Străin în oraşul meu (7) – o noapte

Străin în oraşul meu (7) – o noapte

Am început acest serial anul trecut şi pentru că nu sunt un mare fan al iernii şi frigului, am cam lăsat baltă plimbările prin oraş. Ca să vă reîmprospătez memoria, “Străin în oraşul meu” este un proiect cât se poate de personal prin care încerc să îmi salvez relaţia mea cu Bucureşti, un oraş plin de defecte în care eu mă încăpăţânez să găsesc locurile frumoase, oamenii talentaţi, sufletele bune .. şi trebuie să spun că nu este o misiune grea sau imposibilă, toate acestea încă există. Iniţial am crezut că voi face acest exerciţiu timp de 10-12 zile după care voi trage linie, aşa cum scriam în primul articol. După care mi-am dat seama că am de-a face cu un oraş extrem de viu, care se mişcă şi se schimbă în permanenţă, aşa că această re-îndrăgostire nu poate să aibă loc după un program prestabilit ci trebuie să fie un proces continuu, exact ca într-o relaţie. Aşa că sub acest titlu veţi găsi în continuare impresii personale din plimbările mele prin Bucureşti. Se va termina vreodată acest serial? Asta nu ştiu să vă spun…

În acest week-end Bucureştiul a fost mai plin de evenimente ca oricând. Să nu fi făcut nimic altceva decât să mă plimb toată ziua şi tot nu aş fi putut sa le cuprind pe toate. Colac peste pupăză doamna vreme s-a hotărât să lovească oraşul cu nişte temperaturi sahariene greu de suportat.

Aşa că am început cu o plimbare nocturnă, datorată Nopţii albe a galeriilor. Ne-am întâlnit mai întâi în oraş, ca să ne răcorim cu o limonadă la una dintre terasele din centrul vechi. Cred că nu am simţit niciodată mai puternic conceptul de “străin în oraşul meu” ca în momentul în care am pătruns pe străzile vechi şi am văzut amploarea pe care a luat-o fenomenul terăsistic – criză mare la Bucureşti! Valuri de lume pe drum, mese pline, sâni care dau pe afară, celulită rebelă scoasă la plimbare dar şi multe, foarte multe fete frumoase!

După ce ne-am revenit din şoc, ne-am îndreptat către Cărtureşti, purtaţi de intuiţia lui Alex că acolo vom găsi mai multe detalii despre expoziţiile şi galeriile incluse în acest program. Nu îmi explic de ce dar ceea ce găsisem pe internet era extrem de sumar şi aş fi vrut să am nişte criterii după care să putem hotărî încotro ne vor duce paşii.

Până acolo am străbătut Verona şi am prins puţin din finalul primei zile de Streedelivery. Ceva jocuri cu focul, mai puţin impresionante ca cele pe care le-am văzut la Festivalul luminii din Cluj, o intalnire cu Marian, la Desculţ în iarbă şi cam atât. Voi reveni asupra acestui subiect mai jos.

Alex a avut dreptate, la Cărtureşti am găsit toate detaliile şi totodata cea mai interesantă expoziţie a serii. Un artist de calitate – Valeriu Mladin,  un concept foarte interesant, o abordare inedită a autografului, realizat prin fotografierea alături de vizitatori, în cadrul unui tablou. Numită 44, expoziţia tratează algerea unui preşedinte de culoare (apropo, portretele sunt realizate din cacao), Africa, dezarmarea…

Am pornit apoi spre Teatrul Naţional, trecând pe un Bălcescu plin de motociclete cu tobe pocnind demonstrativ, tricouri ridicate până la ceafă şi pasagere cochete cu funduleţe bombate. Pe trotuar invazie de lăcuste, neintimidate se pare de zgomotul ţevilor de eşapament.

În faţa hotelului Intercontinental am bălit în faţa, spatele, lateralele şi toate unghiurile posibile din care am putut privi bijuteriile masive de mai jos, venite din Arabia Saudită. Ne-am şters la gură şi am mărit distanţa când am văzut că începe să se uite ciudat portarul la noi.

La Teatrul Naţional, urcând pe scări spre Lăptăria lui Enache (ca să mai eliminăm din efectele nocive ale unei şaorme îngurgitate pe drum) am identificat locul în care se afla expoziţia de fotografie de dans. Accesul până la ea trist, încăperea alocată tristă şi ea, ucigând aproape ideea deosebită de prezentare: de pe podea, imagini frumoase alb negru, în casetele lor luminoase, trăgeau cu ochiul pe sub fustele vizitatorilor. Mi-ar fi plăcut să fie mai mari, mi-ar fi plăcut să nu se vada firele electrice pe sub un scotch gri şi deprimant care circula printre casete, mi-ar fi plăcut ca o astfel de idee să fie pusă mai bine în valoare de un spaţiu modern şi curat.

La parterul Teatrului Naţional era şi expoziţia Call for Projects and Call for dossier, un fel de colecţie mai naivă, mai puţin matură, în modul acela de a înţelege şi aborda arta modernă pe care eu nu îl gust oricât m-aş strădui.

Pasajul de la Univesritate ne-a surprins cu imagini şi detalii şocante de la mineriadă

Am încheiat scurta selecţie a galeriilor închizând cercul, pe Strada Şelari, unde imediat după Curtea Sticlarilor am găsit expoziţia 10/1 (Bogdan Bîrgovan) cu fotografii din garsonierele unui bloc , reprezentând interioarele mai comuniste sau mai minimaliste şi ocupanţii acestora. Idee bună care ar fi meritat mai mult din punct de vedere al realizării fotografiilor, căldură maximă.

Pe stradă, chiar dacă trecuse de ora 2 noaptea, lumea era în vervă. Cluburile parcă se luaseră la întrecere pentru a-şi distra clienţii, muzica duduia de peste tot, fetele dansau pe baruri la interior în timp ce alţii dansau chiar şi afară. Ce mai atâta artă! Ne-am odihnit şi noi picioarele preţ de o bere de 330 ml (aşa păţeşti când nu întrebi) şi am pornit obosiţi spre casa…

Am ajuns din nou pe Bălcescu unde lăcustele fuseseră între timp doborâte, apoi pe Verona, unde am mărit pasul dezgustaţi de mizeria rămasă în urma primei zile de Streetdelivery. Ni s-a părut inadmisibil ca atât participanţii cât şi organizatorii să accepte să organizeze un eveniment în astfel de condiţii! Am revenit acolo duminică, de dragul celor de la Sound, pe care am apucat să îi vedem puţin cântând. Ne-am bucurat să le revedem pe prietenele de la Gia , să îl cunoaştem personal pe Adrian Ciubotaru care ne-a vorbit cu multă pasiune despre proiectul pe care îl ştie deja toată lumea, Lecturi urbane.

Din păcate, am plecat de acolo cu un gust la fel de amestecat, dulce amar. Dulce de la atîtea idei bune şi oameni care vor să schimbe ceva în ţara asta, amar de la omniprezenta mizerie – niciun coş de gunoi, firme de salubrizare care nu vin să faca ceea ce trebuie să facă, organizatori care ar fi trebuit sa prevadă astfel de probleme, expozanţi care nu trebuie să aştepte pe alticeva să le facă curat pe mese.. şamd. Idei frumoase într-un ambalaj rupt, murdar, la fel cum e şi toată ţara asta.

Articole din aceaşi serie:

Străin în oraşul meu prima zi

Străin în oraşul meu – ziua 2

Străin în oraşul meu – ziua 3

Străin în oraşul meu – ziua 4

Străin în oraşul meu – ziua 5

Străin în oraşul meu – ziua 6

Străin în oraşul meu – ziua 8

Străin în oraşul meu – ziua 9

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.