După aproape şapte ani am revenit în Londra, din păcate nu pentru relaxare, ci cu treburi. Topografia locurilor îmi era cam neclară, dar anumite imagini, mirosuri, sentimente răzbăteau încet-încet, din ceaţa gândurilor, pe măsură ce intram în inima oraşului. M-am trezit mergând prin aceleaşi locuri prin care am mers atunci. Ciudat, nu s-au schimbat prea multe ţinând cont că, în Bucureşti, de exemplu, s-ar putea să ai probleme să regăseşti aceeaşi topografie.
Nu o să vorbesc acum despre ce poţi vedea şi ce poţi face printre picături în Londra, ci o să-ţi dau o idee de unde şi ce să mănânci, căci nu e aşa, oricum trebuie să o faci.
Având micul dejun şi masa de prânz asigurate, am explorat opţiunile de seară, aşa că m-am documentat de acasă ca să ştiu ce şi cum. Dar, cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, chiar dacă târgul de care vorbesc este Londra, am deviat de la traseu, cum spune prietenul nostru GPS-ul.
Prima oprire – Kensington, Maggie Jones, un restaurant cu o ofertă tentantă pentru prânz. Prima surpriză a fost că prânzul s-a transformat însă în cină. După tropăit prin centrul oraşului, mirosit caii de la Horse Guards şi văzut veveriţele care m-au tratat cu spatele, am ajuns, un pic leşinat în faţa restaurantului care bineînţeles că era … închis.
Dat uşor din picioare, vorbit un pic de romgleză, învârtit prin jur şi au trecut mai uşor (sau nu) cele 30 de minute. Pândind uşa nu am văzut pe nimeni intrând. Apropiindu-mi nasul de fereastră am văzut mişcare şi mi-am luat inima în dinţi.
– O masă pentru două persoane, vă rog!
– Hmmm, dar nu staţi mai mult de ora 20?
– Nu vă faceţi probleme!
răspund eu, aşa că am aterizat la o măsuţă un pic cam înghesuită pentru gustul meu, dar ce să fac, restul meselor erau pregătite, unite, cu siguranţă în aşteptarea unui eveniment.
Oferta de prânz deja zburase, aşa că, la cină lucrurile era un pic mai sofisticate, dar după mine mai puţin interesante decât la prânz. Sala goală în semiîntuneric şi aerul un pic cam rece făceau ca atmosfera să nu fie chiar ideală pentru o cină. Se aprind lumânările şi parcă totul se mai încălzeşte un pic.
Localul era recomandat pentru gastronomia tipic englezească, aşa că am încercat un Steak and kidney pie şi o porţie de conopidă cu brânză (din belşug) la cuptor. Berea atât de râvnită s-a transformat într-un vin rosé de casă care s-a dovedi a fi un vin franţuzesc parfumat şi sec care a mers de minune cu felurile comandate. Am testat şi un Stuffed roast chicken with bread sauce and gravy and Tarragon sauce care s-a dovedit a fi de fapt o jumătate de pui :). Totul a făcut undeva la aproape 37 £ de persoană, un pic cam mult faţă de ce eram dispus să dau.
Per ansamblu, nu spun că a fost fenomenal, a fost ok, dar un pic sub aşteptările mele.
Poate că am insistat prea mult pe acest prim episod, dar el m-a făcut ca în zilele următoare să merg după „nas”.
Aşa că surprizele plăcute nu au întârziat să apară de data asta. Chiar în spatele hotelului, pe strada Thurloe Place care duce direct spre una dintre ieşirile de metrou South Kensington, poţi simţi ceea ce înseamnă Londra cosmopolită. Puteai număra cel puţin 10 restaurante, fiecare cu specificul său, de la franţuzescul Crèmerie&Crêperie până la chinezescul Chopstix – Noodle bar şi japonezul Little Japan, alături de multe altele.
Am „eşuat” la Billy’s Steak and Grill House. Un amalgam de grilled and steak stil american BBQ, englezesc spare pork ribs şi portughez chicken piri-piri (ciudat însă scris peri-peri). Nu lipseşte din meniu fish&chips unde există şi Lady portion, care oricum este mare şi pentru un bărbat, parol.
Nefiindu-mi prea foame, m-am uitat la jumătăţi de porţie, fără să ştiu, de fapt, cât înseamnă o porţie întreagă. Am ochit la o masă învecinată nişte coaste foarte atrăgătoare şi nesănătoase, recunosc. După mărime, am tras concluzia pripită că ar fi o porţie întreagă. Aşa că jumătatea de porţie a părut chiar interesantă cu toate că friptura de miel îmi făcea cu ochiul.
Aşa se întâmplă când presupui ceva. În realitate, lucrurile stau puţin diferit. Te las în compania imaginilor, în varianta înainte şi după.
Şi avem şi bere şi nu oricare, ci London pride.
În episodul următor ne rătăcim prin Chinatown în căutarea preparatelor asiatice. Un mic preview aici:
Trebuie să spun că fotografiile au fost făcute cu un NEX-7 cu un obiectiv superangular plat (pancake) de 16 mm, şi pentru asta mulţumesc Sony Romania. Dat fiind condiţiile de luminozitate extrem de redusă pe alocuri şi fără a folosi blitz-ul sau trepiedul rezultatele sunt mai mult decât satisfăcătoare, dar despre aceste aspecte tehnice o să îţi povestesc mai pe larg într-un alt articol.
Despre cum şi ce să mai mănânci în Londra mai poţi citi şi aici.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
