Jurnal de călătorie în Chile (6) – Atacama, lagune altiplanice şi păsări flamingo

27 decembrie 2014

Când eşti la 4200 de metri altitudine, în deşert, totul pare bizar, de la peisaj până la aerul pe care ai vrea să îl respiri şi nu-ţi prea ajunge. Noroc că spre final ieşi din nou la lumină, prea multă lumină.

Era încă întuneric afară când a sunat deşteptătorul de pe telefon. Noaptea nu fusese prea generoasă cu somnul nostru, date fiind petrecerile din San Pedro de Atacama şi grupul vesel care se antrenase într-o animată conversaţie chiar lângă cortul nostru.

Am reuşit să ne mobilizăm şi pe la 6:30 stăteam în recepţie, noi şi câinele cu blana niciodată pieptănată, smocuri pufoase atârnându-i ca decorațiunile în pomul de crăciun. Am aşteptat puţin mai mult decât ne-am fi dorit, iar când ne-am urcat în microbuz am constatat că eram ultimii pasageri şi a trebuit să ne mulţumim cu locurile care fuseseră lăsate la urmă, bineînţeles că nu cele mai confortabile, şi nici măcar toate împreună.

Atacama-01955
Cainele cu blananicicandpieptanata
Atacama-01958
Petra furând încă un mic somn

Am pornit. Stabilisem cu o zi înainte că nu vom urca direct la 4200 de metri, că vom lăsa lagunele pe partea finală a excursiei. Dar planul agenţiei noastre nu coincidea cu planul celeilalte agenţii. Deşi cumpănisem atât de mult alegerea echipei care avea să ne organizeze turele, constatam că oricum nu contase. Se pare că În San Pedro poţi să plăteşti la o companie şi să pleci cu microbuzul alteia, alături de turişti care au făcut o alegere diferită de a ta, graţie unei bune colaborări între furnizori. N-am vrut să ne supărăm, speram că va fi ok şi aşa, dar efectele altitudinii înalte se făceau simţite, pe măsură ce urcam. La un moment dat un cuplu a ieşit brusc din starea de somnolenţă, iar fata a solicitat imperativ o pauză. I-am făcut loc să coboare pentru a face o scurtă inspecţie a solului. Îmi era groază pentru Petra, ştiam că se teme foarte mult de orice seamănă a indigestie, târam deja de vreo doi ani spaimele unei foste şi urâte enterocolite. Oricât aş fi încercat eu să nu-i spun ce cercetează domnişoara aplecată spre pământ, nu era chiar atât de fraieră. Iar scena aceasta a speriat-o şi a făcut-o să tremure gândindu-se că vom păţi cu toţii la fel.

Atacama-7668

În aproximativ o oră coboram în dreptul Lagunei Miscanti şi trăgeam timid aer în piept, încercând să acceptăm noua senzaţie. Petra era în continuare destul de speriată şi nu ştia cum să interpreteze felul în care se simţea. Micul dejun se pregătea chiar acolo iar priveliştea era atât de frumoasă încât nu ştiam ce să fac mai întâi: să îmi potolesc foamea, să admir peisajul sau să îmi alin copilul. Am hotărât să le iau pe rând. Ne-am întins pe pâine avocado strivit şi stropit cu lămâie, am ţinut în palme, ca să ne încălzim, un ceai fierbinte şi, într-un fel, în timp ce ne uitam la suprafaţa lacului, am înţeles de ce venisem acolo direct, atât de devreme. Nu bătea vântul şi cu siguranţă că mai târziu lumina ar fi fost cu totul alta, vântul mai puternic, iar peisajul n-ar mai fi avut acelaşi impact asupra noastră.

Atacama-7634

Atacama-01975
Se pregateste micul dejun
Atacama-02020
Laguna Miscanti
Atacama-01987
LumeaMare la Laguna Miscanti
Atacama-7657
Cuib de Fulica cornuta – Laguna Miscanti

Laguna Miscanti - Atacama-01972

De la Laguna Miscanti până la Laguna Miniques am fost invitaţi să mergem pe jos şi rugaţi să o facem încet, să nu ne grăbim, să nu alergăm şi să nu ne abatem de la poteci. Nu ştiu cine s-ar fi apucat să alerge, aşa deodată, când aerul oricum nu părea a fi de ajuns, dar avertizarea cu potecile avea sens, ştiam bine cât de ciudaţi sunt oamenii şi cum au ei senzaţia că planeta le aparţine, pentru a face ce vor şi când vor cu ea.

Atacama-7667

Atacama-01976
Mergând spre Laguna Miñiques
Atacama-01999
Laguna Miñiques

Atacama-01982

Atacama-7671
Laguna Miñiques
Atacama-7674
Laguna Miñiques
Atacama-7702
Vicunia privind spre Laguna Miscanti

Petra în continuare se plângea că e ameţită şi că nu se simte bine, dar ochiul meu de mamă vrăjitoare observa că  îi e mai mult frică decât rău. Aşa că m-am lăsat inspirată de prezenţa animalelor din jur (frumoasele vicuña sau vigonia) pentru a inventa o poveste cu lame călătoare. Nu îmi era uşor să merg şi să vorbesc în acelaşi timp, trebuia să fac pauze între propoziţii, dar am reuşit cumva să o mai abat de la frica de a vomita. Şi am fost atât de convingătoare că, atunci când ne-am întâlnit iar cu un grup de patrupede, Petra a arătat spre una dintre ele şi a exclamat entuziastă: „Uite-o pe Yuca!” Yuca era unul dintre personajele poveştii mele. Am râs. „Serios, mami”, a insistat Petra, „ea e, nu o recunoşti?”. Lucrurile au intrat în normal.

Atacama-7690
Vicunia (Vicugna vicugna)
Atacama-7697
Vicunia aliniate pentru fotografie
Atacama-7716
Yuca

Atacama-7629

Atacama-7632

După tot acest relief cu aspect de lume care s-a sfârşit şi aşteaptă liniştită un nou început, sau poate că un nou vulcan care să se trezească şi să o remodeleze, ne-am întors pe şoseaua bine asfaltată spre Socaire, unde am văzut localnici mărunţi, cu chipuri de peruani, cultivând terase verzi de pământ, în vechea tradiţie incaşă. Ghidul ne-a spus că e vorba în primul rând de quinoa, dar mai erau şi alte culturi, de care nu îmi mai aduc aminte. O biserică mică şi foarte veche sfida timpul şi demonstra felul în care oamenii au fost convinşi că au nevoie de un loc de rugăciune, ca şi cum dacă ar fi făcut asta Dumnezeu şi-ar fi adus aminte să ude şi florile din acea parte uscată de grădină. Într-adevăr, micile oaze locuite aveau câteva surse de apă şi un aspect verde, mult diferit faţă de suprafaţa roşcată a deşertului.

Atacama-02043
Verde de Atacama la intrarea in Socaire

Atacama-02050

Atacama-7728

Socaire-02053
Biserica din Socaire

Socaire-02054

Socaire-02057

Socaire-02059

Socaire-7749

Următoarea oprire a fost la Rezervaţia naturală de păsări flamingo de la Laguna Chaxa, o întindere sărată de pământ, atât de luminoasă încât fără ochelari de soare ar fi fost greu să ţinem ochii deschişi. Şi priveliştea chiar merita admirată, reprezentanţi din două specii de flamingo (din cele trei care se află aici) plus alte păsări pozau cu graţie şi mişcări studiate, spre bucuria lui Alex cel mereu pasionat de zburătoare.

Salar_de_Atacama-02066

Salar_de_Atacama-7766
Sare peste tot
Salar_de_Atacama-7820
Flamingo cilian (Phoenicopterus chilensis)
Salar_de_Atacama-7776
Flamingo lui James (Phoenicoparrus jamesi)
Salar_de_Atacama-7841
Jaymes’s flamingo (Phoenicoparrus jamesi)
Salar_de_Atacama-7851
Puna plover (Charadrius alticola)
Salar_de_Atacama-7866
Laguna Chaxa
Salar_de_Atacama-7874
Playero del Baird (Calidris bairdii)

Aerul fierbinte și sărat ne-a împins din nou spre șosea, către ultima destinație din circuit, Toconao. Am oprit şi la o familie, unde scopul declarat era să observăm cum arată o gospodărie locală, iar cel nedeclarat era să cumpărăm ceva. Am descoperit şi acolo, ca şi în San Pedro, că alături de foarte puţine produse lucrate manual, erau expuse clasicele căciuliţe şi pulovere pe care le poţi achiziţiona din Bucureşti, din magazinul „peruan” de pe Calea Victoriei. Am plecat de acolo cu niște mici caise de Atacama, parfumate și coapte.

Toconao-02080
Toconao
Toconao-02083
O lamă vorbitoare
Toconao-02094
Fiecare cu războiul lui … de țesut
Toconao-7898
Caise de Atacama

La întoarcerea în San Pedro de Atacama ne-am dus direct într-o cârciumioară unde am devorat un mare castron de cazuela de pollo (cu pulpe de pui, bucăţi mari de porumb cu boabe uriaşe şi cartofi), o supă tradiţională care, făcută cinstit pentru localnici, se poate mânca pe post de felul întâi şi doi, fără să-ţi mai lase loc de desert. O încercasem şi în Valparaiso, dar aici era cea mai bună.

Cazuela-02114
Cazuela de pollo

Fusese o zi plină de emoţii şi frumuseţi. Era reconfortant pentru Petra, uşor stresată de cum se simţise la altitudine, să ştie că pentru a doua zi planurile erau mai relaxate şi că nu aveam să urcăm iar foarte sus. Ne rezervasem ziua pentru o plimbare cu bicicletele până în apropiere de San Pedro de Atacama şi pentru un tur de seară în Valle della Luna, unde aveam să vedem apusul. Până atunci nu ne mai trebuia decât o baie în piscină, o saltea pe pământ, o foaie de cort să ne apere de praf şi un somn bun.

San_Pedro_Atacama_02125
Apus de Atacama

Mulţumiri:

Zborul către Chile a fost posibil cu sprijinul AirFrance-KLM România. AirFrance operează zilnic zboruri pe ruta Bucureşti – Paris – Santiago de Chile. KLM operează 3 zboruri pe săptămână pe ruta Bucureşti – Amsterdam – Santiago de Chile.

Fotografiile de mai sus au fost realizate cu Nikon D90 şi Sony A7, pentru care mulţumesc Sony Romania.

Mulţumim BNI România pentru susţinere.

Text: Roxana Farca

Foto: Alexandru Farca

Citeşte şi:

Itinerariu şi sfaturi practice pentru Chile

Iată că am ajuns în Valparaiso!

Valparaiso şi casele lui Neruda

Valparaiso şi funicularele

Street art în Valparaiso

Crăciun cu peripeţii în Viña del Mar

Atacama, cum am ajuns şi cum ne-am organizat

Atacama, El Pukara de Quitor și Valle de la Luna

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care călătoreşte cât de frecvent poate împreună, practicând un turism responsabil. Roxana și Alex sunt pasionați de fotografie, dar pe Alex nu-l întrece nimeni la gătit. Iar Petra este cea care testează destinaţiile din punctul de vedere al unui copil.