Jurnal de călătorie în Chile (1) – Valparaiso

22 decembrie 2014. Iată că am ajuns în Valparaiso!

Nu ne imaginam aşteptând Crăciunul în zgomot de trafic, între blocuri înalte. Şi aşa ideea că nu suntem acasă, alături de familiile noastre, ne crea ceva dificultăţi. Ne abătusem de la principiul nostru conform căruia sărbătorile trebuie petrecute alături de toţi cei dragi, atât timp cât mai sunt alături de noi, asta pentru a câştiga câteva zile în plus în Chile. Vorbim de o ţară suficient de mare şi de departe ca să nu-ţi permiţi să spui „ei, ce mai contează câteva zile în minus!”. Pe de altă parte, nu ne imaginam nici alergând de colo-colo de Crăciun şi ne doream să stăm câteva zile într-un singur loc, boem şi liniştit, fără o agendă şi fără un program strict. Cel puţin aşa trăiam cu impresia, că atmosfera în Valparaiso, oraş port ridicat pe multe coline, înscris în patrimoniul UNESCO, ar fi intimă şi liniştită. Şi mai aveam un motiv pentru care îmi doream să fiu acolo: Pablo Neruda, două dintre casele poetului fiind în Valparaiso şi în Isla Negra, aproape de Valparaiso. Citisem despre oraş cu cel puţin 8 luni înainte de călătorie, timp suficient ca informaţiile să îşi piardă din acurateţe. Înainte de a pleca ne concentrasem mai ales pe documentarea pentru deşertul Atacama sau pentru Patagonia, lăsând zona urbană la voia întâmplării. Odată ce ne-am văzut acolo, ne-am dat seama că ghidul lăsat deliberat acasă, în urma calculelor minuţioase făcute pentru o greutate cât mai mică a rucsacilor, nu ne-ar fi stricat deloc. Dar, aşa cum am plănuit, am lăsat norocul şi inspiraţia de moment să ne ghideze pe străzile colorate din Valparaiso, dar şi spre Vina del Mar sau spre Isla Negra.

Am aterizat în Santiago pe 22 decembrie. După multe ore de zbor, ne-am încumetat să luăm şi autobuzul, pentru încă cel mult două ore, spre Valparaiso. Când ne-am dat jos în sfârşit din autobuz şi am simţit vibraţia unui oraş mai mare decât ne imaginam, am abandonat orientarea pe cont propriu şi am urcat într-un taxi, pentru a ajunge la pensiunea (hospedajes) unde făcusem rezervare. Oboseala acumulată se simţea, dar nu aş numi-o jetlag, pentru că am constatat că nu e chiar atât de rău pe cât se povesteşte, indiferent de direcţia în care zbori. Organismul nostru spunea că e ora de culcare în ţară, dar foamea şi soarele de afară ne-au scos din camera micuţă, într-o scurtă cercetare a cartierului central în care ne aflam. Prea multe nu reuşisem să aflăm de la femeia care făcea curat în casă şi proprietara nu se obosise să apară.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne îndreptăm către ocean şi să urcăm pe o pasarelă. De la înălţimea ei am văzut prima dată oraşul profilându-se pe culmi (se spune că ar fi vreo 45 de dealuri) şi am exclamat: wow, cât de mare e! Departe de a fi mic şi cochet, Valparaiso ne întâmpina cu zgomot de metropolă aglomerată şi cu străzi pregătite de luna cadourilor, în cel mai oriental stil posibil. Nu, n-am greşit continentul, pe străzi era o ofertă festivă cu de toate: de la artificii, jucării şi elastice colorate pentru brăţări, până la decoraţiuni, chiloţi, tricouri, şuruburi şi aşa mai departe. Toate la tarabe înghesuite sau direct pe asfalt, întinse pe pături. Apariţia căpşunelor grase şi a cireşelor lucioase m-au făcut însă să ignor haosul şi să devin, pe loc, extrem de fericită. Autobuzele retro au făcut-o pe Petra fericită, iar un castron mare cu o delicioasă paila marina (o supă bogată în fructe de mare), înghiţită cu poftă la un bar cât se poate de banal şi local, a fost de ajuns ca să-l facă şi pe Alex fericit.

O bucăţică foarte mică din Valparaiso
O bucăţică foarte mică din Valparaiso
Talcioc cu de toate în Valparaiso
Talcioc cu de toate în Valparaiso

Valparaiso DSC01217

Valparaiso DSC01264

 

Valparaiso DSC01591
Autobuze antice
Valparaiso DSC01203
Paila Marina, mmmmm
Valparaiso DSC01201
Preţuri într-un restaurant local foarte mic.

N-aveam oraş mic dar aveam fericire, ce ne trebuia mai mult? Doar un somn bun, pentru a putea, de a doua zi, să o luăm de la capăt. A fost prima şi ultima noapte în care am adormit cât era încă lumină afară, de a doua zi organismul nostru s-a adaptat şi am intrat în ritmul zilelor de vară Sud-Americană. În timpul nopţii m-am trezit de mai multe ori, tulburată de petrecerea care se înfiripase pe scările abrupte din faţa vilei în care eram cazaţi. Un grup de tineri veseli aveau să bea, noapte de noapte, fix sub geamul nostru. Nu ne deranjau în mod special, eram destul de obosiţi ca să dormim adânc şi să ignorăm gălăgia. Poate doar a doua zi era ma incomod, când trebuia să coborâm pe aceleaşi scări, ocolind sticle şi ţinându-ne puţin respiraţia.

Valparaiso DSC01250

Valparaiso DSC01242

„Scări!

Niciun oraş nu le-a spulberat, nu le-a stricat rostul, nu le-a tocit şi nu le-a reclădit aşa cum a făcut-o Valparaiso. Niciun alt oraş n-a avut asemenea zbârcituri: vieţile oamenilor vin şi pleacă pe ele, urcând mereu la ceruri de parcă ar coborî la origini. Scări, iar la mijlocul drumului: un ciulin cu flori stacojii! Scări pe care urcă marinarul întors din Asia pentru a găsi acasă un zâmbet nou ori o absenţă cumplită! Scări pe care a căzut, ca un meteorit negru, un beţivan! Scări pe care urcă soarele, îmbrăţişând dealurile.

Am face ocolul lumii dacă am păşi pe toate toate scările din Valparaiso!” scria Pablo Neruda.

Valparaiso DSC01239

Aşa e, aveam să descoperim în Valparaiso e un oraş al străzilor abrupte, al scărilor şi funicularelor. Dar şi un oraş al culorilor, al contrastelor, al câinilor vagabonzi paşnici şi al fricii. Nu este definiţia unui oraş curat sau liniştit şi se pare că nici foarte sigur nu este. Am observat localnicele ţinându-şi poşetele strâns şi cu atenţie la piept, pe stradă, iar de câteva ori am fost sfătuiţi de poliţie să ne întoarcem de pe un drum sau să ţinem în geantă aparatul de fotografiat. Cu toate acestea, noi am avut parte numai de experienţe plăcute, despre care vom continua să povestim în episoadele următoare.

Zborul către Chile a fost posibil cu sprijinul AirFrance-KLM România. AirFrance operează zilnic zboruri pe ruta Bucureşti – Paris – Santiago de Chile. KLM operează 3 zboruri pe săptămână pe ruta Bucureşti – Amsterdam – Santiago de Chile.

Fotografiile de mai sus au fost realizate cu Nikon D90 şi Sony A7, pentru care mulţumesc Sony Romania.

Mulţumim BNI România pentru susţinere.

Citeşte şi:

Itinerariu şi sfaturi practice pentru Chile

Iată că am ajuns în Valparaiso!

Valparaiso şi casele lui Neruda

Valparaiso şi funicularele

Street art în Valparaiso

Crăciun cu peripeţii în Viña del Mar

Atacama, cum am ajuns şi cum ne-am organizat

Atacama, lagune altiplanice şi păsări flamingo

Atacama, El Pukara de Quitor și Valle de la Luna

Nou! Începând cu luna martie 2015, în fiecare lună, extragem din abonaţii la newsletter un câştigător care poate primi, în dar de la noi, o imagine preferată (aleasă dintre fotografiile semnate de Alex sau Roxana, din orice articol), printată în format A4. Ce-ar fi să te abonezi acum? Poate vei fi chiar tu următorul!

Abonează-te chiar acum!

* indicates required


Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care călătoreşte cât de frecvent poate împreună, practicând un turism responsabil. Roxana și Alex sunt pasionați de fotografie, dar pe Alex nu-l întrece nimeni la gătit. Iar Petra este cea care testează destinaţiile din punctul de vedere al unui copil.