Jurnal de călătorie în Chile (9) – trekking pe gheţar şi plimbare cu caiacul în Patagonia Aysen

Mi-ar plăcea să petrecem noaptea de revelion undeva într-un orășel liniștit, cu munți în jur. Și să dormim la o pensiune frumoasă, să ne fie cald și bine, măcar atunci, îi spuneam lui Alex în timp ce făceam și refăceam programul călătoriei noastre în Chile.

Avusesem două scenarii în minte: într-unul am fi bătut Carretera Austral* de la cap la coadă – acesta fiind poate cel mai fascinant drum din lume care nu e nici greu de abordat și nici nu a fost încă invadat de turiști. De la finalul acestuia ar fi fost însă destul de complicat să ajungem în Patagonia de Sud, adică în Punta Arenas și Torres del Paine, relieful ne-ar fi impus să ne întoarcem și să trecem prin Argentina pentru a reveni în Chile, iar informațiile despre cum am putea face asta cu mașina, cu feriboturile  sau pe jos erau destul de neclare și greu de organizat într-un timp limitat. N-am așteptat să le lămurim, alegând în schimb să vedem și puțin din Valparaiso și Atacama, după care să parcurgem doar o parte din Carretera Austral, între Balmaceda și Puerto Rio Tranquilo, lăsând la urmă Parcul Național Torres del Paine, motivul principal pentru care ne aflam în Chile.

Coyhaique, capitala Patagoniei de Nord, cu o priveliște către masivul Cerro Macay și o infrastructură turistică mai bună decât în alte aşezări, părea alegerea ideală pentru ultima noapte din an. Orașul era destul de mic, dar nu atât de mic încât să nu găsim un restaurant unde să mâncăm ceva deosebit sau magazine din care să ne putem aproviziona pentru un mic festin în familie. Speram chiar că orașul va sărbători cumva noaptea dintre ani și că vom face parte, astfel, măcar pentru câteva ore, din sufletul comunității. Era singura speranță care nu avea să se vadă împlinită. În rest, tot ceea ce ne-am dorit pentru Patagonia Aysen urma să devină realitate: să mergem pe un ghețar, să vâslim într-un caiac printre catedralele de marmură, să găsim campinguri frumoase în care să ne punem cortul și să avem vreme bună.

31 decembrie 2014 – Anul nou în Coyhaique, Patagonia Aysen

După ce am plecat din Atacama, am dormit o noapte în Santiago, iar a doua zi am prins răsăritul în avionul către Balmaceda. O stare de efervescență m-a cuprins încă de la sosirea în micul aeroport, amplificându-se cu fiecare kilometru pe care îl făceam în mașina noastră închiriată. Modelul rezervat nu fusese disponibil din ceva motive tehnice și Alex se trezise pus în situația de a conduce o namilă de Ford Ranger, puternică și cam saltăreață de spate, nepurtând nicio greutate în benă. Pe măsură ce înaintam spre Coyhaique și apoi, a doua zi, dinspre Coyhaique către Puerto Tranquilo, eram din ce în ce mai euforică. Norii se ridicau de pe văi ample și creste tot mai înalte, iar la marginea drumului se așterneau covoare de flori mov și roz sau lacuri în care ar fi meritat să îți înmoi tocul, pentru a scrie cele mai colorate povești.

Coyhaique era așa cum ne așteptam, mic și puțin agitat, ca orice alt oraș în prag de anul nou. Pensiunea la care ne-am cazat era pe gustul nostru, iar proprietarii se străduiau să ne ajute cu informații, chiar dacă nu știau nicio boabă de engleză. Totul a mers șnur, așa cum ne propusesem: am cumpărat bunătăți și șampanie, am mâncat neașteptat de bine la un restaurant elegant, locul în care, cumva fără să ne propunem, am petrecut revelionul. Restul s-a desfășurat în casă, așa cum făceau toți localnicii. În centru nu se întâmpla nimic, fiecare avea petrecerea lui, s-au auzit doar timide și puține artificii din câteva curți. ”Singura dată când primăria a hotărât să se organizeze un foc mare de artificii în centru a plouat atât de tare încât nu a fost posibil. De atunci nu a mai încercat nimeni nimic”, ne spunea proprietarul a doua zi. Nu ne părea foarte rău, eram deja obosiți după deşertul cel uscat, două zboruri și o noapte destul de scurtă între ele, așa că imediat după ce am ciocnit și pentru ora 00:00 chiliană, ne-am aruncat în așternuturile pufoase și foșnitoare, cu gândul la aventurile ce aveau să urmeze.

Coyhaique-8863

Coyhaique-8966

Coyhaique-Rosselotsur

Coyhaique-8907

 

Coyhaique-8928

Coyhaique-8934

Coyhaique-8922

Coyhaique-8926

Coyhaique-0313

Coyhaique-8948

1 ianuarie 2015 – cum ne-am organizat excursiile din Puerto Rio Tranquilo

Drumul spre Puerto Rio Tranquilo a durat mai mult decât credeam, nu pentru că s-ar fi terminat asfaltul (ceea ce da, așa s-a întâmplat după localitatea Cerro Castillo, dar nu era dificil și nici cu gropi), nici pentru că ar fi fost lung (vreo 200 de kilometri), iar de aglomerat nici nu putea fi vorba, abia dacă mai întâlneam câte o mașină, câte un cuplu de bicicliști și câteva vaci. Singurul lui cusur era că ne plăcea atât de mult, încât ne era greu să nu oprim din kilometru în kilometru, pentru poze.

Am trecut pe lângă Reserva Nacional Cerro Castillo, pe lângă Laguna Verde și pădurea moartă (Boosque Muerto), iar când am ajuns la Lago General Carrera, cel mai mare lac din Chile și al doilea din America de Sud, după Titicaca, norii care mai acoperiseră cerul pe ici și pe colo s-au risipit. Era soare, vântul se liniștise, iar noi ne simțeam extraordinar de norocoși.

Aysen-Tranquilo-9177

Aysen-Tranquilo-9173

Aysen-Tranquilo-9160

Aysen-Tranquilo-9142

Aysen-Tranquilo-9106

Aysen-Tranquilo-9090

Aysen-Tranquilo-9081

Aysen-Tranquilo-9077

Aysen-Tranquilo-9068

Aysen-Tranquilo-9064

Aysen-Tranquilo-9024

Aysen-Tranquilo-9022

Aysen-Tranquilo-0238

Aysen-Tranquilo-0224

Aysen-Tranquilo-0177

Aysen-Tranquilo-0170

Pe cât e de mare lacul, pe atât de mic era satul Puerto Rio Tranquilo, așa că am găsit imediat campingul pe care îl ochisem pe internet și ne-am grăbit să ocupăm un loc în apropierea unui paravan de lemn montat pe fiecare parcelă, pentru a crea un spațiu ferit de vânt. 6000 pesos de persoană, all inclusive – adică și dușuri cu apă caldă.

Aysen-Tranquilo-9188

Aysen-Tranquilo-9202

Mai rămânea doar să descoperim cum ne putem organiza o plimbare pe ghețar și pe lac, pentru zilele următoare. Nici asta nu avea să fie atât de complicat: chiar la șosea, în mijlocul satului, se afla un stand la care am negociat detaliile unei excursii pe ghețarul Exploradores și, ceva mai încolo, era casa celor care organizau plimbări cu caiacul pe lac. Plimbarea cu caiacul costa 35.000 pesos/persoană (Patagonia Exploradores), iar cea plimbare pe ghețar 45.000 pesos/persoană, dar luate la pachet pentru trei persoane am mai obținnut un mic discount (pentru referință 5000 pesos aproximativ 7 USD).

Mai greu a fost să găsim un magazin din care să ne luăm pâine și ceva de mâncare, la ora aceea a trebuit să ne mulțumim cu foarte puțin, la prețuri ceva mai mari decât văzusem până atunci, în Chile. Am fi vrut să ne pregătim ceva cald, pe locul de grătar din camping, dar ne-am mulțumit cu focul de dragul focului, cu un ceai fierbinte și un duș cald în cabana foarte curată care găzduia băile. Ne-am culcat odată cu soarele, era destul de frig și jinduiam deja la sacii noștri buni și călduroși, de puf.

Aysen-Tranquilo-9214

Aysen-Tranquilo-9216

2 ianuarie 2015 – Trekking pe ghețarul Exploradores

Era pentru prima dată când ajungeam pe un ghețar. Nu mai purtasem niciodată colțari, dar până la a merge cu ei în picioare aveam să parcurgem 52 de kilometri cu mașina în aproximativ două ore, să urcăm o potecă prin pădure, să depășim punctul de belvedere în care alți turiști se opreau, să jucăm Sus-Jos și ”nu te supăra frate dar eu nu cred că mai pot” pe valurile de pietre masive din morena ghețarului. Vremea era excelentă și nu prea. Un strat gros de nori acoperea orizontul. Pe de o parte, ne bucuram că nu ne bate soarele în cap, pe de alta, nu puteam vedea nimic din San Valentin, cel mai înalt vârf din Patagonia (4058 m). Fotografiile ar fi fost și mai grozave pe soare, dar nu venisem doar pentru asta, așa că ne-am bucurat de această nouă experiență și am fost uimiți de cât de bine s-a descurcat Petra, aproape conducând plutonul, alături de ghidul micuț de înălțime, foarte tânăr și simpatic. După tot efortul pe care l-am făcut pentru a ajunge cu adevărat să ne folosim colțarii, traseul pe ghețar nu a fost atât de lung pe cât ne imaginam. Drumul ar fi putut continua doar pentru cei mai experimentați, dar ni s-a explicat că de la un punct încolo devine dificil și riscant, pentru oameni ca noi. Un lucru e sigur: formele și culorile pe care gheața le crează, în jocul ei cu apa, sunt unice. Iar apa băută din crevasă ni s-a părut cea mai pură și mai curată apă pe care am pus gura vreodată.

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9217

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9223

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9230

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9240

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9263

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9300

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9342

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9383

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9398

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9400

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9415

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9421

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9430

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9449

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9455

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9470

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9550

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9558

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9583

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9598

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9610

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9622

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9757

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9776

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9793

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9803

Foarte mulți turiști vizitează Laguna San Rafael pentru ghețarul cu același nume. E un drum mult mai lung de făcut și o bucată bună de zi petrecută în barcă. Sunt convinsă că priveliștea e cu mult mai interesantă, atunci când abordezi un ghețar masiv de pe apă, dar prețurile erau și ele pe măsură, aproximativ 200 euro/persoană, așa că am preferat să ne mișcăm și să încercăm ceva mai puțin cunoscut. Şi am fost foarte mulţumiţi de decizia noastră.

Aysen-Exploradores-Tranquilo-9494

3 ianuarie 2015 – Cu caiacele spre Catedral de Marmol

Zilele acelea am ținut-o numai în aventuri în premieră, ziceai că e festival la noi în familie. Am dormit pentru prima dată la cort la temperaturi cu puțin peste zero, am mers pe un ghețar și am băut apa pură din crevasă, am mâncat completo – un fel de hot dog acoperit generos cu roșii și avocado și, în cele din urmă, am învățat să vâslim în caiac. Și nu doar ca să deprindem tehnica, ci pentru a putea ajunge acolo unde bărcile nu puteau intra, prin cotloanele catedralelor de marmură de pe lacul General Carrera.

Catedral de Mármol sau Capilla de Mármol sunt formațiuni de marmură sculptate de apele glaciare ale lacului în mii de ani. Văzusem multe fotografii pe internet și puneam la îndoială posibilitatea ca piatra să aibă astfel de culori, de la verde la albastru și turcoaz, dar de când observasem culorile Patagoniei şi ale lacului Carrera, totul mi se părea posibil. La Catedral de Mármol se poate ajunge cu caiacul doar dacă apa e liniștită, ceea ce e mult mai posibil dimineața. Am fost gata de aventură destul de devreme. Soarele ne cam păcălea și de data aceasta, dar vântul era inexistent, așa că nu aveam de ce să comentăm. Când am fost ajutată să fixez bine husa împotriva apei în jurul meu m-am simțit ca într-o capcană și m-am întrebat cum ar fi să ajung în poziția nepotrivită, adică cu capul în jos, într-o apă foarte rece care nu putea fi numită drept ideală pentru scăldat. Dar era și Alex cu mine, așa că m-am consolat gândindu-mă că eroul din el nu m-ar lăsa la greu. Pe Petra am plasat-o în caiacul unui ghid cu experiență, mi s-a părut varianta cea mai sigură în situația dată. În curând aveam să regret decizia, vâslitul putea fi relativ ușor, dar nu și când fotograful din spatele meu avea mâinile ocupate doar cu aparatul foto. Chiar și așa, nu mă mai săturam să admir piatra cioplită de apă, pe suprafața căreia se putea citi fiecare mic val, în fațete șlefuite ca diamantul. Piatra în sine era albă iar culorile proveneau de la felul în care apa se reflecta în ele. Soarele ar fi amplificat acest efect, dar după cum spuneam, a cam stat ascuns până spre final. I-am mulțumit chiar și așa, ca să nu se răzgândească și să fugă iar. Iar la vâsle n-am muncit degeaba, pozele au ieșit așa cum le-am tot văzut pe internet, fiind nevoie doar de o mică editare pentru a le aduce la nivelul impresiilor pe care le-am avut acolo, în timp ce nu ne mai săturam şi nu ne mai dădeam duşi de sub arcadele și bolțile catedralelor în care doar natura și apa își spun rugăciunile.

Aysen-caiac-Tranquilo-9852

Aysen-caiac-Tranquilo-0096

Aysen-caiac-Tranquilo-0109

Aysen-caiac-Tranquilo-9858

Aysen-caiac-Tranquilo-9864

Aysen-caiac-Tranquilo-0003

Aysen-caiac-Tranquilo-9904

Aysen-caiac-Tranquilo-9926

Aysen-caiac-Tranquilo-9938

Aysen-caiac-Tranquilo-9946

Aysen-caiac-Tranquilo-9954

Aysen-caiac-Tranquilo-9957

Aysen-caiac-Tranquilo-9998

După aceasta aventură ne-am strâns cortul și am pornit înapoi spre Balmaceda, plănuind să ne oprim undeva pe drum și să dormim, pentru a scurta din cei 200 de kilometri și a ajunge mai ușor la avion, a doua zi. Ochisem un camping în pădure, chiar în Reserva Nacional Cerro Castillo.

A fost o idee bună, pentru că domeniul ținea de Corporacion National Forestal (CONAF), campingul era foarte frumos, iar prețul era mai mult simbolic. Am dat 5000 pesos  pe o parcelă în care ar fi putut sta 5-6 oameni și cu siguranță mai mult de un cort, cu loc de foc, băncuțe de lemn, loc de masă în aer liber, dar și o măsuță acoperită, în caz de ploaie. Pădurarii au trecut în control și ne-au întrebat dacă avem nevoie de lemn pentru foc, deși era pădurea plină de vreascuri pe care am fi putut să le adunăm și singuri. Am refuzat înghițind în sec, iarăși nu aveam nimic de pus pe foc și ne ofticam – grataragiul român se trezise în noi și poftea la o halcă friptă. După ce ne-am plimbat pe un traseu foarte scurt, marcat, până la un lac și înapoi, ne-am încropit un foc cât să ne încălzim lângă el, să ne jucăm de-a fantomele și să fierbem apa în ibric, pentru ceai. Pentru duș am fi putut să ne facem singuri focul la baie, pentru a încălzi apa, dar era deja prea frig pentru a ne imagina că ar trebui să dăm jos hainele de pe noi.

Aysen-Cerro-Castillo-Tranquilo-0245

Aysen-Cerro-Castillo-Tranquilo-0269

Tranquilo-0285

Incursiunea noastră în Patagonia de Nord se încheia aici, într-un loc de vis, iar dorința de a reveni și de a parcurge întreaga Carretera Austral altă dată se contura tot mai clar, cel puțin la mine în minte. Îmi tot spun de atunci că undeva în 2017, cel mai târziu, se va întâmpla și asta. Până atunci lăsăm să se stingă focul, alungăm fantomele și zburăm mai departe, spre Punta Arenas şi pinguinii de pe Insula Magdalena.

*Câteva detalii despre Patagonia de Nord şi Carretera Austral

Patagonia de Nord este puţin populată şi destul de sălbatică încât să facă fericit orice călător îndrăgostit de natură şi linişte. În perioada marilor explorări puţini europeni au ajuns pe aici, cele mai timpurii mărturii fiind de la John Byron şi Charles Darwin. Locuită iniţial pe pescari (Alcalufe) şi vânători culegători (Tehuelche), a fost colonizată abia la începutul secolului 20, când guvernul statului Chile a hotărît să acorde împrumuturi pentru dezvoltarea zonei agricole din jurul capitalei Coyhaique. Hidrocentralele nu au întârziat să apară, stârnind mai ales în prezent reacţii şi opoziţii.  În 1970 a început asfaltarea Carreterei Austral, iar aceasta se face în continuare pe bucăţi, existând încă porţiuni lungi neasfaltate. Carretera Austral se întinde între Puetro Montt şi mica aşezare Villa O’Higgins, pe 1000 de kilometri. Drumul este preferat de biciclişti, dar oricine se poate bucura de parcurile naţionale, de cascade şi păduri superbe, de lacuri în culori preţioase şi de superbe formaţiuni glaciare. În Aysen se găsesc întinderile glaciare de nord (Campos de hielo) și o parte din cele de sud, având în total mai mult de 7000 de kilometri pătrați. Parcul Național Laguna San Rafael, cu o suprafață de 1.742.000 de hectare, a fost declarat din 1979 Reservație Mondială a Biosferei (Reserva Mundial de la Biosfera).


Mulţumiri:

Zborul către Chile a fost posibil cu sprijinul AirFrance-KLM România. AirFrance operează zilnic zboruri pe ruta Bucureşti – Paris – Santiago de Chile. KLM operează 3 zboruri pe săptămână pe ruta Bucureşti – Amsterdam – Santiago de Chile.

Fotografiile de mai sus au fost realizate cu Nikon D90 şi Sony A7, pentru care mulţumesc Sony Romania.

Mulţumim BNI România pentru susţinere.

Text: Roxana Farca

Foto: Alexandru Farca

Citeşte şi:

Itinerariu şi sfaturi practice pentru Chile

Iată că am ajuns în Valparaiso!

Valparaiso şi casele lui Neruda

Valparaiso şi funicularele

Street art în Valparaiso

Crăciun cu peripeţii în Viña del Mar

Atacama, cum am ajuns şi cum ne-am organizat

Atacama, lagune altiplanice şi păsări flamingo

Atacama, El Pukara de Quitor şi Valle de la Luna

Atacama, Salar de Tara

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care călătoreşte cât de frecvent poate împreună, practicând un turism responsabil. Roxana și Alex sunt pasionați de fotografie, dar pe Alex nu-l întrece nimeni la gătit. Iar Petra este cea care testează destinaţiile din punctul de vedere al unui copil.