„Cu Radu ai noroc, are un trap lin, abia îl simţi”, îmi spune la prima pauză o fată care cunoaşte mai bine caii de la Centrul Ecvestru Husar Slanic Prahova. E momentul acela în care îmi dau seama că a trecut prea mult timp de când am călărit ultima dată şi că nu s-a produs niciun miracol între timp, sunt la fel de neîndemânatică. Mie mi se pare că mă zdruncin din toate încheieturile şi că animalul pe care mă aflu are un mers super legănat şi săltat. Până la finalul turei de o zi, sunt recunoscătoare şi mă bucur că am un cal care ascultă de mine şi pe care reuşesc să-l ţin la pas, chiar şi când ceilalţi cai din trupă pornesc la trap. Desigur, nu e meritul meu. Chiar dacă îmi plac foarte mult caii, n-am învăţat încă nici să comunic cu ei, nici să-i conduc. Am călărit de-a lungul timpului, în familie, pe mai mulţi cai şi în mai multe locuri de prin LumeaMare. De la câteva lecţii luate în Bucureşti sau Daneş până la taberele din Harghita, sau, varianta călătoare, din Bulgaria, ...

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care călătoreşte cât de frecvent poate împreună, practicând un turism responsabil. Roxana și Alex sunt pasionați de fotografie, dar pe Alex nu-l întrece nimeni la gătit. Iar Petra este cea care testează destinaţiile din punctul de vedere al unui copil.