl ţi-o poţi face bine şi cu pasiune oriunde.

Mosna-0559

Mosna-0557

Mosna-0556

Cutreier singură prin curtea bisericii fortificate, mă urc pe toate scările, studiez obiectele expuse în muzeu. Mi-ar fi plăcut să am un ghid cu mine dar n-am, doamna Rempler e ocupată şi nu foarte fericită cu situaţia ei actuală. Are de mult timp grijă de biserică şi face asta cu plăcere, se poate vedea cu ochiul liber, chiar dacă nu a avut dispoziţia şi timpul să mă însoţească. Îmi povesteşte totuşi că de curând i s-a impus o chirie pentru spaţiul în care stă, pentru a fi aproape de monument, chirie care e mai mare decât venitul pe care îl face din slujba sa. Se întrerupe puţin din tunsul ierbii, pe care vrea să-l termine până nu vin iarăşi ploile, pentru a-mi arată camerele de închiriat din fosta parohie. Nu e rău, sunt camere mari, luminoase şi liniştite, bucătăria e utilată, pentru un grup de prieteni ar putea fi ideal să închirieze tot spaţiul. Ne despărţim în termeni prietenoşi, nu înainte de a o întreba unde-l găsesc pe Williy Schuster.

Mosna-0605

Mosna-0598

Mosna-0594

Mosna-0592

Mosna-0591

Mosna-0584

Mosna-0578

Mosna-

Urmez instrucţiunile, stânga la pod, încă o dată stânga la un pod mai mic, apoi caut casa albastră. Nu cu ţiglă albastră, ci vopsită albastru. O găsesc sau aşa cred, alta albastră nu e în imediata apropiere. Nu văd să aibă o sonerie, iar bătaia mea în poartă nu se aude. Îmi iau inima în dinţi şi apăs pe clanţă, apoi mă strecor înăuntru, cu tot cu bicicletă. Cum nu mă atacă niciun câine, înaintez în curte, căutând, ca balaurii din poveşti, după miros de om. De undeva se aud râsete şi un dialog în engleză. Fac aici un stop cadru în care îţi spun că Roxana e o persoană exagerat de timidă, care nici măcar n-ar bate la uşa unui om pe care nu-l cunoaşte, ce să mai zic de invadarea unui spaţiu privat, cu dubiul că ar fi putut fi, la fel de bine, altă curte decât cea căutată. Într-un moment de inconştienţă bat bat la uşă şi mi se deschide. A, ne cunoaştem, afirm eu, văzându-l şi recunoscându-l pe Wiily, un sas înalt cu zâmbet larg şi ochi albaştri. Mă pofteşte înăuntru, mă prezint şi soţiei, stăm de vorbă pe rând, alături de oaspeţii lor, un grup mic din Noua Zeelandă, ghidat de o agenţie care e şi ea membră în AER, MyRomania. Willy şi Lavinia fac agricultură ecologică şi organizează mese pentru grupuri de turişti, în bucătăria mică sau afară, în curte. I-am prins la final de masă şi aşteaptă un alt grup. Au trei copii pe care îi ţin acasă, făcând home schooling, o treabă la care le mărturisesc că mie mi-ar fi frică să mă încumet. Surprinzător este că, după ce ne săpăm prin toate amintirile şi ocaziile în care am fi putut să ne cunoaştem, constatăm că acum a fost prima dată când ne-am văzut. Nici măcar pe facebook nu eram prieteni. Aş fi murit de ruşine în mod normal, dar iată că plec relaxată şi cu promisiunea că voi reveni într-o zi la ei, să gust din bucatele delicioase pe care le pregătesc.

Sunt din nou pe bicicletă, de data aceasta asudând la deal. Renunţ să mai merg şi până la Nemşa, aş mai fi avut încă 8 km până acolo, apoi 16 înapoi, din care o mare parte în urcare. Dealurile din Alma Vii mă atrag ca un magnet, îmi doresc să ajung pe soare şi să mai fac câteva fotografii, înainte de apus.

Mosna-0622

Mosna-0627

Drumul către Moşna şi Nemşa nu e singurul de făcut cu bicicleta, din Allma Vii. Peter mi-a recomandat şi traseul către Richis şi Biertan (32 de kilometri dus-întors), iar de la casa de oaspeţi Reveria am aflat că merită aruncat un ochi şi până în Zlagna, un sat aproape părăsit. Plec cu gândul să fac tot acest traseu într-o zi, ceea ce ar mai adăuga un 10 kilometri în plus la total. N-am însă norocul să ajung mai departe de Zlagna şi fuga înapoi, luptându-mă din nou cu colinele din Transilvania, pentru că un nor negru şi alaiul său de tunete fioroase mă alungă înapoi sub plapuma călduroasă din casa mea săsească de la numărul 104. În Biertan ajung abia în ultima zi, cu maşina, pentru o vizită rapidă a bisericii fortificare, înainte să plec înapoi spre casă.

Drumul spre Zlagna
Drumul spre Zlagna

Zlagna-0750

Zlagna-0764
Zlagna

Zlagna-0763

Zlagna-0761

Zlagna-0759

Zlagna-0758

Zlagna-0756

Zlagna-0755

Zlagna-0754

Drumul prin Richis
Drumul prin Richis

Richis-0802

Dealuri terasate Richiș - Biertan
Dealuri terasate Richiș – Biertan
Biertan
Biertan

Biertan-0857

Biertan-0852

Biertan-0851

Biertan-0834

Biertan-0830

Biertan-0829

Biertan-0826

Biertan-0821

Biertan-0817

Biertan-0813

Biertan-0811

În vizita mea la Alma Vii am mai avut o întâlnire interesantă şi o lecţie de viaţă, primită de la un cuplu de cărbunari. Citeşte povestea lor aici.

*Moşna, ca şi Alma Vii, are propria legendă. Se spune că în momentul în care saşii au emigrat către această localitate, o pasăre le-ar fi indicat locul în care să-şi întemeieze aşezarea. De aceea, comuna s-ar numi Meschen, iar pasărea s-a păstrat ca simbol.

Referinţe: Comuna Moşna şi Stephan Ludwig Roth, de prof. Şotropa Ionel şi prof. Şotropa Maria

Citeşte şi episodul anterior.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.