BMW Motorrad Days

BMW Motorrad Days

A patra si a cincea zi

De dimineata inca mai cred ca am putea pleca devreme, in asa fel incat sa nu fie nevoie sa mergem pe autostrada. Visez de cateva zile la drumul spre Koflach si Judenburg, cu virajele, pantele si peisajele sale uluitoare. Insa operatiunea trezit – hranit – strans cort – curatat si uns lant – impachetat copil – dureaza pana pe la 12, asa ca decid resemnata sa urmam calea cea mai dreapta si sa reusim sa ajungem pe lumina in Garmisch.
Daca timpul nu e de partea noastra, vremea e. Avem soare ca sa strangem cortul uscat. Miracolul nu dureaza prea mult si tot drumul ii dau bice urmarita de un nor negru uracios. La un moment dat chiar incepe sa se scuture in capul meu si e destul de rece (imi spune Alex mai tarziu ca erau 14 grade). Nu am chef sa opresc si am dreptate, in curand ies din ploaie si intru intr-un tunel lung in care aerul cald ma incalzeste si ma usuca.
De pe autostrada iesim spre Bad Ausee si avem parte iarasi de drumuri asa cum ne plac. Norul ma ajunge din urma si simt ca nu va mai dura mult pana sa ma ude corespunzator. Caut un loc in care sa opresc si ma las in voia impulsului de a intra in oraselul St Gilgen. Totul arata foarte bine pe acolo si nu ne pare rau ca ne-am abatut putin de la sosea. Oprim pe malul lacului si apucam sa mancam o supa excelenta la terasa unui restaurant foarte cochet. Din nefericire norii intuneca peisajul si il impiedica pe Alex sa surprinda frumusetea locului in imagini, asa cum ar fi meritat.
Apuc sa ma echipez si pornim spre iesirea din oras. Scap de impactul cu o duba care da sa plece din locul in care era parcata, fara sa ma vada. O evit la milimetru si ma uit in spate: duba ramane intepenita de-a curmezisul drumului, soferul fiind evident surprins si speriat de ce era sa faca. Merg mai departe multumindu-le in gand lui Victor si Razvan si cursurilor de la Amkart. Iar ploaia care incepe sa se verse din abundenta mi se pare un fleac fata de perspectiva de a-mi fi adunat mobra si poate nu numai atat de pe jos.
Restul drumului o tine intr-o ploaie, mergem incetisor pentru ca e ud pe curbe iar vizibilitatea e mica. Macar atat timp cat trec prin padure apa e curata si nu trebuie sa ridic mana spre casca cu frecventa unui stergator la viteza mare. Nu scap insa de sportul acesta imediat ce intram din nou pe autostrada. Apa de sus nu mai curge dar e destul de multa pe jos pentru ca masinile sa o arunce in spate in panze fine ce imi acopera viziera cu o pacla jegoasa. Am mai spus ca urasc autostrazile?

Cu toata scurtarea drumului pe autostrada ajungem destul de tarziu la Garmisch. Orasul e plin de indicatoare directionale catre BMW Motorrad, indicatoare care la un moment dat separa clar masinile de motoare. La un semafor ne sfatuim cum sa procedam si Alex hotaraste sa se joace de-a motorul si sa negociem la intrare. Dam de acelasi roman ca anul trecut la bariera care separa din nou motocicletele de masini si ne intelegem destul de usor cu ei. Intram amandoi ca sa putem duce bagajele. Parchez provizoriu in spatele unor standuri, Alex la fel.
Incepe partea grea a expeditiei: caram bagaje, Alex pune cortul in graba, sub amenintarea unor picaturi, apoi fugim pentru a aduce si al doilea rand de bagaje. In zona a plouat deja binisor si continua sa ploua imediat ce terminam operatiuna campare. Locul pe care l-am gasit cu greu e la o bifurcatie intre doua alei de acces catre corturi si catre toalete, deci ne e clar ca ne vom simti calcati pe cap de fiecare persoana si motocicleta care va trece pe acolo. Noroi exista din plin peste tot si punem la cale strategii ingenioase de intrat in cort pentru a nu ne umple si restul lucrurilor cu aceasta materie pretioasa. Ne e foame si sete, asa ca nu ne grabim sa mutam masina si motorul. La cortul mare totul e bine organizat si chiar daca sunt foarte multi oameni, cozile se misca repede. Mancarea se alege separat, apoi berea sau sucul si cu toate te duci la o casa pentru a le plati. Un fel de autoservire nemteasca, bazata pe corectitudinea participantilor. La casa ti se dau biletele pentru fiecare obiect: te simti obligat de aceea sa duci toate instrumentele pe care le-ai folosit la mancat si baut, chiar daca sunt de unica folosinta, pentru a-ti recupera o suma importanta de bani. In acest fel se asigura nu numai corectitudinea dar si curatenia tipic nemteasca.
Ne inghesuim si noi la o masa si ne amuzam de Petra care musca cu pofta dintr-un wurst lung sub forma de hot dog. In cort incep concertele si ne-ar placea sa intram dar avem inca treaba. Mergem mai intai sa imi gasesc un loc de parcare si am bafta sa gasesc liber chiar la intrarea in parcarea principala, in care am stat si anul trecut. Petra ma convinge sa o iau pe motor si o plimb putin pe acolo, pana cand ajungem la parcare. Urmeaza apoi sa ne plimbe Alex pe amandoua cu masina destul de departe, la o parcare de masini situata in afara camping-ului. E deja tarziu si suntem franti, abia asteptam sa ne aruncam in noroi… hm, pardon, in cort. La baie Petra cerceteaza zona si descopera dusurile pe care bineinteles ca vrea sa le incerce. De parca nu ne-ar fi plouat suficient, facem dus ca sa fim si noi curate si civilizate la intalnirea cu noroiul.
Din cortul nostru se aude petrecerea de parca am fi acolo. Noi, adultii, ne uitam unul la altul oftand si facem remarci vis a vis de selectia foarte reusita de muzica ce se canta pe acolo. Luam pozitia de sardele, convingem copilul sa se cufunde in sacul de dormit si cel putin ea adoarme pe loc. Pe la unu noaptea se da stingerea la petrecere si auzim cum se scurge printre corturi omenirea aflata in diverse faze ale consumului, cu certitudine excesiv, de bere. Mai oftam odata si adormim si noi.

A doua zi incepe cat de cat luminoasa. Alex tasneste din cort si se duce sa faca poze, tratament de dimineata pe stomacul gol. Are si el dreptate pentru ca restul diminetii e un amestec de soare cu ploaie si momentele bune sunt pretioase. Ne plimbam pe la standuri, vedem motoare si accesorii, cautam pliante cu trasee moto. Petra trage la roata norocului si castiga o gramada de cadouri. Si ploua. Mai bem un suc, ne mai invartim pe acolo. Si ploua. Se apropie ora la care va incepe spectacolul lui Pfeiffer. Nu ploua, ce bine! Ne ducem spre zona de freestyle unde e un show cu biciclete. Constatam cu tristete ca e deja multa lume stransa si ca nu vedem nimic. Se pare ca posesorii de BMW sunt toti inalti, pe masura motoarelor. O ajutam pe Petra sa se strecoare in fata si ramanem undeva in spate zgariindu-ne pe ochi. Incepe spectacolul „maestrului”. Eu imi gasesc un loc in alta parte, pe niste trepte de unde vad ceva. Alex face poze cum poate, incercand sa ocoleasca umeri si capete care stau cu incapatanare in cale. Chris cade si de data aceasta in timp ce isi incalzeste in extrem cauciucurile. In rest … magie, galagie si fum mult, pot sa pariez ca Petra va abandona dar ma uimeste, rezista pana la capat si mai e si incantata pe deasupra.

Ne mai plimbam putin si comentam asupra numarului de vizitatori: e vizibil ca sunt mai multi ca anul trecut. Ce mai incolo si incoace, e clar ca e criza in Germania! Ziua trece fara sa fi apucat sa fac si eu un test drive, imi pare rau dar ma simt impacata ca nu i-am lasat singuri pe Alex si Petra, ca am intalnit cunoscuti din Romania si ca ne-am facut prieteni noi. Ne facem cinste reciproc cu bere in cortul mare … in timp ce afara ploua. Spre seara mergem in oras sa mancam ceva la restaurantul pe care il frecventam de doi ani, acum fiind al treilea. La noi se simte criza, preturile ni se par pentru prima data mari. Ne rasfatam totusi si ne oferim o masa calda.
La ora sase orasul e de mult in repaos, magazinele s-au inchis iar Petra e distrusa ca nu isi gaseste o jucarie de plus. Ne intoarcem in camping si ii iau un steag al Germaniei drept consolare si apoi ne dam amandoua pe o roata fara sa ne riscam viata, cu ajutorul unui mecanism ingenios. Mai vrea o data si inca o data. O smulg cu forta de acolo, ca sa mai lasam si alti copii mari sa se joace.
In scurt timp incepe din nou o ploaie torentiala. Lumea incearca sa se inghesuie in cortul mare insa se pare ca si capacitatea acestuia este depasita. Stam o vreme in picioare sub o umbrela mare, printre bancute, ploua prea tare ca sa ne incumetam sa mergem mai departe. Lumea deja nu se mai sinchiseste, toti stau pe bancile ude si isi vad de distractie. Balti uriase au depasit chiar si grilajele puse pe aleile dintre corturi, iar pe straduta de langa locul in care am campat s-a format un fel de parau. Evenimentul isi urmeaza si el cursul, incep concertele, dar ne vedem pusi in situatia de a ofta din nou si a ne retrage la somn odata cu gainile.

Citeste si:

Ziua 3

Ziua 6

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.