26 decembrie 2014, am ajuns în Atacama

A zbura peste Chile este o experienţă în sine. Şi nu mă refer la serviciile unor linii aeriene, ci la ceea ce vezi dincolo de asta, pe geam. Fie că mergi spre deşertul Atacama în nord sau spre Patagonia în sud, hubloul îţi va părea dintr-odată zgârcit, când observi măreţia sau culorile peisajului care ţi se derulează pe sub aripi. În timp ce zburam spre Atacama, declarat cel mai arid deşert al pământului, nu mă mai săturam să descopăr nuanţele pământului, începând de la piscuri reci cu zăpadă până la tonuri din ce în ce mai calde, argiloase, punctate ici şi colo cu suprafeţe sărate de alb.

San_Pedro_Atacama_01908
În aer
San_Pedro_Atacama_01947
Pe uscat, pe foarte uscat

Pe 26 decembrie am aterizat cu bine la Calama. Cercetasem cazările, înainte de a pleca, şi ajunsesem la concluzia că varianta cea mai corectă, din punct de vedere al raportului calitate-preţ, era să stăm la cort. Chiar şi aşa am plătit 17 dolari pe zi de persoană (adică vreo 50 de dolari de familie, în timp ce o cameră în acelaşi loc era peste triplu, tot pe noapte), dar am avut noroc de un camping foarte bun, cu loc de cort sub unii dintre puţinii copaci din San Perdo de Atacama, acces la băi curate şi, bonus, o piscină pe care nu ne-am jenat să o folosim. Taka Taka se află chiar în centrul oraşului, mult mai bine decât alte pensiuni sau campinguri poziţionate către extremităţi sau chiar în afară, pe care le mai studiasem înainte. Cum nu am închiriat maşină, ne era mult mai bine să fim în centrul acţiunii, aproape de magazine şi agenţii. În plus, se pare că am ales una dintre primele case de oaspeţi deschise în Atacama, acum 25 ani.

San_Pedro_Atacama_02182

San_Pedro_Atacama_02183
În chestia asta am intrat toţi trei, plus trei rucsaci 🙂

San_Pedro_Atacama__3219

Odată ajunşi şi cazaţi, mai aveam o treabă importantă de făcut: de găsit cu cine să ne organizăm excursiile prin deşert*, în cele 3-4 zile pe care aveam să le petrecem acolo. Fusesem sfătuiţi că e mai bine să vizităm mai multe agenţii şi să negociem la faţa locului, preţurile devenind mai bune aşa, decât dacă ne-am fi rezervat dinainte, pe internet. Ne doream să facem şi să vedem foarte multe, cu siguranţă că trebuia să tăiem din listă, dar pentru asta aveam nevoie de ajutorul şi sfatul unor persoane specializate. Cu condiţia ca acestea să ştie limba engleză, ceea ce s-a dovedit a fi o adevărată provocare.

San_Pedro_Atacama_02103
Bântuind pe străzile din San Pedro

San_Pedro_Atacama_02294

Ne mai aştepta o surpriză: strada principală şi multe dintre cele secundare erau pline de agenţii, ceea ce ne făcea alegerea şi mai dificilă. Aveam o listă cu ceva recomandări luate tot de pe internet, dar la faţa locului se dovedea dificil să le identificăm sau, odată ce intram în biroul acestora, ceva nu ne inspira încredere sau ne era imposibil să comunicăm. Puţina spaniolă pe care o ştiam eu nu părea să ne ajute în vreun fel.

După ce am văzut mai multe oferte, ne-am dat seama că e destul de greu să compari chiar şi preţurile. Chiar dacă turele păreau să urmeze un standard, unele agenţii le făceau mai lungi, altele mai scurte, iar noi deveneam tot mai nehotărâţi. Ştiam doar că nu vrem să mergem cu un mega autocar, dar acesta nu era un criteriu suficient pentru selecţie. În cele din urmă nu am ales după o analiză competitivă sau după reputaţie, ci după dimensiunea grupului şi ghidul vorbitor de engleză care a apărut la momentul potrivit într-una din agenţiile în care ne chinuiam, fără spor, să vorbim spaniogleza. Omul acesta, vânzător înnăscut şi vorbitor fluent în cel puţin 4-5 limbi, ne-a desfiinţat planurile noastre iniţiale şi ne-a explicat, pas cu pas, cum şi cu ce e mai bine să începem, pentru a nu ajunge din prima zi la cea mai mare altitudine, ne-a descris programele şi ne-a spus în mai multe detalii ce se întâmplă şi ce se vede în fiecare, ce să mai spun, în jumătate de oră aveam programul pe următoarele zile ordonat şi achitat.

Ne-am întors mulţumiţi la cortul nostru, am urmărit cum apunea soarele dând foc cerului şi caselor, ca o ultimă zvâcnire înainte de a trece de la fierbinţeală la răcoare, am făcut o baie în piscină şi am încercat să ne culcăm devreme, pentru că a doua zi ne trezeam înainte să răsară soarele.

San_Pedro_Atacama_02125

San_Pedro_Atacama_02120

Noaptea era mai caldă decât ne aşteptam, aşa că am folosit sacii de dormit doar pentru a ne acoperi puţin spre dimineaţă. Era bine că ne hotărâsem aşa, aveam timp să ne obişnuim cu cortul nostru cel îngust, de munte. Singurul lucru pe care nu-l prevăzusem era că pânza de cort nu izolează deloc zgomotul şi că petrecerile din San Pedro de Atacama aveau să dureze şi ele până când noaptea se ducea la culcare.

Povestea va continua. Găseşti mai jos mai multe imagini din San Pedro de Atacama, apoi programul pe zile şi câteva informaţii utile pentru organizarea călătoriei în Atacama. Poţi să sari peste poze şi să mergi direct la informaţii, cu un click aici

San_Pedro_Atacama_02151
Imagini şi amintiri dintr-o dimineaţă, la o oră la care microbuzele şi autocarele plecaseră, iar restul lumii încă dormea.

 

San_Pedro_Atacama_02173
Ieşisem după cafea, se înţelege 🙂 Cea mai bună cafea.

San_Pedro_Atacama_02180

San_Pedro_Atacama_02176

San_Pedro_Atacama_02169

San_Pedro_Atacama_02164

San_Pedro_Atacama_02163

San_Pedro_Atacama_02159

San_Pedro_Atacama_02158

San_Pedro_Atacama_02155

San_Pedro_Atacama_02154

San_Pedro_Atacama_01951

*Ce excursii am ales noi şi cum le-am distribuit pe zile

27 decembrie 2014

Lagunele altiplanice şi Salar de Atacama. Turul a inclus Lagunele Miscanti şi Miniques, vizita în comunitatea din Soccaire şi Rezervaţia naturală de păsări flamingo de la Laguna Chaxa. Dacă ghidul nostru ar fi respectat ideea de adaptare lentă, am fi început cu Laguna Chaxa, care e mai jos, şi nu ne-am fi trezit imediat la 4200 de metri. Ne-am descurcat, totuşi, binişor, lucru care nu a fost valabil pentru toţi participanţii. Şi adevărul este că lagunele Miscanti şi Miniques arătau tare frumos dimineaţa devreme. Povestea aici.

Preţuri: între 30.000 – 44.000 pesos**/pers, durata 7 – 8,30 ore

28 decembrie 2014

Tură pe cont propriu cu biciclete închiriate, până la El Pukara de Quitor, în prima parte a zilei.

Spre seară mers cu grupul în Valle della Luna, cu trekking printr-un canion de sare şi apus pe dune. Aici diferenţa a făcut-o Felipe, ghidul pe care l-am întâlnit în ziua în care am făcut planul şi care, din păcate, nu a fost cu noi decât în această plimbare.

Preţuri: între 10.000 pesos**/pers,, durata 4 – 4,30 ore

29 decembrie 2014

O tură foarte lungă către Salar de Tara şi Monjes de la Pacana, cu porţiuni în afara asfaltului care ne-au zdruncinat temeinic, cu bucăţele scurte de mers pe jos şi, într-un final, o lagună în care fauna se lăsa uşor descoperită de către curioşi. Pe drumul de întoarcere am oprit şi la Laguna Verde, un lac care îşi schimbă culoarea în funcţie de lumină, vânt şi momentul zilei.

Preţuri: între 50.000 – 54.000 pesos**/pers,, durata 7 – 9 ore

30 decembrie 2014

Iniţial plănuisem să vedem Gheizerele Tatio dimineaţa, pentru că se pleacă foarte devreme, ora 4 – 4.30, am fi avut timp să ne întoarcem, să strângem cortul în viteză şi să ajungem la aeroport. Dar fetele din familie au votat contra, deşertul ne uscase şi ne storsese de vlagă, după ziua lungă de dinainte nu ne simţeam în stare să ne trezim cu noaptea în cap şi să pornim iar la drum. Agenţia a fost de treabă şi ne-a returnat banii pentru această ultimă activitate. Iar noi am dormit pe îndelete, am spălat şi uscat rufe şi am plecat relaxaţi şi curaţi din Atacama, către celălalt capăt al ţării, spre Patagonia.

Preţuri: între 22.000 – 45.000 pesos**/pers,, durata 8 ore

Bine de ştiut şi informaţii utile pentru organizarea călătoriei în Atacama:

  • **Cursul de schimb în perioada în care am fost noi era de aproximativ 600 pesos / 1 USD şi 730 pesos / 1 Eur. La momentul scrierii acestui articol cursul s-a modificat, e bine să verifici aici.
  • Spre Atacama zboară atât Lan cât şi Sky Airline, iar preţul unui bilet poate fi în jur de 100-130 de dolari. Deşertul poate fi vizitat tot anul, dar sezonul e tot sezon, în decembrie ştiam că va fi aglomerat şi am avut ceva emoţii, până ne-am văzut cu biletele luate. Din aeroport se poate închiria maşină, dar e destul de scump şi, în plus, trebuie să fii sigur că te descurci în deşert, un loc în care de multe ori nu ai semnal. Noi am ales varianta microbuz, împreună cu alţi călători, spre San Pedro de Atacama. Erau mai multe, vânând clienţii şi abordându-ne înainte să ieşim pe uşă. Nu trebuie să îţi faci prea mari griji, aşa cum ne-am făcut noi, pentru că se găsesc locuri pentru toţi turiştii. Autobuzele de linie circulă până în oraşul Calama, dar nu am reuşit să aflăm cum se poate ajunge acolo de la aeroport, iar din Calama trebuie să găseşti alt mijloc de transport spre San Pedro ceea ce nu îţi aduce niciun câştig. Avantajul cu microbuzul a fost că ne-a lăsat exact acolo unde aveam nevoie să ajungem, scutindu-ne de bâjbâieli şi rătăceli cu rucsacul în spate, prin soarele nemilos al deşertului. Drumul de la aeroport până în San Pedro durează cam o oră jumătate şi te costă 10.000 pesos de persoană (aproximativ 16-17 dolari).
  • Aşa cum spuneam la început, a trebuit să ne resemnăm cu puţin din câte are regiunea de oferit. Nu sunt însă sigură că aş fi vrut să petrec mult mai multe zile în Atacama, în ciuda faptului că tot ceea ce am văzut a fost deosebit şi nu ştiu unde aş mai putea regăsi acele peisaje. Un lucru e sigur: cu cât stai mai puţin, cu atât îţi e mai greu să alegi. Ca să nu mai spun că riscul să ai rău de înălţime e mare, dacă nu îţi acorzi suficient timp să te adaptezi. E bine să te cunoşti pe tine şi să mai fi avut ocazia să afli cum te simţi la 4000 de metri. Cinci-şase zile ar fi mult mai bune decât trei şi ceva, cât am avut noi.
  • Pe lângă cele văzute (la care vor urma impresii şi multe fotografii), cred că ar mai fi meritat următoarele: geoglifele de la Cerro Pintados (sunt mai aproape de Iquique şi seamănă cu cele de la Nazca, în Peru), piscinele naturale cu apă caldă de la Puritana, vizita ghidată la observator (Cerro Paranal are unele dintre cele mai puternice instrumente optice din lume iar despre cerul de deasupra deşertului se spune că e cel mai clar şi limpede din lume. Se organizează prezentări noaptea. Mai există şi un alt observator, Cerro Mamalluca). Minele de cupru şi oraşele industriale părăsite din deşert nu au fost pe lista mea de priorităţi, aşa că nu ştiu ce să spun despre ele, dacă merită văzute sau nu.
  • În San Pedro de Atacama te afli la puţin peste 2400 de metri altitudine, dar când se merge spre zonele altiplanice se depăşeşte garantat 4000 de metri. Întreabă şi de asta când îţi creionezi programul şi gândeşte-te că ai nevoie de un timp pentru aclimatizare. E bine să fii îmbrăcat în straturi, în aceeaşi zi poţi avea nevoie şi de geaca de puf, şi de costumul de baie. Nu uita şapca/pălăria, ochelarii şi crema de soare şi ai grijă că razele acestuia pot fi ucigătoare chiar şi acolo unde spui tu că pielea este obişnuită (cum ar fi mâinile). E preferabil, ca în orice regiune cu mult soare, să porţi bluze cu mânecă lungă. Când am fost cu bicicletele Alex s-a dat pe braţe, dar nu şi pe mâini, şi s-a ales cu o arsură destul de serioasă. Aerul e foarte sărat, aparatura foto poate să sufere şi ea, din acest motiv. Cât despre cât de tare ţi se usucă nasul, mai bine nu mai spun, n-ar fi rău să ai ceva la tine care să te ajute.
  • Mâncarea nu e ieftină, nici produsele din magazine, de multe ori însă merită banii, se mănâncă excelent la multe dintre restaurantele din San Pedro, cu nota că, aşa cum este peste tot în lume, locurile cele mai scumpe şi mai aglomerate de turişti nu sunt şi cele mai bune.


Text: Roxana Farca

Foto: Alexandru Farca

Citeşte şi:

Itinerariu şi sfaturi practice pentru Chile

Iată că am ajuns în Valparaiso!

Valparaiso şi casele lui Neruda

Valparaiso şi funicularele

Street art în Valparaiso

Crăciun cu peripeţii în Viña del Mar

Mulţumiri:

Zborul către Chile a fost posibil cu sprijinul AirFrance-KLM România. AirFrance operează zilnic zboruri pe ruta Bucureşti – Paris – Santiago de Chile. KLM operează 3 zboruri pe săptămână pe ruta Bucureşti – Amsterdam – Santiago de Chile.

Fotografiile de mai sus au fost realizate cu Nikon D90 şi Sony A7, pentru care mulţumesc Sony Romania.

Mulţumim BNI România pentru susţinere.

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care călătoreşte cât de frecvent poate împreună, practicând un turism responsabil. Roxana și Alex sunt pasionați de fotografie, dar pe Alex nu-l întrece nimeni la gătit. Iar Petra este cea care testează destinaţiile din punctul de vedere al unui copil.