Poţi fugi dar nu te poţi ascunde de trecut

Poţi fugi dar nu te poţi ascunde de trecut

Cine nu îşi cunoaşte trecutul este condamnat să îl retrăiască

scrie în Muzeul Rezistenţei din Besançon

„Cine uită trecutul e condamnat să îl repete” 

sunt cuvintele lui George Santayana, pe care le-am descoperit în Memorialul durerii.  

“E greşit ce se spune despre trecut, că poţi să îl îngropi. Pentru că trecutul îşi face drum spre lumină cu ghearele” 

spune Khaled Hosseini în “Vânătorii de zmeie“, cartea pe care am reuşit în sfârşit să mi-o cumpăr şi eu în acest weekend.

Fără să fiu niciun personaj important al istoriei, cred că e bine din când în când să ne reamintim, fără să ne ancorăm la modul inutil şi absurd de trecut. Graniţa e ca o pojghiţă subţire de gheaţă şi e greu să nu cazi în păcatul de a regreta ceea ce a fost frumos, de a dori ca experienţele plăcute din urmă să se repete sau, în cealaltă parte, de a încerca să uiţi de tot ceea ce nu ţi-a convenit. Niciuna dintre cele două variante nu este cea bună, v-aţi prins! Şi oricât am încerca să păstrăm doar ceea ce am învăţat din trecut şi să mergem privind înainte, trecutul ne prinde uneori din urmă. Putem alerga oricât de departe sau de repede dar nu ne putem ascunde. E de ajuns un mic detaliu, o fotografie, o senzaţie cunoscută, o persoană pe care nu ai mai văzut-o şi hop! Dumnealui trecutul nu ţine cont de viteză şi nu îşi alege cu grijă vreun moment; explodează pur şi simplu în mintea ta, fără să te prevină, aducând cu el toate amintirile pe care nici nu ştiai că le mai ai.

În weekendul asta m-am întâlnit cu o persoană pe care nu am mai văzut-o de vreo 10 ani. Asta ştiu acum, pentru că pe moment nu am reuşit de niciun fel să îmi amintesc de unde o cunoşteam. Cred că nici ea nu stătea mai bine, din moment ce m-a întrebat de un job pe care eu nu l-am avut niciodată. Peste câteva ore a apărut şi momentul de “declic”, în care mi-am amintit de nişte zile deosebit de plăcute petrecute împreună, în Turcia sau în Deltă, aşa că nu vă spun ce ruşine m-a copleşit, vă las doar să vă imaginaţi. Nu-mi spuneţi că nu aţi păţit asta niciodată, nu vreau să mă simt şi mai prost!

Tot în weekend a dat în noi furia curăţeniei. Am aruncat o parte din trecut, asta după ce l-am dezgropat de unde îl ascunsesem ca nişte pensionari maniaci, puşi pe păstrat tot ce se poate păstra. Printre lucrurile găsite au fost nişte fotografii de acum vreo 18 ani, vai mie, ce şoc am avut să descopăr că nu arătam chiar atât de rău pe cât îşi imaginea mintea mea la vârsta respectivă. M-am uitat apoi cu teamă în oglindă şi mi-am dat seama că, uneori, prezentul poate fi nasol! Promit să nu mă mai uit decât ca să mă asigur că nu mi-am pus vreo haină pe dos 😀

Trecutul reapare în viaţa noastră pentru a ne aminti cine am fost, pentru a accentua ceea ce am devenit dar şi pentru a ne bucura. Uite de aceea am ales eu să fac o declaraţie de fericire în fiecare zi, ca nu cumva să uit că fiecare moment îmi poate rezerva o bucurie şi că nu trebuie decât să fiu atentă ca să o primesc. Şi să îmi amintesc de ea a doua zi, să o fixez bine în memorie scriind-o (funcţionează mai bine, parol!), că poate aşa voi evita situaţii penibile pe viitor.

Şi dacă tot vorbim de trecut, hai să nu ne ducem prea mult în urmă şi să vedem şi despre ce am povestit săptămâna trecută: Lorena şi-a amintit de marea, soarele şi scoicile de la Dalboka, Călin a continuat povestea amuzantă a primei sale delegaţii, Ghiocel(a) a retrăit drumul obositor cu autocarul, spre Platamonasiar eu m-am bucurat nespus că un eveniment din trecut a inspirat titlul unei cărţi ce urmează să se lanseze. După cum se înţelege noi nu facem decât să scoatem din trecut cele mai frumoase sau mai amuzante impresii pentru a le împărtăşi cu voi. Şi încercăm să nu fugim prea repede prin viaţă şi nici să ne ascundem de surprize!

O săptămână frumoasă să aveţi!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.