Sancerre – de văzut, de mâncat, de băut, de odihnit

Sancerre – de văzut, de mâncat, de băut, de odihnit

Nu credeam că mă voi simţi uşurată când voi părăsi Parisul, după doar două nopţi. Dar imediat ce am reuşit să ne descurcăm şi să scoatem maşina noastră proaspăt închiriată pe drumul cel bun ne-am relaxat. Studiasem ghidul Loire Valley cu un an înainte, atunci când l-am primit cadou de la Books Express  şi o anumita regiune îmi atrăsese atenţia: Berry. Un tărâm aflat în inima Franţei, împodobit cu vii, păduri vechi, lacuri, sate retrase şi conace elegante – cam aşa suna, pe scurt, descrierea ce mă convinsese să ne începem de aici periplul. Tot în ghid mai scria că zona e “off the beaten tourist track” sau pe româneşte: ferit din calea hoardelor de turişti. Pe asta nu o “cumpărasem”, ştiu eu cum sunt promisiunile astea din ghiduri, odată ce un loc este menţionat într-o publicaţie cu un tiraj important nu înţeleg cum ar mai putea rămâne necunoscut sau nebătut. Dar partea cu viile şi cu natura trebuia să fie adevărată, aşa că iată-ne pe drum spre Sancerre.

A fost o decizie grozavă şi, dacă nu am fi dorit nespus de mult să vedem caii de la Saumur, ceva mai departe pe cursul Loirei, vă spun sincer că am fi rămas în zonă toate zilele pe care le aveam la dispoziţie. Sancerre e un prim motiv.

De văzut

Sancerre este un orăşel căţărat pe o colină, cu nelipsitele străzi pietruite, cu ore la care lumea pare să dispară în case şi nu mai găseşti mişcare decât în piaţa centrală. De cum am ajuns, am urcat ţintă către Maison des Sancerre, un loc perfect pentru a descoperi istoria şi povestea vinurilor din zonă, un traseu ingenios  ilustrat prin mişcările geologice care au dus la formarea a trei tipuri de sol, prin istoria, evoluţia şi tainele viilor, prin mărturiile celor pasionaţi de această meserie. În curtea interioară plină de flori copiii sunt aşteptaţi cu un joc (la care participă cu plăcere şi cei mari) iar pe terasă, la ieşire, adulţii primesc un pahar de vin pe care îl pot păstra ca suvenir, după ce l-au golit. În magazin am fost surprisă, la modul plăcut, când am găsit cărţi frumos ilustrate, dedicate copiilor, din care aceştia să înţeleagă şi să înveţe mai multe despre cum se face vinul. Cine s-ar fi gândit că şi asta înseamnă educaţie?

        

În piaţa mică în care se află Maison des Sancerre an dibuit un magazin cu dulciuri de casă, din care am cumpărat cea mai bună nuga din viaţa mea, pe care am devorat-o cu toţii cu guri mari, fără milă, fără amânare.

Am continuat plimbarea aruncând ocheade pe la minunatul târg de vechituri, regretând că nu suntem cu maşina personală şi că locul nostru în bagajele de avion este redus. Nici la nenumăratele semne către crame nu am cedat pentru că ştiam că va trebui să ne cazăm undeva şi că e posibil să mai fie nevoie de un şofer în toate minţile până acolo. Ne-am pus aşadar poftele în cui şi ne-am limitat doar la un set de mobilă de păpuşi pentru care mi-aş fi dat sufletul când eram mică. Am terminat plimbarea in dreptul oficiului de turism, de unde se putea admira şi priveliştea spectaculoasă asupra împrejurimilor.

             

Aici am aflat cu dezamăgire că oraşul este plin dar doamna cea drăguţă s-a agitat dând telefoane şi ne-a oferit în cele din urmă ceva şi mai frumos: chambre dtes  într-o fostă fermă din secolul 18 unde aveam să ne satisfacem următoarele puncte de pe listă: masa, vinul şi odihna (65 Euro / noapte camera cu trei locuri + 22 Euro de persoană cina, copilul gratuit).

De mâncat, de băut, de odihnit

Cu harta în mână am ieşit din Sancerre către Sury en Vaux, un sat mic până la care am mers pe o panglică de şosea fix printre vii, bucurându-ne de privelişte, de câteva maşini vesele de epocă, de sentimentul că am ajuns unde trebuia.

     

Le Pampres  se chema casa în care aveam să fim oaspeţi şi unde o doamnă corpolentă şi veselă ne-a întâmpinat şi ne-a tratat ca pe nişte rude apropiate. Până la masă am mai făcut o plimbare în jur, admirând locurile pe care le puteţi vedea şi voi în imagini.

        

Când ne-am întos am înţeles în sfârşit ce înseamnă table dtes: masa era pusă pentru toţi oaspeţii în sufragerie şi urma să o luăm fără grabă, discutând între noi şi cu gazda, făcând încercări disperate de a combina engleza cu franceza, lăsând loc suficient digerării celor 4 feluri de mâncare: antreu, fel principal, branzeturi şi desert dulce, acompaniate de vin alb de Sancerre şi roşu de Touraine, la discreţie. Totul proaspăt, delicios, pregătit în bucătăria alăturată, de doamna Lamacq.

  

Şi dacă tot a venit vorba de masă, trebuie să vă spun acum şi despre crottin de chavignol sau vinul alb de Sancerre, cele mai renumite “branduri” ale zonei. Vinul diferă destul de mult de la un producător la altul, în funcţie de solul pe care este cultivat, şi se potriveşte perfect cu branza de capră – un produs tradiţional, specific zonei de prin secolul 16. La vremea respectivă toţi cei care aveau vii creşteau şi capre. Odată cu invazia filoxerei de la sfârşitul secolului 19 multe vii au fost distruse, lăsând loc pentru păscut. Soiul care a rezistat şi s-a adaptat cel mai bine climatului şi solului a fost Sauvignon blanc, din care se face şi astăzi vinul alb de Sancerre. Există aşadar o strânsă legătură între cele două, nu numai în gust ci şi în istorie. În prezent fermierii care cresc capre sunt grupaţi într-o asociaţie şi nu pot folosi denumirea oficială decât dacă îndeplinesc anumite condiţii şi păstrează tradiţia. Am degustat crottin de chavignol în toate cele trei variante: proaspătă, medie sau maturată şi ne-am declarat fani pe viaţă. Păcat că în România nu o putem găsi şi că ceea ce se exportă este deja supus industrializării, îndepărtându-se de savoarea pe care o poţi găsi direct, la fermele mai mici.

Noaptea ne-a prins la masă iar LumeaMică a cedat în cele din urmă, mai mult de ciudă că nu se poate face înţeleasă în limba ei decât de oboseală. Aşa că ne-am retras într-o linişte perfectă, posibilă numai în zonele rurale, pentru a ne bucura de un somn foarte odihnitor.

În episodul următor vă voi arăta şi traseul urmat a doua zi prin Berry şi veţi înţelege şi restul motivelor pentru care am fi vrut să avem mai mult timp la dispoziţie.

Şi ştiţi care a fost surpriza? Nici în Sancerre nici în jur nu ne-am întâlnit cu foarte mulţi turişti, dimpotrivă…

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent studiază artele plastice și fotografia, iar când rămâne timp mai scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.