Îmi e din ce în ce mai greu să trăiesc în Bucureşti. Ştiu că are destule locuri frumoase, oameni buni şi o ofertă culturală imbatabilă, dar îmi este din ce în ce mai dificil să suport aglomeraţia şi norul sufocant al nervozităţii ce planează în jur. În mod paradoxal, de cele mai multe ori mă simt singură pe stradă, pierdută printre alte insule umane care merg cu capetele plecate, adâncite în griji sau zâmbind la ecranele telefoanelor mobile. Cu cât suntem mai mulţi, cu atât mai mult ne retragem în noi, ascunzându-ne, rupând legăturile, protejându-ne. Dacă pe toate acestea aş putea să le suport în continuare, aşa cum am făcut-o şi până acum, cel mai greu mi-e să accept lipsa aerului, peisajul alcătuit doar din construcţii, faptul că nu-mi pot odihni privirea, măcar din când în când, pe o culme, pe un deal, pe un munte.
De aici vine probabil dorinţa de a evada din Bucureşti sau, atunci când îmi dau seama că trebuie să-mi aduc aminte de ce iubeam acest oraş, dorinţa de a fi, din nou, străin în oraşul meu. Ştiu că ar trebui să joc mai des acest rol, dar nu-mi iese, aşa că mă bucur de fiecare dată când mă mobilizez, iar dacă îi implic şi pe cei dragi, e cu atât mai bine şi mai amuzant. Mi-am mai găsit eu pretexte, cum a fost ideea cu #muzeuldevineri, o perioadă frumoasă în care în fiecare vineri ieşeam să vizitez un muzeu, respectând acelaşi principiu: dacă tot le am aici sub nas, şi nu sunt puţine, de ce să nu le revăd mai des şi să mă bucur de părţile cu adevărat frumoase ale acestui oraş?
Era aşadar momentul să repetăm experienţa şi să o ducem la nivelul următor. De data aceasta am decis o ieşire în familie şi nu doar de o zi, ci de un weekend întreg. Ca jocul să fie perfect, planul a inclus şi împachetarea unui mic bagaj, pentru două nopţi de cazare. Am ales să stăm într-un apartament – ştii, din seria de articole Slow Travel, inspiraţie pe îndelete, că este varianta preferată de noi atunci când călătorim. Mai mult de atât nu am organizat, am decis că vom lăsa vremea şi inspiraţia de moment să ne ghideze. Am intrat atât de bine în rol, încât am avut de toate: un ghid, un muzeu, un parc, mese atât în capcane turistice, cât şi în bombe mai puţin cunoscute. Ba la un moment dat ne-am şi certat, aşa cum se mai întâmplă uneori în călătorii, atunci când părinţii vor la hăis şi copilul la cea. Şi tot am fugit puţin din Bucureşti, pentru că nu ne-am putut abţine.
Poate că vei considera că am fi putut face ceva mai spectaculos sau că am fi putut vedea mai multe, în cele două zile, dar ţin să-ţi amintesc că suntem călători lenţi şi că nu ne place să ne grăbim. Poţi să încerci şi tu oricare din aceste două zile şi să adaugi orice doreşti pe listă, atunci când vei decide să fii turist în Bucureşti.
Ziua 1
1. Muzeul Colecţiilor (găzduit de Palatul Romanit)
Unul dintre muzeele mele preferate, un muzeu mare cu opere de artă colectate de oameni cu pasiune şi bun gust, acei oameni de valoare care au reprezentat la un moment dat o parte din elita Bucureştiului. Un loc perfect în care să începi, dacă vrei să-ţi recapeţi stima de bucureştean. Într-un muzeu mare e bine să intri cu o tema în cap sau să o descoperi pe parcurs. Din punctul meu de vedere, Muzeul Colecţiilor nu poate fi digerat într-o singură vizită de aproximativ 2-3 ore. Oboseşti şi nu te mai poţi bucura de ceea ce vezi. De data aceasta, în cele peste două ore petrecute acolo, mi-am propus să mă concentrez pe portrete şi, pe parcurs, am început să caut picturile din Orient, bine reprezentat atât prin tablouri, cât şi prin foarte multă artă decorativă (japoneză, tibetană, egipteană, covoare şi broderii, ceramică persană şamd).
După aşa o infuzie orientală, stomacul nostru ştia ce să ceară: mâncare pe măsură.
2. Pranz la Gedo
Un restaurant mic (arăbesc/sudanez), aflat pe Ion Maiorescu, o stradă paralelă cu Moşilor, un loc care arată exact ca la mama lui acasă, oriunde în orient ar fi această casă. Am mâncat bine şi cam mult, pentru că era pe alese şi, văzând toate bucatele acelea în faţa ochilor noştri (mâncarea gătită, cât şi carnea condimentată, gata pentru a fi friptă pe loc), am comandat ca hămesiţii. Am plătit în total 83 de lei, pentru patru feluri principale cu garnitură, un hummus, trei deserturi, suc şi ayran. Ah, să nu trec mai departe înainte să spun că au un Knafeh foarte reuşit, dacă nu ştii despre ce e vorba vezi reţeta făcută de Alex.
3. Hai să ne lăsăm totuşi bagajele la apartament
O oprire scurtă la cazare, ca să ne lăsăm lucrurile şi ceea ce cumpărasem deja, pentru micul dejun de a doua zi. Proprietarii apartamentului (Cert Appartments) ne anunţaseră în ultima clipă de o schimbare, ne mutaseră de la o adresă la alta şi, ca să vezi, noua cazare era pe Radu Vodă. Nu mă lungesc acum cu poveştile, îţi dau doar câteva indicii: aici am avut la un moment dat biroul fostei mele agenţii de publicitate (din apartament vedeam casa veche în care am petrecut momente foarte frumoase, alături de colegii mei de atunci), aici ne-am căsătorit, aici lucram când am rămas însărcinată şi tot aici am botezat-o pe Petra, la mânăstirea cu acelaşi nume. Ne-am trezit din nou, pe aceeaşi stradă, de data aceasta ca străini în propriul oraş. Grea misiune… cu atâtea amintiri.
4. În Herăstrău la joacă şi pedalat
Dacă aş fi turist, aş merge la un parc de distracţii, ne-a tot repetat Petra până când a trebuit să o auzim. A vrut la roata cea mare din Herăstrău. Nu s-a dat în ea până la urmă, dar şi-a găsit ceva distractiv de făcut în micul parc de distracţii de acolo. Împreună ne-am înghesuit pe o bicicleta cu patru roţi şi am pedalat râzând unii de alţii, în timp ce lucram în schimburi la pedale.
Apusul ne-a prins pe malul lacului, privind îndrăgostiţii, părinţii cu copii, bicicliştii, tinerii alergând entuziasmaţi.
5. Seară japoneză
Am încheiat tot într-o notă orientală, la Zen Sushi, alături de prieteni. Ne-am luat fiecare câte o supă enormă plină cu tăiţei udon şi fructe de mare, după care ne-am bătut pe porția de creveți tempura comandată de tati și pe banana tempura fierbinte, învelită cu o pătură de îngheţată, comandată de Petra. Iar am mâncat prea mult? Nu neapărat. Dar nota a fost la înălțime, 240 de lei mâncarea, apa, ceaiul şi vinul.
Ziua 2
Ne-am propus să dormim ca urşii, în paturile mari şi comode din apartament. Dar ca şi în alte călătorii, faptul că eram într-un loc nou ne-a făcut să ne mobilizăm mai repede decât credeam. Asta nu înseamnă şi că am pornit în plimbare devreme. Înseamnă doar că am avut timp să luăm un mic dejun pe îndelete, să jucăm Dixit, să bem ceai, abia apoi fiind cu adevărat gata de ieşit la plimbare.
6. Mânăstirea Radu Vodă şi Biserica lui Bucur
Dacă tot eram în zonă, ne-am gândit că e o idee bună să îi arătăm Petrei biserica în care a fost botezată. Am aflat foarte curând că nu am fost aşa inspiraţi, nu atunci, nu duminică dimineaţa. Atât biserica Radu Vodă, cât şi micuţa şi vechea biserică de vizavi (Bucur), despre care se spune că a fost întemeiată odată cu Bucureştiul, era plină până la refuz de oameni. La mânăstire coada se întindea până la poartă, icoane gigantice se vindeau din portbagaje, ce să zic, era şocant şi mult diferit faţă de imaginea aceea liniştită şi izolată pe care o păstram în amintire. Când ne-am căsătorit noi, nu cred că locul era atins de celebritatea aceasta.
7. Hanul lui Manuc
Cum, necum, ni se făcuse puţin foame. Opunându-ne ideii de hot dog (şi certându-ne cu Petra de la asta), am fost nevoiţi să găsim o soluţie de urgenţă. Unde altundeva, dacă nu în centrul vechi. În curtea interioară de la Hanul lui Manuc era soare şi linişte, în jurul orei 12:00 lumea încă nu dăduse năvală la masă. Hanul lui Manuc ar putea fi tare frumos, dacă ar fi tratat cu atenţia pe care o merită un astfel de monument. Construit încă de pe la începutul anului 1800, era locul în care, pe vremuri, se jucau piese de teatru, se organizau baluri mascate sau se ţineau întâlniri politice importante. Nu ştiu exact care a fost istoria retrocedărilor şi nici nu mă interesează, dar ai încă senzaţia de neterminat atunci când intri, bucătăria nu este strălucită, am mâncat şi bine şi mai puţin bine, la aceeaşi masă. Pentru o ciorbă, trei feluri de mâncare, un desert, două ciocolate calde şi două limonade am lăsat 200 de lei. Începea să fie cam scumpă călătoria noastră prin Bucureşti. Important e că ne-am simţit bine, studiind cum se curtau vrăbiuţele printre mese şi jucând cărţi – dintr-un pachet suvenir, cu imagini din România, cum altfel?
8. Centrul vechi
N-am stat prea mult prin centrul vechi. Am provocat-o doar pe Petra să caute câteva atracţii, printre care casa în care a lucrat Mihai Eminescu, mozaicul de pe Strada Şelari (de câte ori ai trecut pe lângă el fără să-l vezi?) şi Palatul Chrissoveloni, pe Lipscani, la Nr 55. Nu mică i-a fost surpriza Petrei când s-a prins că palatul cu pricina găzduieşte locul ei preferat din centrul vechi, librăria Cărtureşti.
9. Ferma animalelor
O aniversare a unei prietene de-a Petrei ne-a făcut să ieşim din Bucureşti. La Ferma animalelor era mult prea aglomerat şi nu mi-a mai plăcut atât de mult ca prima dată, aşa că am predat copilul şi noi am pornit fuguţa în cercetarea împrejurimilor.
10. Mânăstirea Pasărea
Se pare că nu ne lecuisem după experienţa de dimineaţă. Nici măcar nu doream să facem turism ecumenic, dar aşa ne-au dus paşii, căutând puţină linişte şi eventual un lac pe malul căruia să ne odihnim puţin. Mânăstirea Pasărea a fost o surpriză plăcută, mai ales prin frumuseţea satului de căsuţe cu cerdac, curate şi împodobite cu multe flori, în care locuiesc aproximativ 170 de măicuţe. Am stat să ne odihnim pe malul lacului până când am simţit că răceala pământului încă umed ne intra în oase. Pe lângă noi mai erau câţiva pescari şi un cuplu care mânca, din sufertaşe. Doi stejari bătrâni vegheau lângă o capelă, iar de pe partea opusă a lacului răzbăteau zgomote înfundate de petrecere şi muzică.
11. Mânăstirea Cernica
De cum am intrat, m-a deranjat şi dezamăgit semnul pe care scria: interzis bicicliştilor. Asta în situaţia în care n-am observat niciun rastel pentru parcare, iar maşinile aveau drept de trecere şi o parcare enormă la dispoziţie, în incintă. Din fericire, fiind final de zi, nu era prea multă lume aşa că am decis să ne plimbăm puţin, am intrat în biserică, am admirat picturile murale de pe clădirile din jur, am trecut pe lângă cimitir, până la malul lacului. În ghid scria că merită văzut cavoul de marmură al mitropolitului Nifon, pictat la interior de Gheorghe Tattarescu, pictorul care a înfiinţat, alături de Theodor Aman, Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti (1864). Tot în cimitir mai sunt înmormântaţi Gala Galaction şi Ion Ţuculescu, dar nu am avut timp să îi căutăm, ziua era pe final, iar Petra îşi încheia jocul la Ferma Animalelor, de unde trebuia să o recuperăm.
Închei cu un avertisment. Dacă îţi imaginezi că nu poţi avea o depresie post-călătorie după un weekend în Bucureşti, te înşeli. Nu ştiu dacă ai putea păţi şi tu asta, dar eu mi-am reintrat greu în ritm. De data aceasta nu am mai bricolat un album, pentru recuperare, ar fi fost prea de tot. În schimb am gătit, am alergat cu Petra pe la toţi doctorii pe care tot amânam să-i mai vizităm (control ochi, o îndărătnică răceală, probleme cu câinele, din astea), orice ca să nu mă apropii de treburile mele şi de computer. Dar mi-am revenit şi, privind acum înapoi, pot spune că a fost frumos şi util să fiu, din nou, străin în oraşul meu. Mi-am hrănit optimismul şi mai cred că mai supravieţuiesc o vreme în Bucureşti.
Tu ce zici, te tentează să încerci o astfel de experienţă?
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
