După cum am afirmat în „Descoperă Valea Rinului”, pentru acest ţinut frumos aveam doar şase zile de vară, lungi şi însorite.
Ce mi-am propus atunci?
Să fac precum albina, să culeg câte ceva din comorile Văii Rinului, să pun deoparte, pentru altă dată, o parte din informaţiile privind vestitul fluviu, pentru a mă concentra în fiecare moment asupra a ceea ce vedeam: frumuseţea unei mari ape limpezi şi a ambarcaţiunilor ce alunecau pe ea ca nişte peşti albi uriaşi. Peisajul a fost făurit de fluviu. Omul a avut şi el o mare contribuţie la înfrumuseţarea văii prin ceea ce a creat în aceste locuri.
O privire, să-i spunem, poantilistă a Rinului de la Mainz la Koblenz şi o scurtă incursiune la Koln şi Konigswinter.
Natură şi arhitectură urbană, pe Valea Rinului
Peisajul se schimbă de la o cotitură la alta. Când rocile dure au fost apropiate, fluviul constrâns a pierdut două treimi din lăţimea sa; soarele pătrundea pe versanţi doar câteva ore pe zi. Se formau vârtejuri, navigaţia plutelor şi bărcilor fără motor era foarte dificilă. S-a născut o legendă care a dat forţelor naturii chip omenesc: Loreley, frumoasa undină blondă, goală ca toate zeităţile pădurii, îşi pieptăna părul şi îi ademenea pe barcagii care, în loc să fie atenţi la apele învolburate, se uitau la ea, găsindu-şi astfel sfârşitul. Balada poetului Heine pusă pe note de Silcher a făcut ca stânca înaltă de 130 de metri să fie cea mai cântată din lume. Ambarcaţiunile cu motor trec acum liniştite, pe lângă stânca Loreley. Sunt două trasee de urcat, unul pe un drumuşor lung, altul abrupt, ambele mai sus de Sf. Goarhaussen, spre Koblenz (există indicatoare).
Pe pantele mai puţin abrupte, soarele mângâie şirurile ordonate ale viilor. Noaptea, se oglindesc în apa lină frumoasele case, hoteluri şi pensiuni, restaurante, biserici. Pe malurile Rinului s-au amenajat alei, parcuri şi flori. Etville iubeşte trandafirii; aceştia sunt în postere, pe pereţii restaurantelor, se caţără pe pereţii caselor şi magazinelor, sunt înfăţişaţi împreună cu ciorchinii de struguri în coroana Fântânii Vinului şi prosperă pe malul Rinului.
Trecutul se arată şi te cucereşte sub forma castelelor, ruinelor, bisericilor, fostelor ziduri de apărare, turnurilor, porţilor medievale şi colombajelor – case de cel mult două etaje, cu structura din bârne, la vedere, încărcate de o simbolistică uitată, intens colorate, contrastând cu umplutura de tencuială de un alb imaculat. Etville, Boppard, Bacharach, Sf. Goar, Sf.Goarhaussen, Rudesheim, se pot lăuda cu ele. Arhitectura nouă, palatele burgheze, vilele, respectând specificul local, sunt tot atât de frumoase. Picturile de pe pereţii exteriori, întâlnite în toată Germania, apar şi aici. O poţi vedea pe Loreley, peisaje, poţi ghici meseria proprietarului, după pictura de pe casă.
În Mainz şi Koblenz întâlnim mai puţine colombaje. Koln a ieşit din sfera pitoreştilor construcţii vechi (acest fapt se datorează masivelor bombardamente din cel de-al doilea Război Mondial.) Palate, vile, biserici, se întâlnesc cu imobile moderne. Mainz şi Koln se revanşează prin organizarea a două carnavale vesele renumite. În Mainz teatrul, palatele burgheze, pieţele tradiţionale şi arhitectura modernă convieţuiesc în bună înţelegere, respectându-se reciproc.
Fântâna Carnavalului din Mainz se cere privită cu atenţie: o învălmăşeală de arlechini şi personaje vesele, cu măşti sau fără, au încremenit, parcă surprinse de o vrajă. Fie cântând din instrumente muzicale, fie aruncându-se înainte, căzând pe spate şi fugărindu-se; dacă s-ar fi pus în mişcare toate acele micuţe personaje ar fi dat un spectacol zgomotos din cale-afară. Cum minuni de acest fel nu se întâmplă, fântâna rămâne o îmbulzeală zăpăcită şi o hărmălaie fără sonor, stropită abundent de apa ce cade apoi într-un bazin circular. Când e prea cald trecătorii se răcoresc aici.
Koblenz, al doilea oraş ca mărime după Mainz pe acest segment de Rin, are un centru vechi cu pieţe pitoreşti (Am Plan), palate, biserici, primărie, statui, fântâni şi locuinţe noi, arhitectură veche reconstruită şi arhitectură contemporană. A cunoscut şi el stăpânirea romană, francă, prusacă, bombardamentele francezilor (secolul XVII), 80% a fost distrus în cel de-al doilea Război Mondial. S-a refăcut. „Schangel Brunnen”, cu statuia ştrengarului care scuipă, este admirată de turişti, în curtea interioară a primăriei. Un mare funicular leagă malurile Rinului la întâlnirea cu Mosela, de fortăreaţa Eehrenbreitstein.
În privinţa arhitecturii urbane de înaltă clasă, staţiunea Wiesbaden este regina văii Rinului. Nu a fost bombardată aşa că şi-a păstrat clădirile elegante, din secolul al-XIX-lea. Anexat de Prusia în 1866 Wiesbaden a cunoscut o dezvoltare fulminantă; s-au croit bulevarde largi, ca la Berlin, mărginite de hoteluri, magazine şi restaurante, cu complicate faţade baroce.
Staţiune de renume, frecventată de regi şi mari personalităţi din toate domeniile, are vile şi hoteluri superbe, străzi şi alei umbrite de copaci bătrâni. Originalitatea se afirmă nu numai în clădirile izolate, vile, palate ci şi în imobilele ce fac corp comun, de-a lungul unor bulevarde. De la un rând de apartamente la altul sau, de la un etaj la altul, balcoanele şi ornamentele exterioare, în stilul baroc, diferă. Metalul pare dantelă, coloane şi frontoane se întrec în frumuseţe. Deşi este un oraş mare, nu şi-a sacrificat zona verde; în parcul central, pe lac, sunt căsuţe pentru păsări. Acestea nu sunt timide şi ciugulesc liniştite la doi paşi de circulaţia intensă a vehiculelor şi pietonilor, pe Wilhemstrasse, o arteră principală. Teatrul din imediata vecinătate a parcului şi Kurhaus – băile cu cea mai lungă colonadă din Europa au de asemenea, o arhitectură deosebită. Pe Burgstrasse, stradă comercială, se află cel mai mare ceas cu cuc din lume, cu un cap de cerb pe creştet. Vegetaţia nu se limitează la parcuri şi alei, o întâlnim şi pe terasele clădirilor moderne. Este posibil ca oricât de mare ar fi un oraş, legătura cu natura să nu se piardă. Deşi utilizarea surselor termale este atestată din deceniul I d.H, nu există vestigii romane. O surpriză a fost să regăsesc pe lângă parc şi în piaţa centrală a oraşului pavaje ca la Lisabona, făcute din pietre colorate. În clădirea băilor, Kurhaus, izvorul Kochbrunnen vindecă multe afecţiuni. Climatul cald, luxul vilelor, hotelurilor şi magazinelor, face din Wiesbaden un loc de excepţie.
Citeşte şi:
Lăcaşuri de cult şi monumente pe malul Rinului
Castelul Stolzenfels
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
