Plimbarea mea solitară prin Maramureş se încheie în curând. Împachetez, scot în mod necuviincios limba la norii de afară, spun la revedere gazdelor mele de la pensiunea Carmen din Baia Borşa, opresc puţin şi la Valentin, ghidul meu din episodul 8, pentru mulţumiri, un ceai şi două-trei glume înainte de plecare. Când să pornesc de-a binelea la drum ploaia se răzbună deja pentru gestul meu sfidător de mai devreme. Sincer nu îmi prea pasă. Ştiu că în câteva ore îi văd pe cei mai dragi oameni din viaţa mea, Alex şi Petra, şi mai ştiu că după două săptămâni de “low budget” şi strâns din dinţi urmează să mă răsfăţ în condiţii nesperat de bune. Cercul se închide cumva, în primul rând pentru că mă reîntregesc în familie, în al doilea rând pentru că ajung acolo de unde a pornit ideea acestei ieşiri.
……………………………………………………………………………………………….
Hai să vă spun pe scurt adevărul despre cum am pornit spre Maramureş, într-un moment cu totul şi cu totul nepotrivit, financiar vorbind. Am câştigat un premiu! De fapt nişte oameni pe care nu îi cunosc personal şi care nu îmi datorau nimic, chiar dacă îmi cunoşteau părinţii, au dat numele meu la un concurs radio. Astfel m-am trezit cu două nopţi de cazare la Hotelul Secret Garden la Dăneşti. Să refuz aşa ceva? Nici gând… Şi dacă tot ajungeam în Maramureş, să mă mulţumesc cu un weekend? Nici gând… Şi uite aşa am decis să o iau “puţin” înaintea alor mei, să apuc să gust din Maramureş chiar dacă trebuia să mă descurc cu resurse minime , să găsesc oameni la fel de buni aşa cum fuseseră cei ce îmi oferiseră acest cadou. Am pornit la drum, pentru 10 zile, cu doar 600 de lei în buzunar, din care o parte în formă de bonuri de masă (nu foarte potrivite pentru benzină sau statul la gazde, de exemplu…). Oamenii buni nu s-au ferit din calea mea: la Sibiu şi la Cluj m-au găzduit prietene vechi, iar adevărata provocare a apărut abia când treceam “graniţa” spre Maramureş. Aici nu mai ştiam pe nimeni dar am continuat să merg şi am continuat să găsesc bunătate şi generozitate. Nu-i aşa că e magic?
……………………………………………………………………………………………….
Toate aceste gânduri şi amintirile zilelor petrecute îmi trec prin cap în timp ce mă îndrept fără grabă spre Daneş. Trec prin aceleaşi peisaje idilice care au început să îmi intre sub piele, ocolesc pe cât pot gropile, îndepărtez ploaia de pe vizieră pentru a mă putea bucura de verdele dealurilor şi mă bucur de razele de soare care mă aşteaptă când ajung aproape de destinaţie. Totul se luminează şi mai mult atunci când, în faţa hotelului, ghemul de om cu ochelari roz se năpusteşte spre mine ţopăind bucuroasă: “mami, mami”!
Nici nu mă mai dezechipez. Dau jos doar costumul de ploaie, mă las impresionată de hotel şi fugim prin jur, să profităm de lumina minunată care a cuprins pesiajul, odată cu ieşirea soarelui.
Ne îndreptăm în primul rând către biserica de lemn din Şurdeşti, despre care mai povesteam în urmă că e în competiţie cu cea din Săpânţa la înălţime. Pe panoul de la intrare scrie că este cea mai înaltă biserică de lemn din lume. Adevărat sau nu, turla sa este impresionantă iar locul în care este aşezată, ruptă de lume şi înconjurată doar de linişte, te face să nu mai acorzi nicio importanţă recordurilor şi topurilor de înălţime.
Interiorul compensează aspiraţia la înălţime şi grandoare cu un spaţiu îngust şi cald; picturile de pe pereţi, încărcătura de ţesături colorate, toate îţi dau senzaţia că eşti undeva într-o casă, nu există nici urmă de opulenţă, totul pare familiar. Petra se caţără pe scara dintr-un lemn (un element destul de prezent prin astfel de biserici) şi explorează balconul în care presupun că se adună cei ce cântă. O convingem destul de greu să plece. Dacă mă gândesc bine, este prima biserică în care se simte în elementul ei şi cred că din acest punct a început sa vrea să intre în biserici şi nu s-a mai temut de preoţi.
Făcând o paranteză, de multe ori când o iau acum de la şcoală, ţine să mă tragă după ea în biserica de peste drum de muzeul George Enescu. Numai ea ştie ce le spune icoanelor, o singură dată mi-a mărturisit că “s-a rugat” să fie fericită de ziua ei de nume. Atât!
Închid paranteza şi continuăm să ne plimbăm spre Plopiş, către o altă biserică de lemn. Ca şi dincolo, chiar dacă uşa e închisă, cineva vine repede atunci când vede că sunt vizitatori.
După explorarea la interior, urmează sesiunea de alergat şi suflat prin păpădii, nelipsitele sfere pufoase sau galbene care au colorat câmpurile şi mi s-au întipărit pe veci în minte cu numele de Maramureş.
În drum spre hotel şi de la fereastra acestuia se profilează o biserică albă, luminată la fel de magic de soarele la apus. Ploaia a rămas undeva ameninţător de aproape şi suficient de departe cât să nu strice această lumina magică.
Încheiem ziua cu o baie în piscină şi o cină delicioasă, deranjată doar de o petrecere care bruiază nepermis de mult nevoia noastră de linişte sau intimitate. Dincolo de acest mic neajuns, hotelul oferă mai mult decât te aştepţi. Locul poate fi folosit atât pentru relaxare în familie (loc de joacă, piscine şamd) cât şi pentru tratament (băi) sau pentru ieşiri cu firma – cu condiţia să nu se folosească boxele de la restaurant la maxim atunci când ceilalţi poate că nu au neapărat chef să petreacă.
Aici se încheie penultimul episod din Maramureşul magic. Aşa cum aţi observat deja, calitatea fotografiilor s-a schimbat aşa că veţi găsi o completare vizuală la acest articol într-un eseu foto pe care Alex îl va pregăti pentru vineri, sub forma ultimului episod. Vă vom lua cu noi pe la Săpânţa, pe drumuri cu ceaţă şi ploaie, prin opulentul Certeze, apoi pe la Tânjaua Hotenarilor. Iar înainte să părăsim acest tărâm ne vom opri din nou la familia ce m-a găzduit în prima zi. Cu mai puţine vorbe şi mai multe poze de data aceasta!
Cu bine şi pe curând, Maramureş drag şi magic!
Episoade anterioare:
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
