O zi călare, în Slănic Prahova

„Cu Radu ai noroc, are un trap lin, abia îl simţi”, îmi spune la prima pauză o fată care cunoaşte mai bine caii de la Centrul Ecvestru Husar Slanic Prahova. E momentul acela în care îmi dau seama că a trecut prea mult timp de când am călărit ultima dată şi că nu s-a produs niciun miracol între timp, sunt la fel de neîndemânatică. Mie mi se pare că mă zdruncin din toate încheieturile şi că animalul pe care mă aflu are un mers super legănat şi săltat. Până la finalul turei de o zi, sunt recunoscătoare şi mă bucur că am un cal care ascultă de mine şi pe care reuşesc să-l ţin la pas, chiar şi când ceilalţi cai din trupă pornesc la trap. Desigur, nu e meritul meu. Chiar dacă îmi plac foarte mult caii, n-am învăţat încă nici să comunic cu ei, nici să-i conduc.

Am călărit de-a lungul timpului, în familie, pe mai mulţi cai şi în mai multe locuri de prin LumeaMare. De la câteva lecţii luate în Bucureşti sau Daneş până la taberele din Harghita, sau, varianta călătoare, din BulgariaFranţa şi Portugalia până în Iordania. Dar niciodată nu am călărit o zi întreagă. Şi cum pe lista mea de dorinţe fierbinţi este să învăţ totuşi să călăresc şi să fac, la un moment dat, o călătorie mai lungă pe cal, am primit cu bucurie invitaţia lui Alexandru Gaftoi de a petrece o zi călare pe dealurile din Slănic Prahova. Trebuia măcar să văd cum se simte o tură mai lungă, chiar şi aşa, din perspectiva unui călăreţ fără experienţă. Vei afla şi tu cum e, până la finalul acestei poveşti.

Pentru a ajunge din Bucureşti până la Slănic Prahova şi a porni în tură în jurul orei 10:00, a trebuit să dăm trezirea pe la 6:30. Ieşind spre autostradă, am avut nevoie de aproximativ o oră jumătate ca să dăm bună dimineaţa cailor la 9:30, ora fixată pentru întâlnire. Fiecare călăreţ şi-a luat un cal în primire, iar Petra a fost foarte fericită să o vadă pe Bendis, o iapă frumoasă şi bălţată având aceeaşi vârstă cu ea. Am făcut un scurt instructaj în care ne-am amintit câteva noţiuni de bază din călărie şi gata, sus în şa, unii singuri, alţii ajutaţi (adică eu)!

Husar_Slanic_Prahova_0065

Husar_Slanic_Prahova_0068

Husar_Slanic_Prahova_0070

Husar_Slanic_Prahova_0086

Traseul a fost frumos şi deloc monoton. Am plecat şi ne-am întors pe rute diferite, am avut de toate sub copite, de la asfalt până la pietriş şi iarbă, am urcat şi am coborât pante, am făcut popasuri la umbră, în poieniţe, am văzut Slănicul de sus şi Piatra Verde. Pauza de prânz a durat mai mult, moment perfect pentru relaxare, socializare sau joacă, dar şi pentru prepararea deliciosului bulz, alături de o porţie bună de cârnaţi. O ploaie a ameninţat din depărtare, dar s-a hotărât să ne ocolească, lăsându-ne să ne bucurăm până la capăt de o zi de sâmbătă frumoasă.

Husar_Slanic_Prahova_0096

Husar_Slanic_Prahova_0105

Husar_Slanic_Prahova_0190

Husar_Slanic_Prahova_0199

Husar_Slanic_Prahova_0206

Husar_Slanic_Prahova_0242

Husar_Slanic_Prahova_0251

Husar_Slanic_Prahova_0299

Husar_Slanic_Prahova_0305

Husar_Slanic_Prahova_0309

Husar_Slanic_Prahova_0367

Husar_Slanic_Prahova_0316

Husar_Slanic_Prahova_0336

Husar_Slanic_Prahova_6314

Husar_Slanic_Prahova_6332

Petra s-a descurcat mult mai bine ca noi, a stat în plutonul fruntaş, a mers la trap pe cal şi a tropăit pe picioare la fiecare popas, întrebând  din două în două minute: „gata, ne suim pe cai?”. Noi am rămas în urmă, să supraveghem grupul, vorba vine… Dar chiar şi aşa, am reuşit să ne bucurăm de plimbare şi să ignorăm anumite porţiuni prin care românul îşi lăsase urmele nesimţirii sale. Spre capătul turei mi-am tot cântat şi m-am concentrat la maxim ca să nu mă dau jos şi să merg pe lângă cal, aşa tare mă dureau şi fundul şi câţiva muşchi ignoraţi probabil în încercările mele zilnice de a face mişcare.

Husar_Slanic_Prahova_0418

Husar_Slanic_Prahova_0434

Husar_Slanic_Prahova_0489

Husar_Slanic_Prahova_0564

Husar_Slanic_Prahova_0575

Husar_Slanic_Prahova_0599

Husar_Slanic_Prahova_0605

Husar_Slanic_Prahova_0616

Husar_Slanic_Prahova_0633

Husar_Slanic_Prahova_0670

Husar_Slanic_Prahova_0677

Husar_Slanic_Prahova_0683

Husar_Slanic_Prahova_0706

Ne-ar fi plăcut să mai rămânem în Slănic, să ne relaxăm pe la vreo piscină sau să vizităm salina. Cum era foarte aglomerat acum, ne-am propus să revenim altădată, în afara sezonului, să facem din nou o tură călare şi să descoperim şi alte activităţi frumoase pe care se pare că zona le oferă.

Seara eram din nou în Bucureşti, dându-ne jos din maşină precum trei cowboy după ce au mers mult pe cai: crăcănaţi, dar cu zâmbetul până la urechi. „Ce zi grozavă am avut!” a exclamat Petra, şi asta ar fi fost suficient să mă facă fericită, dacă nu mi-ar fi plăcut şi mie, la fel de mult.

Husar_Slanic_Prahova_0687

La final, câteva recomandări venite din puţina mea experienţă: dacă îţi doreşti şi tu să faci o tură lungă pe cal, ar fi bine să fi călărit măcar puţin cu alte ocazii şi să ştii la ce să te aştepţi. Chiar dacă Alexandru Gaftoi mi-a spus că mai pleacă şi cu începători absoluţi în ture, nu sunt convinsă că e cea mai bună idee. Unii oameni au o înclinaţie naturală pentru călărie, alţii nu. Eu de exemplu am avut nevoie de exerciţii dedicate de echilibru pe cal, în manej, pentru a-mi depăşi senzaţia că nu mă pot ţine cum trebuie şi că pic din şa. Iar dacă nu ai făcut sport de mult, de niciun fel, ar fi indicat să începi cu ture scurte. Calul ştie foarte bine când nu are călăreţ cu experienţă în spate şi, oricât de bine dresat ar fi, e un animal cu personalitate şi greu de dominat. Chiar dacă mergi în grup, fii foarte atent la indicaţiile instructorului şi pune de la început oricât de multe întrebări simţi că ai (vezi aici câteva sugestii), pentru că pe cal tot singur rămâi şi eşti responsabil de stângăciile sau greşelile pe care le faci. Ai grijă ce porţi în picioare şi pe cap, nu e bine să îţi alunece uşor picioarele în scăriţe şi nici să nu-ţi protejezi capul. Pentru mine casca este sfântă şi nu renunţ niciodată la ea, fie că este vorba de motocicletă, bicicletă sau cal (am câte una specială pentru fiecare activitate în parte, desigur). Şi nu în ultimul rând, fii sigur că iubeşti caii şi că poţi să te bucuri de forţa, frumuseţea şi, în acelaşi timp, de fragilitatea lor.

Mai multe detalii despre ture mai lungi sau mai scurte, cât şi despre lecţii de călărie şi cai, găseşti pe website-ul Centrului Ecvestru Husar Slănic Prahova sau pe pagina lor de facebook.

Text: Roxana Farca

Foto: Alexandru Farca şi Roxana Farca

The END
The END

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care a călătorit cât de mult a putut împreună, practicând un turism responsabil. Roxana este pasionată de artă și desen, Alex de fotografie și gastronomie. Petra, pe care o vei regăsi mai mult copil între paginile acestui blog, a devenit între timp adult și a pornit pe propriile căi în viață.