La doi paşi

Primul pas este Ungaria: după ce ieși din România pe la Borș, o iei la dreapta, în direcția nord, treci prin Debrecen, Miskolc și intri într-o țară mică, împădurită, cu munți înalți (Tatra) oglindiți de lacuri glaciare, câmpii fertile, râuri, fluviul Dunărea, coline și păduri. Pe deasupra. În subsol: ape termale, minerale, sulfuroase, soluri calcaroase și peșteri, minereuri.

Slovacia aparține familiei acelora care au cunoscut mulți stăpâni, soră cu Cehia, Croația, Bosnia, Herțegovina, Muntenegru, Țările Baltice etc. Populată cu 100 000 de ani î.H., Slovacia a găzduit celți, romani, slavi, polonezi, a fost atacată de tătari și turci, colonizată și reconstruită de germani, integrată în Ungaria, apoi în regatul austro-ungar, unită cu Cehia, aservită Germaniei, eliberată de Armata Roșie la sfârșitul celui de-al doilea război mondial și dominată ulterior de Uniunea Sovietică.

Deși „revoluția de catifea” din noiembrie 1989 a adus transformări politice importante, abia la 1 ianuarie 1993 Slovacia devine stat național independent și suveran. Te întrebi, după toate acestea, din ce fibră sunt făcute aceste popoare care nu dispar, rezistă cu o perseverență și o duritate mai mare ca a diamantului? Nu cred că se poate lămuri cu ușurință acest mister, oricât s-ar strădui istoria, sociologia, etnografia și alte științe.

1. Presov – cu maşina pe strada pietonală…

…sau eu și el nu înseamnă „noi”

– Uite, uite, iar căsuțe colorate, biserici…

– Da o parcare nu vezi? O fi voie pe strada asta largă?

– Circulă autobuze…

– Atunci intrăm! Au, se țin după mine două mașini de poliție, am făcut ceva!

Michel trase pe dreapta. Poliția, la fel. Un tinerel veni, se uită bine la noi și se duse la a doua mașină. Așteptarăm. El reveni și ne ceru actele.

– Nu-i a bună, oftă Michel și i le dădu.

Tinerelul le cercetă și declară (în engleză):

– Sunteți în centrul istoric, zonă interzisă.

Îi arăt un autobuz.

– Da, autobuze și taxiuri.

– Aha!

Întâlnisem și în alte orașe situații asemănătoare, la Debrecen pe strada pietonală circulă numai un tramvai albastru…

– Trebuie să plătiți amendă. Aveți 30 de euro?

Cerul se făcu negru iar Presovul tot, o ruină.

-30 de euro? Cu ăștia dorm o noapte! Suntem aici pentru prima dată, ne-am uitat după o parcare, nu am văzut semnul de interdicție, încerc eu (în ceva care seamănă vag a engleză).

Cred că a înțeles! S-a dezvinovățit:

– Nu am ce face, nu eu sunt rău, ci camerele video care v-au filmat.

– Camere?

– Da, multe. Aveți 30 de euro?

– Michel, avem? întreb eu fals inocentă de parcă ajunsesem din România până acolo cu schimburi în natură nu cu patru portofele aprovizionate cu lei, forinți, zloți, coroane cehe, pregătite de Michel cu multă grijă ca să nu umble după automate. Amenințarea la buzunar, într-o excursie, e foarte gravă. Michel înclină mâhnit din cap a afirmație. Eu arăt întrebătoare trei degete. Polițistul îmi arată două. Scăzuse amenda sau nu înțelesesem eu, din prima?

Tinerelul se uită din nou la noi și se duse iar la colegul său. Așteptarăm opăriți. A revenit, ne-a dat actele și ne-a eliberat explicându-ne unde găsim o parcare. Mare ești sfinte Cristof, al călătorilor!

Cerul redeveni albastru, cu norișori albi, fațadele cu frontoane dreptunghiulare vopsite în culori pastelate și împodobite cu stucaturi albe s-au veselit de așa o întâmplare.

Am executat rapid, ușurați, toate comenzile recomandate. Am găsit parcarea încăpătoare, gratuită și am revenit pe străzile pietonale ca să intrăm în catedrala greco-catolică, gotică (secolul al XIV-lea), Sfântul Nicolae și să-i admirăm dimensiunile generoase și altarul. Alături, se făceau pe loc niște gogoși mari și late, cu mult cașcaval deasupra, un prânz pentru oameni mereu grăbiți, ca noi.

Presovul seamănă cu Kosice: frumoase străzi centrale, biserici, parc, etc. numai că este mai mic. În parcul de aici Fântâna lui Neptun și bustul împărătesei Sisi se plictiseau puțin căci lumea era la biserică. Pe strada pietonală largă și curată erau magazine, galerii, o primărie bătrână transformată în muzeu al vinului, palatul Klobusicky, sediu al tribunalului regional și pasajul ce străpungea baza unei clădiri, spre strada Florianova plină de magazine, terase și cafenele. Statuia Imaculatei și altă biserică alb-aurie au primit mulțumirile noastre pentru una-alta și rugămintea de a ne da încă o pereche de ochi sau măcar de a-i îmbunătăți pe cei actuali ca să nu mai cădem în păcatul intrării pe străzi pietonale.

Dacă Sebeșul nostru ar fi renovat temeinic ar semăna bine cu Presovul. Iar cele două Apolduri, de sus și de jos, asfaltate și dichisite, ar putea intra în categoria satelor europene căutate de amatorii de inedit. Dacă…

Dar să ne întoarcem puţin în timp şi să te duc şi în primul oraş în care am intrat, Kosice.

2. Kosice, cel mai mare centru istoric

În Kosice, aflat aproape de granița cu Ungaria, există și populație maghiară și o colaborare strânsă cu vecina din sud. Capitală europeană în 2013 împreună cu Marsilia, această metropolă a Slovaciei de est are cel mai mare centru istoric, bine păstrat. Construit într-un secol și jumătate (XIII-XIV), domul gotic impunător, Sfânta Ecaterina, cel mai mare al țării, este o bijuterie de sculptură în piatră. Fecioara cu pruncul, răstignirea lui Isus, suspendate, orga, scara interioară, altarul, sunt remarcabile. Turnul medieval Urban (sec. al XIV-lea), muzeu al figurilor de ceară în prezent, capela Sf. Mihail din apropiere, reconstituie atmosfera medievală. Coloana Immaculata amintește de sfârșitul epidemiei de ciumă.

Odată cu parcul ce urmează imediat după complexul medieval, am pătruns în timpuri moderne: fântânile arteziene împrospătează aerul, uneia îi cântă clopoței, pe bazinul celeilalte ne-am căutat zodia. În mijlocul străzii pietonale Hlavna Ulica, curge un pârâiaș canalizat, ca la Mittenwald (Germania). Strada este lată cât arterele Berlinului, cu două piețe în capete, Namestie Maratonu* și Namestie Oslobodite. Opera, teatrul, palate, hoteluri, biserici, magazine, cafenele, se înșiruie și se fălesc cu frumoasele lor culori, ornamente baroce și art nouveau**. Al doilea oraș al țării ca centru economic , universitar și cultural, Kosice merită o explorare mai detaliată decât a noastră. Ar fi fost de văzut încă, Kulturpark, un centru cultural modern, urme din fortificațiile medievale în sud, o mănăstire dominicană în vest și, în apropiere, peștera Jasovska. În orășelul Herlany un jet de apă termală țâșnește timp de 20-30 de minute, la 20 m înălțime, ca un gheizer.

Păcat că am aflat mai multe despre Slovacia, adică am găsit o cărticică în limba franceză, cam aproape de ieșirea din ea, iar când am planificat excursia nu am avut internet.

Fac o mărturisire: când am mers acum cinci ani la Praga și am trecut prin Slovacia, aceasta nu mi s-a părut deloc atrăgătoare. Anul acesta nu mă prea entuziasmasem de traseu pentru că nu știam mare lucru despre el. Kosice a fost o plăcută surpriză care m-a făcut să parafrazez un cronicar moldovean***: „Nasc și la Slovacia oameni”.  Chiar dacă unii au tot construit pe la alții, grecii, fenicienii, romanii în Europa, Asia și nordul Africii, maurii în Spania, austriecii, ungurii, nemții și polonezii în Slovacia, englezii și francezii în colonii, cele păstrate și nu demolate s-au integrat în asemenea măsură în civilizațiile autohtone până când au devenit  câteodată embleme ale comunităților ce le dețineau.

3. Bardejov, evul mediu german

Problema pronunției ne-a dat bătaie de cap de multe ori. Între  grafie și cum se rostește este mare diferență. Până la GPS și, câteodată cu tot cu el,  scrierea ne-a salvat, arătată de noi și citită de localnici. În Presov întrebasem de Bardejov și, după un interval de nedumeriri, am aflat că se pronunță Bardiof.

Orașul ne-a întâmpinat cu un zid și cu turn pentru a ne anunța că ceva istorie este încă în picioare pe aici. Situat la intersecția unor drumuri comerciale europene, bogat, locuit de germani, evrei și slovaci, Badejov păstrează încă ziduri și turnuri din fortificațiile sale medievale.  A cunoscut molime, expulzări de populații, declin, mai puțin bombardamente, colonizare, reveniri, reconstruiri și renovări. Arhitectura sa este aceea a unui oraș considerat dezvoltat în timpul Evului Mediu.

Am avut privilegiul ca pensiunea Le Monde, unde urma să dormim, să fie la câțiva metri de centru. Ce noroc!  Într-o mare piață dreptunghiulară, pavată cu piatră, vechea primărie, situată în centru și transformată în muzeu, privea la bazilica Sfântului Egida și era păzită de un cavaler în armură, cocoțat pe acoperiș. Piața rectangulară cu simbolurile autorităților ce guvernau așezările omenești nu este o noutate, însă, în cele mai multe cazuri, mijlocul rămâne liber sau, cel mult este ocupat de o fântână. În Delft (Olanda) am mai întâlnit leit acest amplasament.  Primărie în centrul pieței dreptunghiulare, biserica Nieuwe Kerk unde este mausoleul lui Wilhem de Orania la o extremitate, reședințe și magazine pe laturi. Locuințe cu un etaj și frontoane triunghiulare, ca în toată Germania și nordul Austriei, adăposteau restaurante și magazine la parter și se bucurau de ultimele ore ale apusului. Tot ansamblul  bine spălat, pieptănat și delicat colorat, părea desprins dintr-o carte de povești germană, deschisă într-o după-amiază slovacă tihnită, contemplată de pe bănci confortabile după umblat prin magazine mici și pline cu suveniruri de calitate.

Ridicată la rangul de Basilica Minor de papa Paul Ioan al II-lea, dedicată Sfântului Egida (Egidius în engleză, Egide în franceză) biserica gotică din Bardejov este unică în lume prin prezența a unsprezece altare cu aripi unde o excepțională sculptură în lemn, discret colorată, este completată de panouri pictate. Modelul este german, prezent în foarte multe biserici, catedrale sau bazilici europene, de la Abeville, Hallstatt, Seefeld, Helingeblut, Nurnberg etc. Originală aici este așezarea lor, nu în capele laterale, ca de obicei, ci în partea centrală a interiorului. Nu se trece cu ușurință prin fața lor. Se cere atenție, răbdare și minime cunoștințe despre nașterea și moartea lui Isus, a Fecioarei Maria, a vieții sfinților. Asta dacă nu vorbești limba slovacă sau, poate, engleză. Dacă da, după ce plătești intrarea, un ghid te luminează în fața fiecărui altar. Personajele sculptate au suficient aer în jur pentru a fi cât mai vizibile, ca și povestea pe care o presupun. Scene memorabile din Biblie sunt  înfățișate în detaliu cu multă migală: candoarea Fecioarei și a pruncului, dramatismul răstignirii transpar din măiestria desăvârșită a formelor și culorilor. Parcă îl vezi pe meșter aplecat cu dragoste asupra lemnului, transmițându-i căldură și adorație, impresionându-i pe privitori și trezind în sufletul lor admirația și compasiunea în fața sacrificiului suprem. Fiecare altar se termină în partea superioară cu o fină dantelă de metal.

Scena răstignirii lui Isus este suspendată, fapt explicabil prin circulația constructorilor de catedrale și a artiștilor din Evul Mediu și interpretării acestui episod tragic consemnat de religia creștină. În ultimele sale ore de viață, dualitatea ființei Mântuitorului, aflat între două lumi, este mai evidentă ca oricând: trupul, partea SA omenească, este pe cruce, traumatizat, iar sufletul este deja convins de originea sa divină și de înălțarea la cer. Suspendarea statuilor (sunt și Fecioara Maria, Ioan și cei doi tâlhari), sugerează perfect starea de desprindere din lumea concretă și trecere în alta. Meșterii care au înțeles acest fapt au optat pentru ancorare în aer, la înălțime, la distanță, deasupra tuturor, amplificând emoția.

Nuditatea pereţilor și bolților dirijează întreaga atenție a privitorului spre altare și grupul statuar suspendat.

Sunt și alte biserici de văzut în Bardejov, turnuri din vechea structură de apărare, un muzeu al satului unde sunt adunate mai multe case din regiune și centrul balnear.

4. Ruzomberok, oraş puternic industrializat, merită și el o raită.

În Piața Andrej Hlinka, zâmbește statuia preotului catolic naționalist ce a dat numele acelui loc. Impunătoarea biserică romano-catolică Sfântul Andrei, coloana Imaculatei din apropiere sunt centre de interes ale orașului. Când  am pătruns în piață a început o ploaie torențială la care nicio umbrelă nu făcea față. Multă lume a intrat în vestibulul bisericii. Știam că este neavenit să intri și să ieși în timpul ceremoniilor religioase dar, în același timp, doream să văd biserica, așa că am urcat niște scări și am ajuns la un balcon de unde se vedea interiorul cu statuia Sfântului Andrei în altar. Era o sărbătoare. În biserica plină de lumină și de credincioși niște copii cântau, se mișcau cu dezinvoltură și loveau niște bețișoare care sunau bine. Vocișoarele lor vesele au dat o nouă culoare și ceremoniei, și acelei zile mohorâte.

5. Zilina, industrial şi modern, în mare parte

Am plecat spre Zilina, oraş industrial și modern în mare parte. Totuși, centrul vechi, pietonal, Marinaske Namesti, cu fântână, biserica franciscană cam jerpelită, primărie, magazine și terase, este plăcut la vedere și la ședere. Se află aici galerii cu arcade, ca la Merano, Bolzano, Berna și în multe alte orașe din Spania până în Germania și Elveția, pentru ca la cumpărături ploaia, ninsoarea, căldura excesivă, să nu împiedice cheful nimănui.

De la monumentala biserică a Sfintei Treimi se poate admira memorialul impresionant dedicat sfinților Chiril și Metodiu, parcul și o parte din oraș.

6. Bytca, orășelul traversat de râul Vah

La sud de Zilina, la Bytca, este un frumos castel renascentist, singurul care nu a fost transformat ulterior. Acesta adăpostește arhiva regională. Aici a avut loc procesul unei castelane, Alzbeta Bathory, despre care voi scrie cât de curând. În orașe sau în apropierea lor sunt castele, unele cu povești de groază, unele în ruină, altele complet reabilitate.

Vom vedea împreună câteva, în articolul următor.

Traseu:

Vizualizare hartă mărită

Citeşte şi despre satele şi castelele Slovaciei sau despre peştera de gheaţă.

Note şi informaţii suplimentare despre oraşele Slovaciei:

După conviețuiri de sute de ani, colectivități de slovaci, cehi, unguri, țigani, ucraineni, trăiesc, fiecare la locul lui, fără supărare. Din 5 830 000 de locuitori mai mult de jumătate locuiesc în 138 de orașe. A afla cine, cum, când a construit ceea ce se vede acum în zestrea arhitecturală a Slovaciei este treaba istoricilor. Lăudabilă este păstrarea și întreținerea acestui patrimoniu.

Istoria și-a pus amprenta în primul rând asupra orașelor care existau deja în secolul al XII-lea. Comerțul și produsele artizanale, mineritul, mai târziu colonizarea germană, au favorizat dezvoltarea orașelor. Acum, Slovacia are 138 de orașe locuite de mai mult de jumătate din populația țării. La începuturi fațadele caselor dădeau spre străzi sau piețe, intrarea principală se făcea prin curți unde erau și dependințele. Spre Polonia s-a construit ca în țara vecină, adică din jumătăți de trunchiuri de brad, îmbinate. În est predominau colombajele (specifice Germaniei). În orașele miniere se folosea piatra.

Curentul restaurărilor a pătruns și aici. Astfel, între aspectul centrelor istorice slovace și cele din vestul Europei nu este nicio diferență. Este adevărat  însă că urmele unei sărăcii și indiferențe la adresa proprietăților și infrastructurilor care au fost „ale tuturor” se face simțită la o privire mai atentă, mai departe de centru, în toate țările care au aparținut blocului estic.   

*În fiecare an an aici are loc Maratonul Internațional al Păcii

**Născut în Anglia și extins cu succes în restul Europei și S.U.A. Art Nouveau este o mișcare neomogenă ce a revoluționat artele decorative, a dat frâu liber creativității și fanteziei în subiectele abordate, conceperea și tehnica folosirii materialelor. Deși se intitulează „nouveau” acest curent artistic a derivat din arta japoneză, celtică, islamică, gotică, barocă și rococo. S-a manifestat în arhitectură (Gaudi, Guimard), pictură (Klimt, Moser), mobilier (Van de Velde, Horta), bijuterii (Lalique), obiecte din sticlă (Comfot Tiffany, Galle), interioare (hoteluri, cafenele, reședințe particulare), toate excelând prin unicitate. Fier forjat, tapiserii, tapete, vitralii, mozaicuri, imprimeuri, vase din ceramică sau sticlă prelucrată cu metode noi, porțelanuri, dantele, au revitalizat gustul pentru lux și originalitate inspirată din natură, universul vegetal, și animal.

*** Miron Costin, Letopisețul Țării Moldovei