Unul dintre cele mai importante motive pentru care ai vrea să călătoreşti în Africa este viaţa sălbatică a acesteia. S-ar putea să îţi doreşti să vezi animale cărora până acum le-ai plâns doar soarta, la zoo, s-ar putea să vrei le întâlneşti în mediul lor, frumoase, libere, dar în multe cazuri aflate în pericol de dispariţie. Africa are multe parcuri naţionale, rezervaţii şi arii de conservare în care un număr mare de turişti merg în safari. În Tanzania, aproape 40% din teritoriul ţării este protejat. Turismul, însă, nu pare a acoperi suficient de bine nevoile oamenilor, braconajul rămânând o ameninţare permanentă şi foarte greu de combătut. Piaţa din Asia, cuprinsă încă de isteria fildeşului sau a credinţei în nu ştiu ce efecte miraculoase ale cornului de rinocer, vine buluc peste o ţară săracă, scoţând la înaintare sume uriaşe de bani. Turiştii îşi aduc contribuţia lor indirectă, ajutând braconierii cu localizarea animalelor, în timp ce postează în direct fotografii pe facebook. Un bine (turismul) susţine astfel un rău, chiar dacă nu îşi propune asta.

Acum câţiva ani buni, Peter Matthiessen*, un iubitor al Africii şi autor al câtorva cărţi de călătorie extraordinare, vedea transformarea parcurilor în atracţii turistice dintr-un punct de vedere interesant, observând cum interzicerea vânătorii a influenţat viaţa localnicilor. Ceea ce scria el atunci cred că a rămas la fel de valabil şi în vremurile noastre:

Parcurile pentru care pământurile lor le-au fost luate, pe care ei nu ar avea posibilitatea să le viziteze nici dacă şi-ar dori, oferă un sanctuar pentru animalele de pradă care reprezintă o ameninţare pentru animalele domestice şi pentru recolte, ca să nu mai vorbim de însăşi viaţa umană, iar resentimentele lor sunt naturale şi juste. Nu ajută cu nimic să spui unui localnic că veniturile din turism sunt cruciale pentru naţiune atunci când propria sa existenţă nu se schimbă cu nimic în bine, poate doar în rău. „Naţiunea”, conceptul de conştiinţă naţională, nu a ajuns foarte departe în tufişuri; ca şi în Sudan, sunt multe triburi care nu au nici cea mai vagă idee că sunt kenyeni sau tanzanieni şi nici nu le-ar păsa dacă ar şti. Chiar şi africanii din oraşe beneficiază foarte puţin de pe urma turismului, ca să nu mai vorbim de veniturile parcurilor, care se percep doar ca nişte câştiguri ale albilor şi poate ale câtorva semeni aflaţi în poziţii de vârf. Nu cu mult timp în urmă se estima că doar unul din doisprezece africani a văzut o dată în viaţă un leu, deşi leii sunt destul de întâlniţi în parcuri. Dar nu ai voie să intri în parc fără o maşină şi foarte puţini africani au maşină. Cetăţeanul obişnuit simte mai mult frică decât interes faţă de animalele sălbatice, pe care le vede mai degrabă ca o formă de înapoiere, viziune în care a fost încurajat de fermierii şi administratorii europeni. Departe de a fi mândri de „nepreţuita moştenire” atât de dragă literaturii conservaţioniste, a ajuns să îi fie ruşine cu ea.”*

Cartea a fost publicată în 1972. În 2014, anul în care am fost noi pentru prima dată într-un safari, am avut un ghid care călătorea destul de mult şi era foarte bine documentat, tată a doi băieţi. L-am întrebat cât de des îşi aduce copiii cu el, în parcuri. Fusese o singură dată cu ei, iar cel mai mare avea deja 18 ani. Asta poate spune destul de multe, chiar dacă nu este suficient pentru a generaliza sau a trage concluzii.

Acelaşi Peter Matthiessen făcea o observaţie foarte bună în carte, spunând că Africa trebuie mai întâi să se îngrijească de nevoile şi bunăstarea omului, înainte de a se îngriji de cea a animalelor, că aceasta este adevărata provocare. Ce ne facem însă în situaţia în care numărul exemplarelor din anumite parcuri e ameninţător de mic, sau când o boală ca Ebola dă buzna şi ucide fără milă oameni, punând o barieră serioasă în calea turismului care abia începea să se apropie de maturitate? Africa are mult mai multe provocări de înfruntat, de la cele legate de braconaj până la cele ce privesc sănătatea, corupţia şi conflictele sociale. Cum şi le va rezolva? Greu de ştiut răspunsul, mai ales acum. Cert este că renunţând la planurile de călătorie în Africa, chiar şi în zone care nu sunt supuse riscului de îmbolnăvire cu Ebola, nu facem decât să încurajăm sărăcia, braconajul, situaţia din ce în ce mai disperată în care se poate afunda acest continent extraordinar.

Un safari în Africa este o experienţă pe care nu o pot compara cu nimic altceva şi pe care aş repeta-o în mod regulat, fără să mă plictisesc. Safariul din Africa mi-a redeschis dorinţa de a învăţa mai multe despre comportamentul şi viaţa animalelor, şi nu doar despre cele exotice, ci şi despre cele pe care le avem noi în ţară. Pregătirea pentru safari a fost poate că cea mai frumoasă pregătire de călătorie de până acum, aşa că am savurat această experienţă în toate etapele ei: documentarea şi pregătirea, experimentarea în direct şi, nu în ultimul rând, împărtăşirea impresiilor cu voi. În cele ce urmează voi face o descriere destul de amănunţită a acestor trei etape, sperând să cuprind în povestire şi cele mai importante informaţii pe care le-am acumulat, spre a-ţi fi de folos dacă ne-o iei pe urme. Nu ezita să ne scrii, să ne întrebi sau să ne completezi, dacă am uitat ceva important sau simţi nevoia să mai adaugi ceva, din propria ta experienţă.

DSC_8468

Pregătirea de safari

Am mai acoperit o parte din informaţiile pe care e bine să le ştii înainte de a pleca în safari, în articolul La ce să te aştepţi atunci când călătoreşti pentru prima dată în Tanzania, secţiunea „La ce să te aştepţi de la un safari în Tanzania”. Găseşti acolo aşteptările pe care trebuie să lei ai sau nu, plus alte informaţii legate de bani, oameni şi îngrijorările legate de sănătate. Nu voi reveni asupra lor ci voi încerca acum să le completez cu mai multe detalii dar şi alte informaţii de bază, pentru ca şi tu să ai o experienţă plăcută în safari.

Primul şi cel mai bun sfat pe care pot să îl am este: citeşte. Există foarte multe cărţi despre Africa, despre safari, alege una şi citeşte-o înainte. Mie mi s-a părut deosebit de utilă cartea (101 things to know when you go) ON SAFARI IN AFRICA, de Patrick Brakspear**, cu ilustraţii de William Sykes. Are foarte multe detalii, de la liste generale de verificat înainte de a pleca în călătorie până la descrieri amănunţite a fiinţelor pe care ai putea să le întâlneşti în Africa, de la cele mai mari până la cele mai mici (povesteşte cu aceeaşi pasiune atât despre elefanţi cât şi despre furnici, se simte experienţa sa vastă ca organizator şi ghid). În plus, îţi oferă şi o perspectivă amplă asupra Africii, asupra problemelor actuale legate de conservare şi aşa mai departe.

O a doua carte pe care am terminat-o de curând este aceea din care am citat mai sus, The Three where man was born, de Peter Matthiessen, un portret deosebit al Africii cu tot ce înseamnă acest pământ, de la triburi la animale sălbatice dar şi o întâlnire cu cercetători pasionaţi şi aventuri autentice, de care nu cred că o să avem noi parte vreodată. În cel mai rău caz, aeroporturile din Africa sunt pline de cărţi, aşa că poţi să îţi iei una din mers, să citeşti seara, înainte de culcare sau la întoarcere, când te va ajuta să prelungeşti bucuria vacanţei.

Internetul este şi el plin de poveşti şi sfaturi, dar nu te-aş sfătui să le pui pe primul loc. O carte bună va şti să te introducă în atmosfera Africii mult mai bine decât mulţi dintre cei care fac o recenzie pe Trip Advisor, pe forumuri sau pe propriile bloguri. Dacă îţi organizezi însă singur plecarea, toate informaţiile la zi pe care le vei găsi online îţi vor fi de folos.

Ce trebuie să ai în bagaj

În timp ce citeşti, asigură-te că eşti pregătit pentru o experienţă cât mai plăcută şi lipsită de stres. Pregăteşte-ţi cu atenţie bagajul, în aşa fel încât lucrurile pe care le iei cu tine să nu fie prea multe dar nici să-ţi lipsească ceva esenţial. Nu pretind că le ştiu pe toate sau că nu te-ai descurca fără sfaturile mele, fiecare trebuie să decidă singur asupra propriilor nevoi, dar poate că cele mai importante lucruri care ar trebui să se găsească în geanta ta vor fi:

DSC01379

  • Un binoclu de calitate (8 sau 10 x 40/50), poate că cel mai important accesoriu pe care trebuie să îl ai la tine. Nu e cazul să-ţi spun că îţi trebuie şi un aparat foto, asta ştii foarte bine. Şi nu neapărat unul ca cel pe care îl are Alex, poţi ţinti chiar mai sus (şi mai departe, un zoom bun e mană cerească) sau poţi să ai un compact uşor de cărat dar care face o treabă bună, au apărut atât de multe variante în ultima vreme. Dacă ai nevoie de ajutor întreabă-ne şi îţi facem câteva recomandări, în funcţie de nevoile şi abilităţile tale!
  • Haine potrivite pentru safari – să ţină la târâială şi să nu-ţi pară rău când se vor umple sau se vor păta cu praf roşu. Nu ar fi rău să fie rezistente şi la UV sau la pişcăturile de ţânţari, noi am vrut să fim precauţi până la capăt şi am investit în pantaloni şi cămăşi special concepute pentru astfel de condiţii. Nu e obligatoriu, depinde de bugetul pe care eşti dispus să îl cheltuieşti. Dar dacă te interesează, poţi găsi atât la noi cât şi la magazine sportive specializate din alte ţări, haine din ţesături comode şi totodată suficient de dense încât să nu fie uşor pătrunse de insecte. Mai există şi varianta ţesăturilor gata impregnate cu soluţie de ţânţari, ce ţin la un număr suficient de mare de spălări. Câteva branduri care oferă astfel de haine dar după care va trebui să umbli puţin, acestea nefiind produse foarte solicitate pe piaţă, sunt Exofficio (nu îi găseşti deloc la noi dar se pare că au cea mai bună reputaţie printre călători), Care Plus sau Wolfskin. Şi dacă tot nu vrei să cheltuieşti cu asta, poţi măcar să îţi cumperi un spray anti-ţânţari special pentru pulverizat pe haine. Se spune că cea mai bună prevenţie împotriva malariei este să nu fii pişcat. În orice caz, în perioada în care am fost noi (august) am întâlnit mult mai puţini ţânţari ca în România. Unele parcuri sunt chiar situate la o altitudine mai mare, motiv pentru care nici nu sunt frecventate de ţânţari.
  • Şi dacă tot am vorbit de altitudine, nu uita să ai şi ceva mai grosuţ de pus pe tine şi o eşarfă/bandană pentru cap (şapca sau pălăria s-ar putea să îţi zboare). Vei sta toată ziua în curent şi e posibil să prinzi şi zile mai înnorate şi răcoroase. Metoda cu îmbrăcatul în straturi funcţionează la fel de bine şi în safari, ca şi în alte situaţii. Alege culori neutre sau naturale pentru safari, încearcă să nu ieşi în evidenţă, mai ales dacă ai în plan şi un safari pe jos (walking safari).
  • Un detaliu special pentru doamne: înainte să plecăm am citit un sfat bun, pe care din păcate l-am uitat. E de preferat să porţi o bustieră sport, mersul cu maşina spre şi prin astfel de parcuri este foarte zdruncinat, îţi garantez că vei aprecia un set de bretele care nu alunecă de pe umeri la fiecare 5 minute.
  • Hainele cu imprimeuri de camuflaj sunt de evitat, africanii se pare că au o oarecare fobie faţă de ţinutele militare şi, chiar dacă s-au mai obişnuit, pentru că a devenit o modă, ar fi mai bine să nu le ai în bagaj.
  • Încălţăminte comodă. În principiu nu ai nevoie e ceva special, mai ales dacă vei merge în safari doar cu maşina. Situaţia se schimbă atunci când alegi un safari pe jos. Nu îţi trebuie ceva sofisticat, dar nu veni cu ceva după care să oftezi, dacă se va murdări sau uda.
  • Nu lua cea mai mare şi mai ţeapănă geantă de voiaj, doar pentru că linia aeriană cu care ajungi în Africa îţi permite. Dacă ai zboruri interne sau chiar zboruri cu avioane uşoare şi mici între parcuri sau rezervaţii, ai grijă că la acestea limitele sunt altele: maxim 20 de kg la zborul către Zanzibar sau 15 kg la zborul intern către un parc, dacă plănuieşti aşa ceva. Pentru că spaţiile de depozitare din maşini sau din avioanele uşoare sunt limitate, sunt preferate genţile de voiaj moi sau rucsacii, nu trolerele din materiale rigide. Noi am avut toţi trolere şi n-a murit nimeni, dar mi-am dat seama că ar fi fost mai uşor altfel.
  • Şerveţele umede, dar nu exagera cu ele, vei găsi suficiente locuri în care să te poţi spăla.
  • O lanternă nu strică niciodată. Pe la lodge-urile de lux e posibil să te trezeşti ghidat cu lanterna de către personal, dar în general în Tanzania se întunecă devreme.
  • Medicamente de prim uz şi ajutor: dureri, diaree, pişcături, arsuri solare, ceva împotriva răului de mişcare etc.
  • Orice altceva mai ştii tu că ai nevoie, eliminând pe cât se poate surplusul sau obiectele inutile într-o astfel de vacanţă. Nu am menţionat nimic din ceea ce ţi-ar trebui în cazul în care te hotărăşti să mergi cu cortul.

Organizarea unui safari

Dacă excursia ta este organizată deja din România, printr-o agenţie, ai scăpat de o grijă şi ştii că se va ocupa altcineva de tine, de transport, cazare, bilete de intrare, şi aşa mai departe. Acesta a fost cazul nostru şi trebuie să recunosc că ne-am simţit confortabil ştiind că partenerul local care organiza totul era testat şi de încredere. Dacă alegi să te ocupi tu, de la distanţă sau la faţa locului, de organizarea unui safari, e important să verifici cu mai multe agenţii şi să pui la îndoiala ofertele cele mai ieftine, să nu dai bani în avans decât dacă eşti sigur că furnizorul e serios, să pui multe întrebări şi să te asiguri că vei avea un ghid bun, cu o maşină bună, pentru că oricum investiţia e mare şi a doua oară nu ştii dacă şi când vei mai putea ajunge acolo. În general ghizii sunt amendaţi usturător dacă au incidente cu maşina în parcuri, ar trebui să fie în avantajul lor să-şi ţină maşina într-o formă bună. Dar Africa e Africa şi trebuie să sufli de două ori în iaurt, asta e clar. O idee bună e să verifici mai întâi lista de operatori recomandaţi de Biroul de Turism al Tanzaniei, dar am întâlnit păreri proaste şi despre agenţii incluse în astfel de liste oficiale. Ţine puţin de intuiţie şi destul de mult de noroc, eu mă simt confortabil în orice varianta (şi dacă mă organizează altcineva, şi dacă merg pe cont propriu), dar tu s-ar putea să ai limita confortului aşezată altfel.

În safari se merge cu maşini 4×4, maşini modificate special, într-o fabrică din Tanzania. Acoperişul se poate ridica şi poţi astfel să te bucuri mai mult de întâlnirea cu animalele. Cu excepţia cazului în care alegi un safari pe jos, acolo unde se poate, vei petrece foarte mult timp în maşină. Nu te poţi da jos decât atunci când îţi permite ghidul, în locurile special amenajate pentru picnic. Va trebui să respecţi această regulă, dacă nu vrei să îl pui pe el într-o situaţie dificilă (poate fi raportat şi amendat), dar şi pe tine, doamne fereşte, în vreo situaţie limită. Pentru că vei petrece atât de mult timp în maşină şi toată ziua într-un parc naţional sau o rezervaţie, e important să ţi se garanteze că fiecare pasager are un loc la geam, că ai un „lunch box” şi apă suficientă (1,5-3 litri), toate incluse în pachet.

DSC01373

Într-o vizită diurnă normală într-un parc, e foarte posibil ca ghidul să nu te ducă la prima oră a dimineţii şi nici să nu stea până la închiderea porţilor. Dacă ai astfel de aşteptări, ai grijă să le discuţi de dinainte cu organizatorul şi cu restul grupului. Iar dacă safari pentru tine înseamnă să auzi răgetul leului în întuneric şi să vezi un profil de girafă pe soarele răsărind, gândeşte-te că ar fi mai bine să alegi camping safari, cu una sau mai multe nopţi în interiorul unui parc. Poate fi puţin înspăimântător, am auzit că noaptea mişcările şi sunetele animalelor par mai aproape decât sunt, dar eu regret că nu am făcut-o şi ştiu sigur că data viitoare nu voi rata o astfel de experienţă. Există mai multe tipuri de campinguri, de la cele fixe, private sau de stat, având condiţii mai bune sau mai puţin bune, la cele mobile, poate că cea mai bună variantă pentru a nu lăsa urmele trecerii tale prin sălbăticie. Va trebui să te documentezi puţin, când voi şti mai multe despre asta voi avea grijă să completez cu informaţii noi.

Nu uita că şoferul tău este mai mult decât un şofer. Născuţi în Africa, ghizii cunosc cel mai bine parcurile şi viaţa sălbatică, având foarte multe informaţii de împărtăşit şi abilitatea de a observa animalele acolo unde ochiul tău n-ar vedea nimic. Profită de cunoştinţele lor, pune-le întrebări, arată-te entuziast şi vei vedea că ai doar de câştigat.

Bani, tips (bacşiş), cash vs card

În Africa poţi veni cu bani cash dar şi cu card. Lucrurile se mai schimbă în timp şi nu pot să îţi spun care e cea mai bună soluţie, aşa că fii pregătit cu ambele variante. Bancomate există în Moshi şi în Arusha, ca şi birouri de schimb. Intrarea la parcuri a început să fie plătită doar cu cardul, pentru a se evita suprataxarea turiştilor. Pe de altă parte, nu vei putea plăti bacşişul altfel decât cash.

O zi de safari cu maşină 4X4 şi cu ghid poate costa începând de la 150 de dolari de persoană (fără cazare), având intrarea şi masa de prânz la pachet inclusă. Depinde de agenţie, de numărul de persoane în grup şi aşa mai departe. Cum am spus şi mai sus, nu aş face o alegere bazată doar pe preţ, nu în Africa.

O mare parte din venitul ghizilor se bazează pe bacşişul primit de la turişti, aşa că trebuie să iei şi acest cost în calcul – undeva între 10 şi 20 de dolari pe zi, de persoană. În Arusha, de exemplu, scria mare la intrare că s-a introdus taxă pentru rangerul care te va însoţi, când mergi pe jos, tocmai pentru a stopa cererea de bacşiş. Nu-ţi imagina că aşa se şi întâmplă, plăteşti şi taxa şi bacşişul.

Dincolo de toate, flexibilitatea, răbdarea şi simţul umorului sunt componente de bază ale bagajului tău, atunci când pleci în Africa.

Tanzania_2464

Ce am văzut noi a fost doar o parte infimă, dar extrem de bogată în impresii. Vom descrie separat, în articolele viitoare, experienţele noastre în:

O colecţie frumoasă cu viaţa sălbatică descoperită în aceste parcuri se va strânge treptat şi cu grijă, în board-ul nostru dedicat de pe Pinterest – Wildlife, pe care te invităm să-l urmăreşti.


Mulţumim 1001 adventures pentru experienţa deosebită pe care am trăit-o şi pentru şansa de a vă aduce spre citire, începând de mâine, impresii şi imagini din safari. 

*

The Three where man was born, Peter Matthiessen

 

 

 

 

**

(101 things to know when you go) ON SAFARI IN AFRICA, Patrick Brakspear

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.