Lumea mare văzută de sus

Dacă aş sta acum să mă (te) încurc în teorii despre noroc, elucubraţii despre ce-ai mâncat când erai mic de eşti acum norocos sau ce trenuri trebuie să avem grijă să nu pierdem în viaţă, aş scrie vreo douăzeci de tomuri, grosuţe, gata prăfuite, şi tot nu am ajunge la prea mari concluzii sau iluminări pe subiect despre cum şi în ce fel s-o împărţit norocul. Tocmai de curând vorbeam despre trenurile astea care îţi trec prin viaţă (ştii tu, teoria aia cu „o să regreţi ce n-ai făcut, nu ce ai făcut”). Eu cred că oamenii sunt trenuri. Iar unii nu trebuie rataţi. Pentru că oamenii fac întâmplările să fie, iar ele se fac amintiri și amintirile se fac viață. Cei mai faini prieteni ai mei pe care mă simt norocoasă să-i numesc ai mei, ai mei dragi prieteni, mi-au intrat în viaţă intempestiv şi fără preaviz. Cam așa am pățit și cu Roxana, de exemplu, de s-o ținut de capul meu să scriu, uite aici povesteam de unde mi s-a tras începutul, și de atunci, între timp am pățit minunea asta extraor...

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!

Ina a absolvit psihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.