Prima seară în Barcelona ne găseşte în faţa monumentului lui Columb. Înalt, impresionant, priveşte hotărât către mare şi noi lumi. Citesc în Barcelona lui Michael Eaude* că, de fapt, mâna sa nu arată spre America, ci undeva către Libia. Şi că ironia istoriei dovedeşte că sosirea lui Columb, considerat în acea perioadă mai mult catalan decât italian, întâmpinat prin urmare cu mult fast de regele Ferdinand şi regina Isabella, finanţatorii expediţiei, nu a putut opri declinul Barcelonei ca oraş şi port. În acea perioadă (în jurul anului 1490) dura inchiziţie spaniolă încetinea mult dezvoltarea culturală, Ruta Atlantică începea să înlocuiască Ruta Mediteraneană, iar Catalonia nu era invitată la petrecere.
A fost o zi însorită iar acum, pe cerul ce devine din ce în ce mai întunecat, câţiva nori albi preiau ceva din luminile oraşului, colorându-se în roşu şi adăugând un efect dramatic la peisaj. Privesc dincolo de monumentul dedicat lui Columb şi văd o clădire deosebit de frumoasă în port. Parcă ar fi un palat, dar nu este decât Autoritatea Portuară. În dreapta ei se leagănă la mal Golondrinele (rândunici), vase care fac scurte plimbări turistice pe mare, cu un program afişat care nu cred că mai corespunde realităţii. Ne uităm lung, e posibil să nu circule în februarie, aşa am citit pe internet. În jurul nostru e puţină lume, iar în depărtare strălucesc luminile unui complex de magazine şi restaurante, locul în care se află Moll d’Espanya, Acvariul şi mai multe restaurante. Nu trecem podul spre ele, ci o luăm pe faleză, bucurându-ne de conturul fantomatic al vaselor ancorate, cu velele coborâte, de liniştea serii şi lumina caldă a felinarelor.
Eu sunt complet pierdută în geografia alambicată a portului, nu-mi dau seama unde ne aflăm faţă de apartamentul pe care l-am închiriat. Alex pare mai orientat şi îmi indică o direcţie care mie nu mi se pare posibilă, dar cineva trebuie să mă ducă „acasă” aşa că nu comentez şi îl urmez. După un parc şi pavilioanele unui circ, ne apare în faţă clădirea din cărămidă portocalie a Muzeului de Istorie a Cataloniei (Palau del Mar). Restaurantele de lângă el, prea mari pentru gustul nostru, sunt goale, aşteptând într-un februarie însorit să se dezmorţească şi turiştii. Am citit peste tot că portul din vechiul cartier de pescari este centrul distracţiei până în zori în Barcelona zilelor noastre, că zgomotul neîntrerupt poate fi uneori greu de suportat. Tot ce auzim noi, la o oră la care găinile abia dacă se spală pe dinţi, e liniştea. Ne afundăm pe străduţele înguste din Barceloneta, un cartier de blocuri ridicate pentru persoanele mutate din zona Parcului de la Ciutadella, în vederea construirii unei fortăreţe, în jurul anului 1880. Se spune că străzile ar fi drepte pentru a permite tunurilor să supravegheze uşor împrejurimile. Sau se mai spune că a fost preluat modelul din Eixample, dar la un nivel modest, străzi perpendiculare, un şah cu pătrate pe care e imposibil să te pierzi.
Simţindu-mă eu destul de sigură pe mine în această reţea de străzi cu unghiuri drepte, de dimineaţă mă hotărăsc să ies singură la o alergare. Dorind totuşi să nu mă pierd în această misiune eroică, merg pe aceeaşi cale pe care ne-am plimbat seara, neştiind că o simplă schimbare de direcţie m-ar fi dus direct pe plajă, nu în port. Descopăr asta în a treia zi, când se întâmplă ceea ce îmi doream cel mai mult, ne închiriem biciclete pentru a face o plimbare pe ceea ce barcelonezii şi cel puţin doi scriitori pe care i-am citit spun că e cea mai lungă faleză amenajată din Europa. Citim într-un ghid că putem ajunge astfel până la gura de vărsare a râului Besos, iar descrierea traseului complet pietonal până acolo nu sună rău deloc.
Aşa cum am povestit deja în articolul Barcelona cea verde, mersul pe bicicletă nu este străin oraşului. Cu un sistem de „bike sharing” foarte bine pus la punct (Bicing), dedicat celor care locuiesc în oraş, cu multe centre de închiriere biciclete pentru turişti, atât clasice, cât şi electrice, cu multe piste la îndemână sau trotuare spaţioase (mai puţin în oraşul vechi), cu această faleză lată şi foarte lungă, ţi-e şi greu să rezişti tentaţiei.
Ba mai mult, e o frumoasă duminică de februarie, cu temperaturi ce ameninţă să sară de 17 grade şi un cer pe care nu a apărut niciun nor, nici măcar de poză, aşa că am decis eu şi cu mine însămi că închiriem acum biciclete şi ne plimbăm toată ziua. Alex mă tot priveşte sceptic, privat de dreptul său de vot. Barcelona are o listă atât de mare de obiective de studiat şi de văzut, e greu de acceptat că ne vom petrece ziua întreagă privind plajele şi marea, în extrasezon (adică nici baie nu facem!). Dar şi acestea fac parte din spiritul oraşului, iar Jocurile Olimpice din 1992, desfăşurate la Barcelona, au însemnat enorm pentru oraş şi au dus la înfăţişarea actuală a tot ce înseamnă port şi mal de mare, aşa că nimic nu mă intimidează, vreau să trăiesc această experienţă. Ca să nu mai spun că, în timp ce acasă e zăpadă şi ştiu că va mai dura până să-mi pot scoate bicicleta la plimbare, actul în sine de a pedala privind marea în februarie mi se pare o declaraţie de independenţă călătoare, un fel de „pentru că merit, pentru că pot”. Găsesc că e cel mai simplu şi mai eficient mod de a mă introduce în spiritul şi viaţa locală, fără să încurc pe nimeni şi fără să dăunez nimănui.
Dacă vrei să afli cum am făcut rost de biciclete şi pe unde ne-am plimbat, ce am simţit şi ce am mâncat, citeşte toată povestea în Secretele Barcelonei, un Ebook ce va fi lansat la începutul lunii iulie. Poţi să te abonezi pentru a primi cartea gratuit, pe mail, doar în ziua lansării.
Text: Roxana Farca
Foto: Alexandru Farca
*Michael Ende, Barcelona, the city that reinvented itself, second edition, 2008
NOU!
Planifici o vacanţă la Barcelona? Întreaga călătorie şi toate impresiile din Barcelona, în varianta completă, plus multe sfaturi, ponturi şi idei, se află în Ebook-ul Secretele Barcelonei. Dă click pe imaginea de mai jos, pentru mai multe detalii.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!