Delta nu mai e ce a fost, spune toată lumea care merge acolo şi totuşi o iubeşte, o preţuieşte. Chiar dacă e adevărat, Delta Dunării rămâne una dintre minunile României şi ale Europei (ba prin unele topuri e pe locuri fruntaşe chiar şi la nivel global) prin biodiversitate, prin modul de viaţă al localnicilor, prin izolare, prin frumuseţile ce se lasă descoperite mai ales de către călătorul lent. Cel care alege să exploreze Delta Dunării dintr-o barcă fără motor, alunecând fără grabă pe canale înguste, vâslind, afundându-se în noroiul din plauri sau bucurându-se la descoperirea oricărei păsări, doar acela poate să afle adevărata frumuseţe şi să câştige liniştea şi relaxarea pe care numai plutirea pe apă ţi-o poate da.
Delta poate fi antipatică atunci când e frig şi plouă, iar tu îngheţi ca un rahat uitat într-o barcă. Dar la prima rază de soare şi prima oglindire a norilor în apă, ai uitat tot şi ţi-ai dat inima fără cea mai mică ezitare. Ştiu clar ziua din care îmi cântă în continuu în cap melodia Lowder than words, de Pink Floyd. Eram cu canotca* pe canale, alături de Petra şi alţi colegi din Asociaţia de Ecoturism din România. Era soare, nu bătea vântul, nuferii abia îşi croiau calea către suprafaţă, pelicanii reveneau acasă, iar cerul se întorsese cu fundul în sus şi ne servea nouă drept cale printre stufăriş. E ca în cântecul acela de la Pink Floyd, când un om vâsleşte printre nori, a verbalizat Petra exact ceea ce mintea mea începuse să fredoneze.
„The sum of our parts
The beat of our hearts
Is louder than words”
(Suma părţilor noastre
Bătaia inimilor noastre
E mai puternică decât cuvintele.)
Gândeam la fel, eu şi Petra. Dincolo de cuvinte, bătaia inimilor noastre era un cântec. Recunosc, romanţez puţin acum, Petra se plictisise de atâta stat în barcă – mai ales pentru că vâsla de la canotcă era puţin cam grea pentru ea – şi nu ştia ce să mai facă, după ce apelase fie la repertoriul de la cor, fie la cartea care nu-i lipsea din rucsac (pe Kindle).
În orice caz, reuşisem să mă relaxez şi să nu pun la suflet plictisul ei, aşa cum aş fi făcut în mod obişnuit. Iar din ziua aceea reţin două momente. Primul e acela în care ne-am alăturat toate cele cinci canotci şi, ţinându-ne unii de alţii, ne-am lăsat în voia curentului leneş de pe un canal. În al doilea moment ştiu doar că vâsleam printre nori. Atât.
Let’s go with the flow, wherever it goes
We’re more than alive.
(Să ne lăsăm purtaţi de curent, indiferent unde merge
Suntem mai mult decât vii.)
*Canotca este o combinaţie între lotcă şi canoe, o barcă modernă şi totodată tradiţională creată de Ivan Patzaichin, în colaborare cu un meşteşugar local. Mai multe despre acest tip de ambarcaţiune poţi citi aici. Pe slowturism.ro poţi afla mai multe despre cum poţi să îţi planifici şi tu o tură lentă prin Deltă, pornind de la Crişan, cu trasee şi durata lor. Noi am stat la pensiunea Oprişan şi am participat la un curs de instruire organizat de Asociaţia de Ecoturism din România, în cadrul proiectului „Meserii frumoase în destinaţii frumoase – creşterea calităţilor şi produselor ecoturistice pentru performante mai bune în aplicarea conceptului de dezvoltare durabilă în România.”
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
