După scurta incursiune în Potsdam, după ce am lăsat barocul şi rococoul în spate, nu fără un mare regret, am pornit să descoperim încă un motiv de mândrie al Germaniei: fenomenul Bauhaus. Avea să iasă modernismul învingător în lupta cu arhitectura clasică sau cu grădinile fabuloase de secol 18 din Dessau-Roßlau? Vei afla în cele ce urmează.
Am făcut tot posibilul să mă apropii de Bauhaus cu mintea deschisă. Să învăţ, să înţeleg arhitectura aceasta pătrăţoasă şi industrială în contextul timpuriu al apariţiei ei, să admir inovaţia şi viziunea celor care au pus bazele modernismului în arta şi arhitectura secolului 20. În tot timpul pe care l-am petrecut acolo, vizitând clădirea Bauhaus sau casele unor foşti profesori cu nume sonore, precum Walter Gropius (director şi autorul clădirii Bauhaus), Wassily Kandinsky sau Paul Klee, am oscilat între plictiseală şi o uşoară revoltă. Ce caut eu aici, ce e aşa de interesant de văzut?
Primul moment în care am realizat contribuţia acestui curent a fost atunci când am ajuns în biroul directorului Walter Gropius şi am văzut asta:
Te rog să priveşti cu atenţie, să vezi cum arată biroul şi cum arată telefonul, să ţii cont că cele două piese sunt din aceeaşi perioadă. Viziunea arhitecţilor şi artiştilor Bauhaus era cu mult înaintea tehnicii, la vremea aceea. Eram abia la începutul secolului 20 când aceşti oameni au înţeles că intrăm în timpuri în care va fi nevoie de spaţii funcţionale, ieftine, de piese uşor de reprodus la scară industrială. Fenomenul mi-a devenit şi mai simpatic atunci când am aflat că naziştii s-au opus mişcării Bauhaus, considerând-o ca pe o manifestare a comunismului. Ce-i drept, cam asta mi-a inspirat şi mie toată vizita în interioarele Bauhaus, ca o incursiune în vremuri pe care vreau să le uit. Dar dacă am gândit această abordare ca pe o etapă inovatoare, am înţeles că naziştii nu aveau dreptate când declarau că Bauhaus e o formă de artă degenerată. Nu putem opri timpul şi nici evoluţia, oricât ne-am dori. Iar Bauhaus a avut un rol important în evoluţia şi nu în degenerarea arhitecturii, trebuie să recunoaştem asta.
Nu vreau să te plictisesc la rândul meu cu prea multe detalii, dacă eşti arhitect ştii cu siguranţă mult mai multe ca mine, dacă nu eşti poate că vei prefera, atunci când ajungi la Dessau, să sari peste Bauhaus şi să alegi o plimbare prin oraş sau să pleci în căutarea fabuloaselor grădini şi palate din regiune.
Până acolo te invit la masă, într-un restaurant ce păstrează arhitectura Bauhaus şi în care mi-a lipsit un singur lucru, muzica – Kornhaus, pe Kornhausstraße. N-am înţeles de ce nu era niciun fel de fundal sonor, dar mâncarea a fost suficient de bună, la fel şi vinul, încât să uit vremea posomorâtă de afară şi să mă întorc totuşi mulţumită de ceea ce am văzut şi ceea ce am aflat în acea zi, pornind de dimineaţă de la galeria de pictură din Potsdam Sanssouci şi finalizând cu o instalaţie care mie nu mi s-a părut cu nimic senzaţională (excepţie făcând anumite calităţi tehnice ale neoanelor pe care nu mă simt în stare să le descriu acum), pe una dintre faţadele clădirii Bauhaus.
De dimineaţă am avut grijă să mă trezesc devreme, ştiam că vom pleca mai departe din Dessau şi, cum nu apucasem să văd centrul oraşului, am luat micul dejun repejor şi am pornit pe strada pietonală, la o oră la care doar paşii mei se auzeau.
%%Ecoturism | În regiune se pot practica sporturi acvatice, se pot face plimbări cu gondola în timpul zilei sau croaziere la lumina lunii şi există trasee pentru ciclism, unul dintre ele având 60 de km, Fürst Franz Trail.%%
În curând eram deja în autocar, răsfoind un pliant despre Tărâmul Grădinilor din Dessau-Roßlau sau Dessau-Wörlitz. Incluse în UNESCO World Heritage, acestea sunt o combinaţie încântătoare de natură cu arhitectură, locuri perfecte în care să te plimbi, să te relaxezi, să te vindeci de toate problemele care au venit odată cu modernismul. Ţinutul parcurilor din apropierea oraşului Dessau s-a dezvoltat în decursul a 50 de ani, întinzându-se acum pe 142 de kilometri pătraţi. În parcul de la Mosigkau se găseşte un palat rococo, Großkühnau este pe malul unui lac şi ascunde statui frumoase, dar şi un castel, Palatul Georgium reuneşte o colecţie importantă de pictură, dar şi alte galerii cu expoziţii temporare în apropiere, Sieglitzer Berg e un parc retras şi liniştit mărginit de porţi impresionante, palatul şi grădinile de la Wörlitz sunt cele mai cunoscute şi se spune că şi cele mai frumoase, iar Oranienbaum găzduieşte un palat construit în stil olandez, singura grădină chinezească din Germania şi una dintre cele mai mari grădini de portocali din Europa.
Citeam despre toate acestea cu poftă, în timp ce ne îndreptam către Luisium, pentru a arunca un ochi la palatul construit pentru Luise, soţia prinţului Franz, cel care a iniţiat toată această amenajare a parcurilor din regiune şi care a crezut în necesitatea unei legături armonioase dintre oameni, natură şi spaţiul rural (asta undeva prin secolul 18).
Aveam noroc de o zi mult mai frumoasă ca cea anterioară, iar parcul se răsfăţa sub frunze galbene şi raze matinale de soare. Un copac respira şi m-am oprit să mă uit uluită la el, cum scotea aburi, încălzit deodată de soare după o noapte în care cu siguranţă că îi fusese cam frig. Mi-a venit să îmbrăţişez natura, nu doar copacul, ci toată natura care mă înconjura, aşa de bine mă simţeam. Vizita în micul şi cochetul palat al prinţesei, feminin şi elegant în toate amănuntele, contribuise şi ea probabil la starea mea de bine.
Între formele liniare şi simple ale arhitecturii Bauhaus şi ornamentele sofisticate şi delicate ale acestui castel, între oţel-beton-sticlă şi copacul respirând, sufletul meu a ştiut imediat ce să aleagă. Precum prinţul Franz, am ştiut că sunt mai aproape de formele naturale şi de frumuseţea clasică, chiar dacă mai puţin accesibilă pentru omul de rând, decât de lumea accesibilă, uniformă şi uşor de transportat şi de montat, dacă ştii la ce mă refer. Dacă acasă nu ne permitem luxul unui palat sau al unei grădini englezeşti, măcar călătoria poate să ne transporte către acest gen de frumos. Păstrând în suflet toate aceste comori suntem mai câştigaţi, suntem mai bogaţi.
Linkuri şi informaţii utile:
– Bauhaus
– Casele profesorilor
– Dacă vrei să experimentezi Bauhaus până la a dormi în ceea ce era cândva căminul studenţilor, ai aici detalii. Şi nu e scump!
– Despre grădini
Harta:
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
