Băi termale în Ungaria: Mako

Complexul termal Hagymaticum, la Mako

Am promis de când am scris aici şi aici că revin cu mai multe detalii despre locurile pe care le-am descoperit în Ungaria. Şi cum băile termale mi-au adus cea mai mare încântare, voi începe pentru tine, în fiecare joi, un serial prin care ştiu că te voi convinge să te duci măcar într-unul dintre locurile enumerate de mine, pentru a te bucura de răsfăţ şi, de ce nu, de o cură de relaxare şi sănătate. Apele termale din Ungaria nu sunt doar calde, ci au și proprietăţi curative, ajutând în diverse afecţiuni, în recuperări şi aşa mai departe. Fiecare complex are farmecul şi avantajele lui, iar standardele sunt peste tot la înălţime. Aşa că te voi lăsa pe tine să alegi, iar eu mă apuc de treabă în cele ce urmează.

Astăzi începem cu începutul. Imediat ce intri în Ungaria, la 630 km de Bucureşti, 500 km de Braşov, 300 de Cluj sau, mai bine, 100 de Timişoara, se află Mako. Chiar dacă nu eşti decât în trecere, fă-ţi rost măcar de o zi pentru a te bucura de Complexul termal Hagymaticum. Primul lucru care te va surprinde va fi arhitectura. Că o vei admira sau nu depinde de gusturile tale. Cert e că nu te va lăsa indiferent. Dacă vei întreba, vei face imediat cunoştinţă cu un nume, Imre Makovecs, arhitectul de ale cărui opere te vei mai ciocni în plimbarea ta prin Ungaria. Se cheamă arhitectură organică, iar mie denumirea asta îmi gâdilă simţurile şi mă duce imediat cu gândul la Gaudi sau Hundertwasser, oameni care au militat pentru respectarea liniilor naturale şi promovarea armoniei dintre om şi natură.

Biletul de intrare pentru o zi este mai mult decât rezonabil: 2 200 HUF (max 40 RON) pentru un adult, 1 300 HUF pentru un copil sau 5 500 HUF pentru o familie de 3 persoane. Păi la spa-ul realizat de favoritul meu Hundertwasser, Rogner Bad Blumau, un loc pe care îl ador în Austria, intrarea pentru un adult poate ajunge şi la 49 euro/zi. Asta nu mă face să nu-l iubesc tot pe Hundertwasser mai mult, dar, dacă mă gândesc bine, nici Makovecz nu mi-e chiar antipatic!

Copaci verzi pe pereţi. Deci există.
Copaci verzi pe pereţi. Deci există.

Revenind la băile termale de la Mako, în interiorul şi la exteriorul complexului găseşti o grămadă de bazine şi piscine, saune, saloane de masaj şi terapii, spaţii de joacă sau de bălăceală pentru copii şi aşa mai departe, toate indicate prin semne scrise şi în limba română. Interiorul este impresionant, cu forme organice, aşa cum sunt definite de stilul arhitectural. Albul contrastează cu lemnul şi albastrul apelor, totul lasă senzaţia de curăţenie impecabilă fără să dea un aspect bolnăvicios, de spital. Dimpotrivă, liniile curbe ale lemnului şi petalele de ciment încălzesc atmosfera şi ascund în mod creativ gurile de aerisire.

Nici la grămadă, nici rătăcit
Nici la grămadă, nici rătăcit

Dintre picanterii, există o saună despre care ei spun că a fost construită din buşteni finlandezi vechi de peste 300 de ani şi, dacă te deranjează textila udă pe tine, există şi posibilitatea de a te bucura de o saună intimă natur. Am aflat că nu se mai zice nudism, ci naturism, voilà!

Minusul constă în faptul că nu ai unde să dormi, în același complex, după ce apa te-a stors de vlagă o zi întreagă. Mă rog, poţi aţipi pe unul dintre nenumăratele șezlonguri, dar nu despre asta vorbesc. Am înţeles, totuşi, că există pensiuni în imediata apropiere, dacă ai ceva recomandări concrete te rog să nu eziţi să-mi spui. Sau caută ceva pentru tine mai jos:

Booking.com


Mai multe detalii despre Băile Hagymaticum, în română, aici.


Vizualizare hartă mărită

Citeşte şi despre băile de la: MakoMiskolctapolcaGyula, Eger, Kecskemét, Szeged.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Fondatoare a blogului LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. Ulterior a studiat fotografia și a devenit licențiată în Grafică, la Universitatea Națională de Arte. Interesată de ecoturism, natură și conservare, Roxana scrie și desenează, inspirată de propriile călătorii, de natură, dar și de istoria artei.