Fecioara, regele şi rugul (IV)

Fecioara, regele şi rugul (IV)

După şase sute de ani

Orléans, oraşul eliberat

Ne-am plimbat prin Orléans într-o zi de duminică: în centrul vechi, pe străzile largi şi drepte, în pieţele aerisite, pe lângă reşedinţele elegante cu un etaj sau două, de culoare gri deschis. Oraşul în care se află cinci statui ale Ioanei d’ Arc părea pustiu, iar francezii, bine ascunşi sau plecaţi, se bucurau de odihnă în weekend. Doar mierlele fluierau voioase în copaci.

Locuit din sec. al V-lea î.d.H. de gali, într-o regiune cu pământ fertil, bogată în vânat şi peşte, oraşul de pe malul Senei a participat alături de Vercingetorix la răscoala galilor şi a fost ars de Cezar. Sub stăpânire romană a prosperat devenind un important punct de trecere şi comerţ. A ţinut piept hunilor (sec. al V-lea) dar a fost cucerit de francii conduşi de Clovis. Sub Charlemagne Orléans a cunoscut o renumită înflorire culturală. Invadat de normanzi şi ars în 865 oraşul a fost reconstruit şi s-a dezvoltat. Devenit ducat, el era dăruit celui de-al doilea fiu al regelui Franţei. După cei 40 de ani ai războaielor religioase (catolici cu protestanţi, sec. al XVII-lea), datorită Universităţii şi comerţului fluvial, Orléans a devenit unul dintre cele mai înfloritoare oraşe ale Franţei, cu arhitectură veche şi nouă.

În Orléans, pe urmele Ioanei d’Arc

În Piaţa Martroi este statuia ecvestră a Ioanei.

 

În Piaţa Charles de Gaulle a fost reconstituită casa în care a stat Ioana d’Arc. Era închisă, va putea fi vizitată în 2012.

Aproape de catedrală, am intrat în alte timpuri adică în Hotel Groslot, edificiu renascentist (sec. al XVI-lea) făcut din cărămidă roşie şi piatră alb – gălbuie (ca şi piaţa Vosges din Paris), locuinţă a regilor în trecere prin oraş, primărie în sec. al XVIII-lea, muzeu gratuit acum. În Salonul de Onoare, fosta Sală a Consiliului Municipal, fostul birou al primarului, fosta sală a căsătoriilor, sunt tapiserii, tablouri, mobiler sculptat, statuete, obiecte ce o evocă pe Ioana d’Arc. Imaginea se completează cu plafoane din bârne de lemn pictat, un interior ca de castel, puţin ponosit, nu i-ar strica o uşoară renovare. În Curtea de Onoare statuia Ioanei, aceeaşi din casa natală, dar în mărime naturală de data aceasta, sculptată în sec. al XIX-lea de Marie d’Orleans, fiica regelui Ludovic Filip. Îngândurată, cu mâinile încrucişate pe spada ţinută la piept, Ioana are capul aplecat întrebându-se parcă dacă vitejia ei o va feri de ceea ce va să vină.

Fecioara în istoria oraşului

Când Ioana d’Arc a auzit vocile celeste, oraşul era încercuit de englezi care îi tăiaseră toate căile de aprovizionare şi sperau ca prin înfometare să-l cucerească. Ioana a intrat la căderea serii cu câţiva oameni şi a fost găzduita de Jacques Boucher, vistiernicul oraşului (29 aprilie – 29 mai 1429). Apoi, cu Dunoi în fruntea armatei regale, Ioana a ieşit la luptă cu oamenii ei şi cu locuitorii oraşului, au luat cu asalt forturile ocupate de englezi. Ioana a fost rănită şi retrasă de pe câmpul de luptă dar, conştientă de prezenţa ei electrizantă, s-a întors şi englezii au fost obligaţi să se retragă.

Pe 8 mai 1429 Ioana a intrat în catedrada Sfintei Cruci şi a participat la procesiunea de recunoştinţă pentru eliberarea oraşului. Festivalul Ioana d’Arc (ce are loc între 1 şi 8 mai în fiecare an) demonstrează că trecutul rămâne viu, recunoştinţa deasemeni.

Ne-am apropiat de catedrală, în jurul ei era în desfăşurare o asfaltare, acum în pauză. De culoare alb-gălbui, ca untul,  Sfânta Cruce are o faţadă cu două turnuri şi trei portaluri fin decorate ca şi Notre Dame din Reims, Notre Dame din Paris, Notre Dame din Amiens, Notre Dame din Laon. Construcţie neogotică (sec. XVII-XVIII) pe locul unor vestigii precedente, ea se deosebeşte de celelalte prin multe detalii dar mai ales prin capelele discret colorate, cu tot cu plafoanele lor bineînţeles. M-au copleşit dimensiunea impresionantă, luminozitatea şi sobrietatea interiorului, frumuseţea vitraliilor care înfăţişează momente din viaţa Ioanei,  monumentul dedicat Ioanei şi cel al prelatului care i-a obţinut sanctificarea (1920).

După victoria de la Orleans ea l-a convins pe Carol al VII-lea că el este singurul rege de care Franţa are nevoie, consecinţa fiind  încoronarea acestuia la Reims. De ce acolo aflăm în episoadele următoare.

Citeşte şi episodul Iepisodul IIepisodul IIIepisodul Vepisodul VIepisodul VII, episodul VIIIepisodul IX

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.