#MyDanube – Începutul, unde este începutul acestei poveşti?

#MyDanube – Începutul, unde este începutul acestei poveşti?

Ştii cum e când te pregăteşti de drum. Faci bagajul, îl desfaci, că nu intră toate, îl reorganizezi,  numeri câţi chiloţi, câte tricouri, te gândeşti bine să nu fi uitat ceva. Pui hainele de drum deoparte, ai toate gata şi eventual cu o noapte înainte nici nu dormi bine, că tot visezi şi te întorci de pe-o parte pe alta la gândul că gata, mâine plec! În Marea Călătorie.

Aiurea, eu am făcut bagaj şi-am dormit bine mersi, că plecam fix 90 de km, la bunici. În ziua de Paşte. Acolo na, ca de Paşte, pisici, pui, mămici, bunici, relaxare, numai atmosferă de plecat nu era. Bine, îmi zic, mâine mă întâlnesc cu Roxana şi de data asta… chiar pornim!

Ne-am întâlnit, dar parcă prea plecam din puncte diferite (ea din Bucureşti, eu de la ţară). Nu era ca atunci când te pui la drum împreună. Ne-am regrupat noi în Piteşti să mergem până la Sibiu, dar eram în a doua zi de Paşte, nici friptura nu se aşezase bine… Şi da, în caz că te întrebai, am avut ouă roşii în top-case, nu s-a putut să plec fără.

La Sibiu, după un întinde-lanţul-destinde-lanţul-că-l-ai-făcut-ţambal, mai plecăm o dată, acum chiar pornim, după toate regulile: încărcat toate bagajele pe moto, amândouă odată, coordonat trezitul, îmbrăcatul, ţi-ai pus casca şi mănuşile.. gata! La drum.

Aşa am o senzaţie că am pornit de trei ori în călătoria asta…

Şi totuşi, începutul l-am simţit undeva după vreo 2000 de kilometri. Ciudat, nu? Acolo, la izvoare, am avut pentru prima oară sentimentul că aventura de-abia începe, că ne aşteaptă toate minunile, că avem multe de descoperit şi de experimentat. Cam pe-atunci am trântit primul chiot în cască (prietenii ştiu ce şi cum).

Şi ca să ne înţelegem: în 2000 de km am trecut deja prin toate gradele de bucurie şi disperare, de la spa şi relaxare în piscină până la o udătură de alt soi, dar la fel de puternică – în vreo 450 de km de ploaie, când nici nu credeam că mai reuşim să ajungem; de la rapiţă şi salcâmi înfloriţi la porţiuni în care nu vedeam nici la 50 de metri în faţă din cauza ploii şi-a ceţei… şi mai avem: căzut mobră peste mobră, rupt oglinda, emoţii cu lanţul, nervi cu cizmele (apropo, Alexa, ştii tu cizmele alea ale noastre, două stângi eu – o pereche tu? Sfat prietenesc: cum vezi primii stropi de ploaie, bagă-te la o benzinărie, înfige două pungi de plastic pe post de şosete şi dup-aia du-te în ploaie. Şi tenişii mei ţin mai bine la apă). Şi tot aşa. Or să vină poveştile pe rând pe rând. E vreme pentru călătorit, şi vreme pentru povestit. Acum m-apuc să strâng explozia din cameră (poate trecem peste ruşine şi vă arătăm vreo poză cu efectele devastatoare ale deschiderii bagajelor în camerele de hotel). Apoi ne suim pe mobrele ude (vorba Roxanei, parcă m-ar plăti cineva să şed în baltă !) şi, la momentul în care scriu aici, ne pregătim de plecat către Ingolstadt.

Să-mi ureze cineva asfalt uscat, vă rog !!!

………………… (o săptămână mai târziu)

Între timp, ploile s-au mai aşezat, drumul s-a întins în faţa noastră, iar eu am revenit la povestea începutului.

Donaueschingen este locul considerat a fi locul de unde izvorăşte Dunărea. Mie mi-a plăcut mult ideea asta: „The official line is that the Danube starts at a spring in the town because the Romans said so.1” – zice Mr. Eames în cartea sa.

Mă rog, tot el mai zice că ar fi un băiat care a citit multă carte la viaţa lui, dl. Claudio Magris, care a pornit o mare polemică despre pe unde ar fi de fapt izvorul, dacă e pe-acolo, dacă nu e, prin ce păduri de pe ce dealuri ai putea să-l cauţi, pentru că domnul acesta nu părea aşa convins că izvorul Dunării este fix în piscinuţa aceea rotunda, Donauquelle. Mie mi-a convenit de minune treaba asta, nu pentru că sunt de acord cu acest Gică-contra al istoriei, ci pentru că nenorocirea de izvor este în renovare, aşa că noi piscinuţă rotundă am văzut numai de după gard, fără fason, fără surle şi fără trâmbiţe.

Pentru că nu mă văd nici pe mine nici pe Roxana hălăduind prin păduri să cercetăm firişoarele de apă şi să ne crucim – ăsta o fi? N-o fi ăsta?, am hotărât că ne ducem după next best thing, şi anume locul de întâlnire al râurilor Breg şi Brigach. Până acolo, să ne înţelegem, nu numai romanii ci şi guvernele diferitelor ţări pe care le traversează Dunărea au hotărât la fel: aici izvorăşte Dunarea. „Hier entspringt die Donau”.

 Dacă toţi au zis aşa, înseamnă că aşa e, nu?

Cele două râuleţe pe care le-am menţionat mai sus au şi ele un rol, pentru că undeva se adună şi cumva, ca prin minune, după intersecţia lor apare Dunărea (care, după cum stabilirăm mai sus, izvorăşte de unde au zis romanii şi toate guvernele interesate.) Păi şi râuleţele? Ei bine, au dispărut, pentru că pentru o aşa mare legendă cum e Dunărea, cineva trebuia să fie sacrificat, aşa că râurile „B” au fost aruncate din cuib precum „A European cuckoo”.

Deci, dânsele au dispărut, şi brusc, în faţa noastră, apare „Baby Danube”.

N-are sens să m-apuc acum cu scuze şi fâstâceli despre cum ne-am chinuit să găsim intersecţia celor două râuri B, cert e că la un moment dat am greşit-o printr-o parcare, ploua (oooh, ce poveste am şi despre ploaia de pe drumul acesta!), eu eram un soarece murat şi trist, iar Roxana, voioasă şi încrezătoare, „hai să mergem în stânga-dreapta-faţă-spate” ca să găsim intersecţia, „că doar nu vrei să stai pe mobră într-o parcare, părăsită??”. Ba da, voiam, era singura cale cunoscută la acel moment ca să nu mi se ude şaua. Nu contează, între timp am găsit şi râurile şi „baby Danube” şi un nou val de energie. Pentru că între timp se oprise şi ploaia, am găsit şi parcare, am lăsat mobrele în siguranţă, şi… dă-i.

Dă-i ce?

Dă-i cu pozele, că doară era moment istoric în călătoria noastră. Cu banner, fără banner, ca-n bancul cu iepuraşul, cu şapcă, fără şapcă, cu, vorba Alexei, „ţine tu că împing eu”, ba de banner, ba de aparate, că nu era nimeni să ne facă poze la amândouă. Ba, mint, a fost un nene care ne-a văzut şi s-a prins că eram românce (o fi văzut mobrele în parcare, eu ştiu?), şi-n plus  ne-a zis şi „bună ziua” şi că el se duce în Deltă la vară. Mi-a plăcut şi asta: noi de la vărsarea Dunării ne-am dus la mutu-n praznic, la izvoare, iar el va pleca să vadă unde se termină povestea asta. Fain. I-am recomandat să negocieze straşnic când o încerca să închirieze vreo barcă, poate-i merge.

Apropo, ştii cum se număra kilometrii pe Dunăre? Dacă nu, o să zică Roxana, în episodul viitor, când îi vine rândul.

Până să plecăm din Donaueshingen către Ulm, care va fi următorul episod al poveştii, am mai avut o idee. Să nu mai trimitem prietenilor vederi cumpărate din magazine. Ne-am făcut vederea noastră. Iacătă:

_DSC2666

 

Dacă vrei să vezi un rezumat vizual al călătoriei de până acum, aruncă un ochi şi în albumul de pe Facebook,

 

1Varianta oficială este că Dunărea începe de la un izvor din oraş (n.a. Donaueschingen) pentru că aşa au zis romanii.

 

Acest proiect este susţinut şi inspirat de:

Tripsta.roUngaria.info.roAustria.info/roThe Danube NiederösterreichLinztousismus.atMunicipalitatea VieneiCompress RomâniaIngolstadt TourismusGermany.travelDanube Competence CenterSerbia.travel

Dunare Tripsta Dunare Ungaria

Dunare Linz Dunare Krems Dunare Serbia Dunare Germania Dunare Ingolstadt

Ina a absolvit psihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.